G4Media.ro

Ministrul Mediului: Niciun tren cu buşteni nu a plecat din România în…

Ministrul Mediului: Niciun tren cu buşteni nu a plecat din România în 2020. Mii și mii de vagoane cu buşteni au intrat în ţară

Imaginile cu transporturi de buşteni vehiculate în ultima lună pe reţelele de socializare sunt manipulări, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.

Acesta a susţinut că în acest an nu a existat niciun transport feroviar cu buşteni româneşti care să fi părăsit ţara, ci mii de vagoane cu buşteni din alte ţări au intrat în România.

„Înţeleg emoţia pe care românii o trăiesc când văd transporturi de buşteni care circulă pe drumurile publice, pe calea ferată, când privesc materialele acestea video sau citesc postări şi articole de presă mai mult sau mai puţin fundamentate. Înţeleg puterea emoţională a amintirilor recente, când, din lipsa unui cadru legislativ mai ferm, a controalelor poate mai ferme, am văzut cum multe dintre pădurile României au dispărut de pe hartă. (…) Zilnic este lansată şi alimentată pe Facebook, pe reţelele de socializare, o avalanşă de mesaje toxice. Am văzut poze, clipuri, cu zeci de mii de share-uri. Acestea au un singur scop: să inducă tuturor ideea unei catastrofe ecologice în pădurile româneşti. După atâta campanie de fake-news am ajuns la o stare de dezinformare publică în care orice camion care transportă legal material lemnos este considerat transport ilegal. Toate aceste imagini care sunt promovate în spaţiul public, pe reţelele de socializare, în ultima lună, sunt doar nişte manipulări. Aş vrea să vă spun foarte clar: niciun tren cu material lemnos buştean nu a plecat din România către ţări din Europa sau din alte părţi. Ministerul Transporturilor ne informează că în 2020 niciun tren cu buştean nu a fost exportat din ţara noastră către vreo altă ţară din Europa, nici pe calea ferată şi nici în punctele de descărcare de la Giurgiu, Galaţi sau Constanţa”, a declarat Costel Alexe.

Ministrul Mediului a afirmat că România a fost afectată de fenomenul doborâturilor naturale de păduri, la fel ca şi alte ţări europene.

„Au fost înfăţişate în această perioadă o grămadă de imagini cu păduri tăiate, păduri doborâte, care evident au fost considerate că sunt tăieri ilegale. S-au verificat toate aceste informaţii aruncate în spaţiul public. Din păcate, şi în România, ca şi în alte state europene, avem acest fenomen al doborâturilor, şi acest fenomen s-a demonstrat în aceste imagini cu păduri doborâte lângă lac. (…) Imagini cu depozite ale unor operatori economici din întreaga ţară sau cu trenuri de buşteni fac ravagii pe Internet, în condiţiile în care, potrivit informaţiilor pe care le avem la Ministerul Mediului, informaţiilor primite de la Ministerul Transporturilor, informaţiilor publice pe care le avem de la Institutul Naţional de Statistică, în acest an, în România au intrat mii şi mii de vagoane cu buştean care să fie valorificat aici şi evident exportat în alte ţări din Europa. Conform datelor oficiale de la INS, în ultimii ani, România este un importator net de material lemnos”, a explicat Alexe.

Acesta a apreciat că locurile de muncă ale unui număr de 170.000 de români care lucrează în industria mobilei depind de exploatarea legală a pădurilor.

„În România se pot exploata legal astăzi în jur de 18 milioane de metri cubi (anual, n.r.). Aşa spune INS şi aşa spun datele pe care le avem la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În calitatea noastră de autoritate centrală de Mediu suntem obligaţi să acţionăm pentru respectarea prevederilor Codului Silvic, să sprijinim exploatarea şi industria mobilei, pentru că astăzi avem în acest sector 170.000 de români, care îşi întreţin familiile din această industrie forestieră”, a adăugat şeful de la Mediu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Acum nici furaciuni nu se mai pot face , ca vede toata lumea . Droguri pe strazi nu , comercializare de tigari de contrabanda , nu prostitutie la fel nu , camioane cu busteni nu , masini suspecte de transport marfa furata nu.

