G4Media.ro

Ministrul Muncii anunță o nouă lege a salarizării bugetarilor la care va…

Ministrul Muncii anunță o nouă lege a salarizării bugetarilor la care va lua ca parteneri sindicatele din educație ți sănătate

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a anunțat vineri că lucrează la o nouă lege a salarizării bugetarilor, fără să dea însă mai multe detalii despre calendarul proiectului și principiile pe care le va respecta. El a spus doar că va lua ca parteneri sindicatele din educație și sănătate, care au început proteste încă din primele zile ale acesui an.

Budpi a declarat vineri pentru AGERPRES că sindicatele din cele două sectoare de activitate vor deveni parteneri ai Ministerului Muncii atunci când va fi discutat viitorul proiect al Legii salarizării în sistemul bugetar.

„Am spus dintotdeauna că au dreptate. După o perioadă de doi ani de zile, şi anume mă refer la anii 2020- 2021, când Legea salarizării a fost pusă între paranteze, plastic vorbind, şi nu s-a aplicat în continuare ceea ce trebuia să se aplice, s-au creat mult mai multe inechităţi în sistemul public de salarizare. Iată că suntem acum în această perioadă când trebuie să reparăm ceea ce nu s-a făcut doi ani de zile. Am discutat cu dumnealor şi i-am primit şi la sediul PSD din Kiseleff şi am spus foarte clar că îi voi lua parteneri în construcţia viitoarei Legi a salarizării şi, dacă în momentul în care s-a scris PNRR nu s-a luat în calcul o discuţie transparentă cu partidele din opoziţie, pentru că este un program naţional, nu al unui partid, eu nu o să repet aceeaşi greşeală şi îi voi lua parteneri în ceea ce înseamnă construcţia Legii salarizării, dar şi a Legii pensiilor”, a afirmat Budăi.

Ministrul Muncii nu a dat termen în care va fi corectată Legea salarizării în sistemul public, precizând că aplicarea unui nou act normativ trebuie corelată cu resursele bugetare ale ţării.

„Pentru a elimina inechităţile din sistem avem nevoie de doi paşi. Primul pas este actul normativ, dar ulterior urmează şi impactul bugetar. Trebuie să vedem, în actualele condiţii economice, la nivel mondial, nu numai în România, ţinând cont şi de contextul social, care este perioada în care România îşi va permite un impact bugetar pentru a rezolva în primul rând inechităţile din sistem, fie că vorbim de sistemul de salarizare, fie că vorbim de sistemul de pensii, şi ulterior să previzionăm o creştere a veniturilor în România, pentru că sunt promotorul ideii că veniturile trebuie să crească”, a adăugat Budăi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. BUDAi a uitat de anul 2022 cand a fost la guvernare???

  2. Nu mai dați gargara acestui analfabet!!

  3. Pazea, face soferul Budigai o alta lege! Sa o faca mai repede ca lumea il alearga in curand…

  4. O noua lege de salarizare doar pentru bugetari. Se va preciza in lege si structura sistemului nostru bugetar? Se va preciza in lege si strategia de reducere a numarului de bugetari?

  5. Veniturile trebuie sa creasca zice budai… Trebuie sa creasca si indatorarea tarii, si inflatia…. Multe trebuie sa creasca…

  6. Dar n-a facut Olguta legea salarizarii tot cu ti.calosii din sindicate, care sint oamenii PSD-ului? Acum, in loc s-o aplicati pe asta integral, vreti sa faceti alta, ca sa nu mariti anumite salarii? Numai pentru Justitie, SRI, MAI, MApN si pentru medici ati marit, in cazul unora nejustificat de mult!

  7. Dupa ce s-a facut ca desfiinteaza pensiile speciale, Budai a trecut la pacalirea celor din educatie si sanatate. Doar pro.stii il mai cred! 😛

  8. Bravo, Budai, PSD se pregateste temeinic pentru anul viitor: 4 randuri de alegeri, „trebuie” sa muncim, le zice nea Marcel PSDeilor!!
    Hai ca va „da” PSDul Legi si Programe de guvernare, sa va saturati!
    Si sa-i votati!!
    J…..i!!!

  9. de cand a schimbat siteul REDACTIA nu mai stie sa scrie.
    educație ți sănătate
    si nici nu mai suporta comentarii la adresa lor. incercati cu chatgpt ca tot are mai multa scoala pe bune in spate.

  10. Tot la medici, în cazul cărora s-a aplicat legea salarizării in integralitate, încă din 2018?

  11. Nu ne interesează impactul bugetar,sănătatea și educația aduc voturi și țin asa zisele partide la putere.Oricum plătim din imprumuturi salarile bugetarilor și pensiilor, ei sunt masa lor de vot și ii țin la guvernare.

  12. Legea salarizarii bugetare ca parte a politicii de tilharire a rodului trudei mediului privat . Cum sa luam ( noi guvernantii ) bani multi din truda mediului privat ca sa imbuibam bugetarii ( cei mai fideli votanti ai celor care ,,da” ).

  13. O sa va treaca . Si mie imi era scirba de bugetari la un moment dat dar acum ii compatimesc .
    Banii pentru beneficiile voastre sint rodul trudei mediului privat . Acolo se produce PIB . Voi bugetarii doar tocati PIB . Profesorii , in mare parte , produc loaze cu diploma . Le da drumul in societate chipurile ca fiind capabili sa se integreze . Aiurea ….

  14. Multumim, mai vrem!

  15. De ce nu face ce au făcut polonezii?
    Au analizat fiecare categorie în parte, la profesori s-a constatat ca aveau absente mai multe ca elevii, ca nu aveau rezultate etc, asa ca le-au tăiat viitoarele creșteri salariale, asa au făcut cu mai toți bugetarii.
    Au zis ca doar atunci când se va simți ca fiecare își va face treaba și își va da interesul pentru jobul la care a fost angajat își vor primi măririle de salariu.
    Pana atunci banii vor întra la ministerul apărării și vor cumpăra tancuri, obuziere, asa au ajuns principala forță militara în Europa.
    Sa nu le sufle în ciorba nici rusii și nici germanii.