Ministrul Mediului: Arderile ilegale de deşeuri, una dintre cauzele care duc la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii
Arderile ilegale de deşeuri sunt una dintre cauzele care participă la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, transmite Agerpres.
Ministrul de resort se află, joi după-amiaza, în Sinteşti, judeţul Ilfov, unde peste 100 de lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Poliţiei şi Jandarmeriei au descins pentru a controla diverse obiective din zonă unde sunt arse ilegal deşeuri.
„Cu siguranţă, arderile ilegale de deşeuri sunt una dintre cauzele care participă la depăşirea poluanţilor mai ales pe timpul nopţii. Dacă avem condiţii atmosferice care să favorizeze lipsa dispersiei poluanţilor, un astfel de incendiu şi aici puteţi observa zeci de metri pătraţi de pământ incendiat, ceea ce înseamnă că s-au ars ilegal deşeuri, poate contribui cu siguranţă. În acest moment, colegii mei sunt în plină desfăşurare. Avem 11 echipaje care, alături de Jandarmerie şi de Poliţie, verifică legalitatea depozitelor de deşeuri din locuinţele persoanelor din comuna Sinteşti, de pe raza UAT-ului (Unitatea Administrativ-Teritorială, n.r.). Cu siguranţă, în această seară vom şti câte deşeuri au fost confiscate, câte maşini au fost confiscate, câte amenzi au fost date, câte dosare penale au trimis Parchetului spre soluţionare. Aici nu vorbim doar de mediu, pentru că după cum aţi observat problemele sunt mult mai grave. Vorbim, probabil, de grupări infracţionale organizate, despre evaziune fiscală, despre exploatarea copiilor şi a persoanelor defavorizate care sunt obligate să ardă deşeuri şi ziua, şi noaptea. Cred că este o chestiune care depăşeşte cu mult atribuţiile Ministerului Mediului şi tocmai din acest motiv sunt foarte bucuros de această coordonare între instituţiile statului, respectiv Garda de Mediu, Ministerul Mediului, Poliţia Română şi Jandarmeria”, a spus Fechet.
Oficialul a adăugat că amenzile în cazul arderilor ilegale de deşeuri sunt eficiente până la un punct şi că, probabil, este nevoie de o înăsprire a legislaţiei.
„Dacă vorbim de Răcari, de Sinteşti, de Călăraşi sau de Giurgiu unde sunt nişte probleme mai mari, pentru astfel de zone nu poţi rezolva problemele decât cu nişte măsuri extraordinare. Probabil că şi legislaţia are anumite limite. Legislaţia în România, când a fost scrisă, nu a fost scrisă imaginându-şi legiuitorul că vom putea găsi vreodată sute de metri pătraţi de terenuri cu deşeuri incendiate. Probabil că e nevoie de o înăsprire a legislaţiei. Codul penal prevede sancţiuni pentru astfel de infracţiuni de mediu, atâta timp cât ele pun în pericol sănătatea populaţiei. Cine incendiază ilegal deşeuri în România ar trebui să ajungă direct în puşcărie”, a afirmat ministrul Mediului.
Controalele din Sinteşti nu sunt primele din acest an. cea mai recentă acţiune de acest fel a avut loc pe data de 25 octombrie, atunci când Garda de Mediu a anunţat că a identificat posibila sursă de poluare a aerului din zonă, ce a dus la înregistrarea unor valori peste medie ale poluanţilor, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, şi anume o topitorie ce nu funcţiona în perioada controlului, dar pentru care fusese aplicată anterior o sancţiune.
Foto: Mircea Fechet depune jurământul în funcția de ministru al Mediului, noiembrie 2020 / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.