  2. Romania se confrunta cu decizii de infringement privind exploatarile ilegale. Alea sunt si azi o problema si ar trebui trimisa armata sa apere padurile.

    Asta e separat de intoxicarea de pe Facebook.

    • E adevarul! Nici un tren cu busteni nu a plecat din Romania. Nu mai suporta infrastructura feroviara asemenea greutati.
      S-au exportat doar mii de camioane.
      Sau se refera la export vs. schim intracomunitar?!? Ca de exportat in Europa, am putea doar in tari care nu sunt in UE, adica Norvegia, Elvetia, Serbia, Albania, Rep. Moldova si cam atat….

  3. Cacaciosul asta își permite sa ne scuipe-n ochi?!

    • Se pare ca da…

    • De ce, ca demasca un fake de-al trolilor sputnikari?

    • De parca ai avea ochii deschisi! Deschide-i si informeaza-te. Apoi, mai vorbim! Daca folosesti lemn in viata de zi cu zi, sub orice forma a lui, atunci ai dreptul sa taci din gura!

  4. Sigur ca da, toate imaginile vazute cu ochii mei, munti rasi, inclusiv de la Azuga, recente nu inseamna nimic.
    Au lasat o perdea la margine drumului de cativa metri, sa prosteasca pe prosti.
    Camioane de cara zi si noapte din munte nu inseamna nimic.
    Uite ca stim cine protejeaza mafia lemnului.

    • Cacaciosul asta este la același nivel, adică maxim, de parsivenie ca L. Orban.

    • Si mafia PRO-PSD la ce ”nivel” e? ” toate imaginile vazute cu ochii mei” – pe bune? cine spune asta, un trol putinist? Si, ma rog, toate sunt ”recente” adică ”mafia lemnului” a fost ”neprotejată” cu succes 20 de ani de securiștii interlopi de la FSN-PSD și acuma, de când nu mai e mafia securistă la guvern, a început să fie ”protejată”?

    • Cam pe la nivelul tău…

  5. Dar cu TIR-uri?
    Cate mii de tiruri or fi plecat?

    • Asta-i dus rau! Eu am vazut pe drumul dinspre Brasov, 7 tiruri incarcate cu trunchiuri mari, busteni! Repet, nu, nu erau vagoane, nu erau vapoare, nu erau avioane, erau TIR-uri bai Costele! Minti pentru toti prostii galbeni pe care-i manipulati? Au teminat astia de la ciuma rosie si continuati voi mizerabililor???

    • Daca analizam cu atentie textul deducem ca nici domnia sa nu exclude ca lemnul sa fi parasit tara sub forma de busteni incarcati in autocamioane sau sub forma de cherestea incarcata in trenuri si/sau vapoare.
      „Ministerul Transporturilor ne informează că în 2020 niciun tren cu buştean nu a fost exportat din ţara noastră către vreo altă ţară din Europa, nici pe calea ferată şi nici în punctele de descărcare de la Giurgiu, Galaţi sau Constanţa”
      Practic, acele afirmatii nu clarifica deloc situatia.

    • Ai vazut tiruri, nu neg, dar de unde stii ca ieseau din tara? Poate intrau. Nu poti restrictiona vinzarea intracomunitara de busteni. Doar daca opresti integral taierea padurilor. Dar 40% populatie din romanica se incalzeste cu lemn de foc. Ce facem atunci?

    • Nu e dus, e orbanist, adică pervers!

  6. Presupun ca domnul ministru Alexe o sa ne spuna ca poluarea proventia de la ferma din Peris, tot o manipulare grosolana a facebook-ului a fost. Pana si padurea de la Snagov a fost defrisata intr-un mod barbar incat se vede de la strada. Ma rog, partea aia din padurea Snagov care nu a fost inca vanduta.
    Domnule Ministru, nu ne luati drept orbi. Prosti suntem, dar inca mai vedem cum dispar padurile noastre, nu incercati sa ne prostiti mai rau decat suntem.

