Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto: ”Ne-ar prii dacă Ungaria n-ar fi tema campaniilor electorale din România”
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că ar dori ca ţara sa să nu fie tema campaniilor electorale care urmează în România, transmite Agerpres.
„Suntem absolut conştienţi de faptul că România se află în faţa unor campanii electorale. Aşadar, nouă ne-ar prii dacă Ungaria n-ar fi tema acestor campanii. (…) Se apropie ziua de 4 iunie. Noi, în relaţiile noastre cu România, bazăm aceste relaţii pe respectul reciproc. Dar acest respect reciproc înseamnă că acceptăm sau cel puţin înţelegem că acelaşi eveniment istoric poate avea altă însemnătate pentru două naţiuni diferite. Pentru noi, Tratatul de la Trianon este unul dintre cele mai grele momente ale istoriei Ungariei, ceea ce este un fapt istoric. Dar noi nu trebuie să avem o relaţie negativă, trebuie să acceptăm acest fapt istoric şi să clădim relaţii pozitive în viitor. Noi suntem pregătiţi pentru asta”, a spus ministrul ungar de Externe, în conferinţa de presă susţinută alături de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
El a adăugat că roagă autorităţile din România să ajute minoritatea maghiară.
„Dorim să avem relaţii pozitive, bune, cu România, pentru că acesta este şi interesul comunităţii maghiare din România. Noi rugăm autorităţile din România ca să privească comunitatea de 1,5 milioane de maghiari din România ca o resursă valoroasă, care ne leagă pe noi, români şi maghiari, o resursă care îşi dă aportul la performanţele României. Aşadar, rugăm autorităţile din România să ajute comunitatea maghiară să-şi folosească emblemele naţionale, limba maternă şi să-şi păstreze tradiţiile”, a mai spus Peter Szijjarto, potrivit Agerpres.
Foto: Peter Szijjártó (InquamPhotos / George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii