Ministrul Justiției i-a trimis președintelui Iohannis propunerea de numire la șefia DNA a Adinei Florea / Șefului statului poate respinge o singură dată o propunere venită de la ministru
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a trimis luni președintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcția de procuror-șef al DNA, în ciuda avizului negativ și extrem de critic al Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit noii legi privind statutul magistraților, șeful statului poate respinge o singură dată, motivat, o propunere venită de la ministrul Justiției. Cu alte cuvinte, dacă Klaus Iohannis refuză numirea Adinei Florea la șefia DNA, va fi obligat să accepte viitoarea propunere, indiferent de persoana propusă.
Anunțul trimiterii către președinte a numirii Adinei Florea la DNA a fost făcut de Toader pe Facebook:
- ”Astazi am transmis catre Presedintele Romaniei urmatoarele propuneri de numire in functii de conducere:
Adina Florea – procuror sef DNA;
Elena Georgiana Hosu – procuror sef adjunct DIICOT;
Florena-Esther Sterschi- procuror sef la Sectia de resurse umane si documentare din cadrul PICCJ !”
În motivarea avizului negativ, CSM a criticat dur prestația Adinei Florea, propusă de Tudorel Toader la șefia DNA. Secția de procurori a Consiliului, a explicat că afirmația Adinei Florea – ”Eu nu am fost niciodată procuror independent” – nu a fost o simplă eroare. De asemenea, CSM a mai subliniat că Florea are o rezistenţă scăzută la stres, o capacitate de analiză şi sinteză reduse, sincope privind onestitatea şi imparţialitatea și superficialitate (detalii aici).
Adina Florea a primit pe luni octombrie aviz negativ de la CSM pentru șefia DNA. Avizul este consultativ, ministrul Tudorel Toader declarând că nu va ține cont de poziția CSM. Avizul negativ a fost adoptat cu votul de 6-1, printre cei care au votat numărându-se și ministrul Tudorel Toader, cel care a propus-o ca șefă a DNA.
CSM a adoptat avizul după audierea Adinei Florea, în prezența ministrului Tudorel Toader și a procurorului general, Augustin Lazăr.
În cadrul audierii de la CSM, Adina Florea a făcut o serie de declarații interesante. ”Nu am fost niciodată un procuror independent (..) pentru că am lucrat în sistemul în care ne desfăşurăm activitatea sub control ierarhic”, a spus ea. Chestionată de şeful Secţiei de procurori a CSM, Codruţ Olaru, ea a admis apoi că a avut o exprimare nefericită.
“Cred că a fost o exprimare nefericită şi probabil m-am grăbit când i-am răspuns domnului ministru. Nu se pune problema de a nu fi independentă. În activitatea de desfăşurare a urmăririi penale am fost şi rămân independentă, nu despre asta era răspunsul meu, ci se referea la activitatea pe care procurorul general, în calitate de manager de nivel superior, o poate exercita, în sensul de coordonare, monitorizare a activităţii, nicidecum a interveni în privinţa independenţei personale ca manager, fie cu privire la independenţa procurorlui de execuţie care îşi desfăşoară activitatea”, a spus Florea.
În ce priveşte protocoalele Parchet – SRI, Adina Florea a declarat că, în opinia ei, acestea au adăugat la lege.
“În toată activitatea desfășurată până acum, nu am lucrat cu aceste protocoale,nu le-am cunoscut decât în momentul în care au devenit publice. Din punctul meu de vedere, acest protocoale adaugă la lege. Dacă Codul de procedură penală asigură cadrul procesual în baza căruia procurorul își desfășoară activitatea și iată deleagă activitatea în baza acestora. Aceste protocoale au creat un alt cadru, altul decât acela procesual, în baza căruia să poate lucra acele echipe prevăzute de protocoale și care excede cadrului procesual. Atitudinea pe care aș adopta-o ar fi aceea de a pune la dispoziția comisiei care ar verifica aceste protocoale a tuturor documentelor care să contribuie la aflarea adevărului”, a declarat Adina Florea, în cadrul interviului din Secția pentru Procurori a CSM.
Obiectul de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu, ci de a investiga infracţiuni de corupţie la nivel înalt şi mediu, a afirmat luni Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DNA, potrivit Agerpres.
“Din datele statistice pe care le-am avut la îndemână, activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a axat mai mult pe soluţionarea infracţiunilor de abuz în serviciu. Cred că obiectul de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este constatarea şi cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu. Este acela de a constata, de a cerceta şi de a pune la dispoziţia şi pe masa judecătorului infracţiuni de corupţie la nivel înalt şi mediu. Infracţiunile de abuz în serviciu sunt infracţiuni prevăzute în Codul penal ca fiind infracţiuni de serviciu, iar în Legea 78/2000 – ca fiind infracţiuni asimilate celor de corupţie. Mai mult decât atât, am auzit în spaţiul public ideea că atât timp cât nu am putut să dovedim şi să documentăm infracţiunile de corupţie, astfel cum sunt ele prevăzute în Codul penal, am recurs la dovedirea infracţiunii mai facile, aceea de abuz în serviciu”, a declarat Adina Florea, în cadrul interviului susţinut în faţa membrilor Secţiei pentru procurori a CSM.
Ea a adăugat că rolul DNA este acela de a descoperi infracţiuni de corupţie complexe şi complicate, precizând că investigarea abuzului în serviciu ar intra în competenţa parchetelor de pe lângă tribunale sau judecătorii.
“Nu ştiu şi nu cred că rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este acela de a cerceta infracţiuni facile. Dimpotrivă, rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este acela de a cerceta, de a analiza, de a găsi acele infracţiuni de corupţie care au fost săvârşite prin cele mai complexe şi complicate metode infracţionale alese de infractori. Infracţiunile facile, acelea de abuz în serviciu, dacă este să ne referim la acestea, intră în competenţa parchetelor de pe lângă tribunale şi, de ce nu, a parchetelor de pe lângă judecătorii”, a spus Florea.
Anterior audierii de la CSM, Adina Florea a fost audiată ca martor la Parchetul General în dosarul legat de provenienţa potocolului secret SRI-Parchetul General publicat de Darius Vâlcov. Conform sursei citate, audierile au avut loc pe 18 septembrie, au durat mai multe ore, mai mulţi procurori fiind audiaţi. Potrivit aceleiaşi surse, Florea a confirmat că a fost prezentă la audieri, precizând ca va răspunde oricărei invitaţii în acest sens (detalii aici).
Într-un interviu pentru G4Media.ro, acordat pe 6 septembrie, ziua în care a fost aleasă de Tudorel Toader pentru șefia DNA, Adina Florea a declarat că una dintre primele trei priorități, în caz că va fi numită, este o selecție a procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Ea a mai spus că nu consideră că activitatea de control a Inspecției Judiciare este țintită, ci își respectă obiectul de activitate. Despre modificarea Codurilor Penale a declarat că nu are nicio obiecție, că practica reglează dacă sunt oportune și că, în calitate de procuror, aplică noile dispoziții (detalii aici).
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii