G4Media.ro

Ministrul Mediului: Va fi eliminat ITP-ul pentru „o maşină care stă în…

Ministrul Mediului: Va fi eliminat ITP-ul pentru „o maşină care stă în curtea unui cetăţean”

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat sâmbătă că inspecţia tehnică periodică (ITP) solicitată în Programul Rabla va fi eliminată pentru „o maşină care stă în curtea unui cetăţean”, potrivit Agerpres.

„Am hotărât, făcând o analiză clară, la rece, şi am emis ordinul de ministru prin care ITP-ul pentru o maşină care stă în curtea unui cetăţean să fie scos. Dacă eu am maşina în curte nu o să mă mai duc să plătesc o taxă în plus când pot să mă duc să o dau pentru a achiziţiona o maşină nouă. (…) De săptămâna trecută ordinul este deja postat pe site”, a spus Graţiela Gavrilescu, al Antena 3, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că acesta decizie a fost luată pentru a nu bloca un sistem care se derulează de foarte mult timp şi care „funcţionează foarte bine”.

„Interesul nostru este să le scoatem de peste tot, din parcări, din curţile oamenilor, nu avem nevoie sa blocăm acest sistem care este derulat de foarte mult timp şi care funcţionează foarte bine şi în sensul în care facem şi eforturi financiare pentru ca în fiecare an să reuşim să dublăm numărul de prime de casare. Atunci ar fi fost aşa, să zicem, un joc care nu ar fi fost corect”, a precizat Gavrilescu.

Anul trecut, Ministerul Mediului a anunţat că începând din 2019 cei care vor dori să beneficieze de ajutorul de la stat pentru înlocuirea maşinii vechi erau obligaţi să ducă la casat numai maşini cu ITP valabil. Aceasta era considerată o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini şi stoparea poluării, deoarece ITP-ul dădea dreptul proprietarului de autovehicul de a circula pe drumurile publice.

Guvernul a aprobat vineri bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, ceea ce a permis continuarea programelor guvernamentale ‘Rabla clasic’ şi ‘Rabla plus.

Programul Rabla va beneficia în acest an de suma de 322 milioane de lei, ceea ce înseamnă că aproximativ 35.000 de persoane fizice şi juridice vor putea să achiziţioneze o maşină nouă.

„Vă informez că au fost adoptate de Guvern sumele pentru proiecte de interes de naţional. La Programul Rabla suma este de 322 milioane de lei. Asta înseamnă că aproximativ 35.000 de români vor putea să îşi achiziţioneze o maşină nouă şi nu numai persoanele fizice, dar şi persoanele juridice vor putea să acceseze Programul Rabla”, a anunţat, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, la finalul şedinţei de Guvern.

Ea şi-a exprimat speranţa că în jur de 5 – 6 aprilie va fi lansat Programul Rabla clasic, pentru care prima de casare va fi de 6.500 de lei.

„Continuăm şi anul acesta reînnoirea parcului auto cu maşini nepoluante, maşini 100% electrice sau hibrid plug in sau hibrid, pentru care Guvernul a adoptat suma de 93 milioane de lei, buget care va putea să fie accesat atât de persoanele fizice, cât şi juridice”, a spus ministrul Mediului.

Sursa foto: INQUAM_George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Genial. Deci se vor introduce in programul rabla toate conservele ruginite din UE? Le vor cumpăra samsarii la kilogram.

  2. Să te ții acuma șmecherii cu rable și certificater RABLA.
    Cum o să mai verifice cineva dacă o rablă fără ITP nu este cumpărată cu o zi înaite de introducerea în circuitul certificatelor?
    Se făceau și așa mișculații, dar să vezi de acum în colo ce o să fie.

    • PSD nu rateaza nicio ocazie sa faca o mizerie. Acum toate gipanele PSDistilor vor fi inregistrate ca rable.

      Da, masina sta in curte, cand nu merge proprietarul cu ea.

  3. Samsarii principalii beneficiari.
    Dar despre impozitarea progresivă a celor ce detin 2 , 3, 4 masini si care sunt de regula SI?
    Sa plătești 100 de lei impozit pe an a dus ca in Romania sa existe 3, 4 masini la familei.
    Care parchează pe unde apuca.
    Electoratul pzd ar migra.

  4. Asta ori e proasta ori e beata! Ce legatura are ITP-ul cu taxa?! Bai paparuda blonda, ITP-ul este necesar ca sa poti circula pe drumuri publice in siguranta (canci siguranta pe drumurile romanesti). Daca tii masina in curte si rugineste nu faci ITP!!! Platesti impozit la finante din pacate. Dar ia sa ne gandim cine sta cu masina in curte ca n-are bani de benzina… oare nu asistatii social si alti votanti psd?! Pac pac…

  5. Era o tampenie, un lucru ilogic, sa ai ITP la o masina pe care o dai la „Rabla”. Daca o masina e in stare sa ia ITP, inseamna ca este foarte apta sa circule legal, deci nu e chiar rabla.
    Dar ce a facut Gratioasa Gavrilescu, ministresa aia care n-a facut nimic in 2 ani si un trimestru, este ca a facut o smecherie, tipic pesedista si aldista, cu scop electoral. Adica ei au introdus, mai inainte, ITP pentru rable, pentru a avea ce sa scoata inainte de alegeri ca sa para ca „ne dau ceva” (ca le dau ceva batutilor in cap!).
    Sunt atat de mizerabili si de josnici ca-ti vine sa vomiti pe ei!

  6. Aaa, credeam că a scos ITPul pt PSDiști…de ex, pt aia care au mașini înmatriculate în Bulgaria sau ăia care circula DEJA fara ITP, cu BMW-urile copiilor ( sanchi)…

  7. Eu ma voi bucura cand va fi scoasa putoarea asta din guvern.

  8. Si cei care si-au facut ITP-ul pentru a putea da masina veche de 14 ani la rabla, ramin de fraieri ? A mai facut PSD-ul o economie,la fel ca la pensiile majorate in septembrie…