  7. Asa este: Aduc bustenii pe vagoane de tren, ii transfera pe tiruri, care ii duc pe versantii neimpaduriti: acolo li se adauga crengi, radacini, sunt pusi in pamant, udati…si uite asa apar zeci de noi paduri!

  8. Să-ți fie rusine politician mincinos treci sâmbătă si duminica la Brasov gara Harman aproape saptamanal sunt cate 34 de vagoane pline cu busteni. Chiar nu ți-e rușine sa minți???

    • Si daca vezi trenuri cu busteni nu te intrebi ce se intampla cu ele?Acele trenuri vin din Europa in Romania la Kronospan!Ai ochelari de cal?Nu mai poti gandi?Vezi trenuri si tragi concluzii ca se fura padurile!Istetule!

  9. Adica au intrat aia care au iesit. Asta nu era schema de la cereale ?

  10. Am prieteni care au văzut camioane cu lemne pe drum, nu pe internet, și nu e vorba de transporturi răzlețe, asta e problema. Ministrul mediului e prea tâmpit ca să înțeleagă că dacă rușii pun filme fake, asta nu înseamnă că altele nu-s reale. Mă aștept ca în curând să ne spună că de fapt alea nu sunt camioane cu lemn tăiat, ci cu lemn care va fi plantat într-o acțiune de reîmpădurire. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că e și ticălos. Costel Alexe și Cătălin Predoiu sunt cei mai antipatici din guvernul pnl. Vela cel scos din dosarul cu șină e lux pe lângă ei.

  11. Baaai, treziți-vă din minciuna acestui Guvern!

    • Trezeste tu, Sau pardon, acum vad ca esti permanent la tastatura sa postezi. Spor la treaba. La asta va pricepeti. Asta e blestemul Romaniei….

  12. Atentie , omul se refera la busteni taiati ilegal …ca tot se vorbea mai sus de busteni taiati !! Deci in cazul defrisarilor masive ale unor munti intregi … aceste taieri se pare ca sunt perfect legale !

  13. El a spus bine: nu aplecat ilegal, adica toate aveau aprobarea data de ei, cei de ,,sus”. Probabil statea cu spatele la vama cand a spus ca tirurile cu busteni intrau in tara, sau nu stie in ce tara traieste……Vorba romanului: ,,iarta-l Doamne, ca nu stie ce spune”!

  14. Ba, voi toti astia care stati zi de zi pe net pe aici, ma intreb si eu, voi aveti ceva de lucru, sau frecati asa menta la greu si vreti bani, si sa se faca toate de la sine, ca statul si guvernatii trebuie sa va serveasca totul la nasul vostru, caruia ii pute tot?
    Ce munca faceti voi, sa fiti si competitivi, sa produceti ceva bine, si sa faceti clabuci scriind pe aici?
    Cam asta e problema la noi romanii, ne pricepem la orice, mai putin sa muncim cu seriozitate. Pai de unde vreti voi sa vina cresterea economica, daca nu munciti, bai fratilor?

  15. Ăia care intră în țară nu vin , ci …..revin!!!

  16. Fugiti in masivele din Retezat (Parc national), Lacul Stiol, drumul vechi spre Sighetul Marmatiei sa vedeti cat s-a furat de pe versanti. Imaginați va la cota 1880 (Lacul Stiol), acum 2 ani cand am urcat era plin de brazi Masivi pe versant, nu in drum spre urcare ci spre versant), cand am ajuns anul trecut nu mai era gram de copac si erau toti taiati. Eu si sotia mea am ramas socati ca odata ce era frumos s a transformat intr o piatra si un camp. Oricum nu stiu raca m am exprimat corect sa fiu inteles. Acelasi lucru se întâmpla in tot Maramuresul. L au lichidat. Vedeam tiruri intregi cu lemn încărcate si transportste. Ce cautau acele tiruri p3 scolo? Tranzitau Ro? Greu imi vine a crede si de aici fiecare isi trage concluziile

  17. eco’-nazismul este o nouă religie. Adepții lui se supără când cineva le demonstreaza ca Dumnezeul lor nu există. 🤭