G4Media.ro

Ministrul Mediului: Putem face mult mai mult pentru a limita pagubele şi…

sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Ministrul Mediului: Putem face mult mai mult pentru a limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în cazul inundațiilor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declară după vizita de lucru efectuată în Galaţi, judeţul cel mai grav afectat de inundaţii, că este clar că inundaţiile nu pot fi evitate complet, dar se poate face mult mai mult pentru a se limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în astfel de situaţii, transmite News.ro.

Conform ministrului Mediului, care sâmbătă l-a însoţit pe premierul Marcel Ciolacu, în localităţile gălăţene afectate de viituri, pierderile în aceste zone sunt uriaşe.
 

„În Galaţi, viiturile au lovit fără milă, iar vieţile oamenilor au fost date peste cap în doar câteva ore. Pierderile sunt uriaşe şi cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie durerea familiilor care şi-au pierdut pe cineva drag sau toate lucrurile agonisite de o viaţă.  Am fost la Slobozia Conachi, în judeţul Galaţi, una dintre localităţile puternic afectate de inundaţiile severe din ultimele ore. Încă de ieri după-amiază am convocat un Comitet Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă la Ministerul Mediului, în urma avertizărilor venite de la specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi ai Institutului Naţional de Hidrologie”, a spus Fechet.
 

Totodată, ministrul Mediului anunţă că a discutat cu localnicii şi a verificat dacă au fost avertizaţi prin sistemul RO-ALERT, iar toţi i-au confirmat că au primit mesajul hidrologic în jurul miezului nopţii, care i-a ajutat să se pregătească pentru ce urma să vină.
 

„Este clar că inundaţiile nu pot fi evitate complet, dar putem face mult mai mult pentru a limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în astfel de situaţii.
 

Guvernul României a alocat deja fonduri de urgenţă pentru repararea caselor şi drumurilor distruse şi vom face tot posibilul să ne asigurăm că se iau toate măsurile necesare pentru a ajuta oamenii să îşi refacă locuinţele şi să revină la viaţa lor de dinainte” a mai spus ministrul Mediului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. De 30 de ani facem. Pe bune! Si putem sa facem si mai mult. Trebuie doar sa ne votati!