Ministrul Mediului, Tanczos Barna: Taxarea poate fi o soluţie, dacă vrem să reducem poluarea, iar din 2022 cred că trebuie să avem o decizie fără echivoc şi asumată în acest sens
Taxarea poate fi o soluţie, dacă vrem să reducem poluarea, iar din 2022 cred că trebuie să avem o decizie fără echivoc şi asumată în acest sens, a declarat, luni seara, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
„Dacă vrem să reducem poluarea trebuie să vedem ce putem face pe trafic, pe poluare industrială, pe poluare rezidenţială şi pe arderi necontrolate, ilegale. Taxa poate să fie o soluţie, aşa cum este la nivelul Europei, dar nu este o decizie care să fie luată pe moment, acum, de mine, de cineva, de Guvern singur. De aceea am spus că e nevoie de cel puţin un an de zile pentru o dezbatere publică, cu oameni de ştiinţă, cu experţi de la Uniunea Europeană care să ne spună care au fost variantele care au mers în Europa, care au funcţionat, care au fost legale şi care au dat randament şi au dus la scăderea poluării în anumit centre. Trebuie discutat elementul de general sau local şi este nevoie de o asumare largă a acestei decizii, care trebuie să fie şi legală şi implementabilă. Este o discuţie care a început, care va continua. Anul acesta nu vom avea sigur nicio taxă în plus, dar din 2022 cred că trebuie să avem o decizie fără echivoc şi asumată”, a spus ministrul Mediului, la B1TV, conform Agerpres.
El a subliniat că în Uniunea Europeană sunt 24 de ţări care într-un fel sau altul taxează poluatorul şi implementează un principiu larg, consacrat în UE, conform căruia poluatorul plăteşte.
„Am văzut că în ultima perioadă s-au înmulţit infringement-urile la adresa României, printre care şi pe tema poluării aerului. Avem un infringement care ne obligă practic să luăm măsuri şi dacă nu reuşim va trebui să plătim penalităţi la Comisia Europeană, pentru că România nu reuşeşte să-ţi ţină sub pragurile stabilite la nivel european poluarea aerului în mai multe centre urbane. Vorbim strict de centre urbane: Iaşi, Bucureşti şi aşa mai departe. România va trebui să ia o decizie care vor fi măsurile prin care va încerca să tempereze aceşti poluatori. Poluatorii pot fi traficul, este cel mai poluant factor în marile centre urbane, activităţile industriale, economice, pe locul doi, şi încălzirea rezidenţială, pe locul trei. Din păcate, în România şi în Bucureşti, avem cel puţin încă un factor de poluare: arderile ilegale”, a explicat Barna.
Acesta a semnalat că este greu de cuantificat cine poluează mai mult: un proprietar de casă unde se face încălzirea pe lemn sau „ceva fosil” ori o centrală termică, iar aceasta alimentează sistemul de încălzire la trei cartiere sau un milion de autoturisme.
„Un lucru este cert: dioxidul de carbon care provine de la maşini. În Europa se plătesc diverse forme de taxă. Noi vorbim acum strict de poluarea aerului prin emisii de dioxid de carbon prin circulaţia auto, prin motorizare clasică, nu hibrid sau electrică. Taxă de poluare pe soba cu lemne nu cred că există în Europa. Pe încălzire rezidenţială nu cred că există, deşi este o discuţie cu privire la centralele de apartament în comparaţie cu centralele mult mai performante, cu capacitate mai mare, care alimentează trei patru cartiere”, a susţinut ministrul Mediului.
Referitor la taxarea în cazul autoturismelor, Tanczos Barna a menţionat că sunt două variante în Uniunea Europeană. În anumite ţări se taxează mijlocul de transport auto. În funcţie de tiplu motorului şi de cantitatea de dioxid de carbon exprimat în miligrame, se taxează toate mijloacele de transport. Sau, sunt alte variante unde sunt taxate doar în anumite regiuni, prin impozit local, anumite categorii de mijloace de transport care poluează prea mult.
„Deci, sunt variante, dar nu pot eu să decid singur. Trebuie să vorbim cu Asociaţia Comunelor şi Oraşelor, cu Asociaţia Municipiilor, a Judeţelor, cu Guvernul, Parlamentul, ONG-uri, cu cetăţenii reprezentaţi prin diverse organizaţii etc. Este o discuţie grea, o decizie grea, dar care trebuie luată. Putem să nu taxăm deloc, dar atunci ar trebui să venim cu soluţii alternative”, a punctat ministrul.
Sursa Foto: Ministrul Mediului, Tánczos Barna / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii