Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Obiectivul asumat prin PNRR este să eliminăm din circulaţie un sfert de milion de maşini vechi de peste 15 ani, în următorii 3 ani. Investim 240 de milioane de lei în programul RABLA local
Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, începând de luni, 31 iulie, ora 10:00, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet t la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Reciclăm în România”. Bugetul programului este de 240 de milioane de lei, iar obiectivul angajat prin PNRR este ca în următorii trei ani peste 250.000 de autovehicule cu vechimea de peste 15 ani să iasă din circulaţie, prin valorificare.
”Sunt convins că interesul cetăţenilor în de a-şi casa un autovehicul mai vechi de 15 ani, fără a avea obligaţia de a achiziţiona un autovehicul nou în schimb, va fi unul extrem de mare, la fel ca în cazul celorlalte programe de reînnoire a parcului auto pe care le derulăm prin Administraţia Fondului pentru Mediu”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Ministrul a mai specificat că peste 500 de primării sunt înscrie în programul Rabla Local şi că fiecare român care va aplica la program va primi 3.000 de lei în schimbul casării mașinii vechi.
”Proprietarii de maşini vor primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Din suma de 3.000 lei, 2.400 lei sunt alocaţi din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuţi din bugetul local)”, a subliniat Mircea Fechet.
Timpul de înscriere în programul Rabla Local este limitat, până la 31 august 2023, ora 16:30.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu