G4Media.ro

Ministrul Muncii: Cei 700.000 de pensionari pentru care recalcularea a dus la…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Muncii: Cei 700.000 de pensionari pentru care recalcularea a dus la un cuantum mai mic au avut un beneficiu suplimentar până acum. Domniile lor nu pierd, pentru că își păstrează pensia mai favorabilă / Am făcut recalcularea pentru „justiție socială” / Nicio pensie nu scade

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a susținut, joi, într-o conferință de presă, că cei 700.000 de pensionari pentru care recalcularea a dus la un cuantum mai mic decât pensia lor au avut un beneficiu suplimentar până acum, însă aceștia nu pierd, pentru că își păstrează pensia mai favorabilă, adică valoarea pe care au primit-o și în luna august. Ministrul Muncii a subliniat că recalcularea pensiilor s-a făcut pentru „justiție socială”.

„Noi am făcut o lege bună. Am făcut cea mai bună lege a pensiilor”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu în conferința de presă.

„Nicio pensie nu scade. Vreau să fiu foarte bine înțeleasă. Nici un pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică de cea din luna august.

Nicio pensie nu scade. Din contră, peste 83% din pensionari vor primi mai mult. (…) Toți pensionarii vor primi o pensie cel puțin egală cu cea din luna august”, a dat asigurări Simona Bucura-Oprescu.

Ea s-a adresat pensionarilor care au primit decizii de recaculare cu un cuantum mai mic al pensiilor:

„Stimați pensionari, pensia dvs nu scade. Noua lege a pensiilor stipulează că va fi primită valoarea mai favorabilă. Dacă primiți un calcul mai mic, atunci veți primi pensia mai avantajoasă, cea din luna august. (…) Deci nu va scădea niciun leu pensia dvs. Veți primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea ministerului și casei de pensii că pensia dvs nu scade. Cea mai bună dovadă este cuponul din luna septembrie.”

Ministrul Muncii a spus că în această situație se găsesc, în general, pensionari din două categorii:

  • cei care primesc indemnizația socială pentru pensionari și care nu scade sub 1.281 de lei.
  • cei care au avut „un avantaj la pensie și au primit mai mult”.„Domniile lor nu pierd, pentru că își păstrează pensia mai favorabilă.

Este pentru prima dată când toate pensiile sunt calculate după aceeași formulă, astfel încât să fie eliminate inechitățile. În spate este o muncă minuțioasă. (…) Toți acești pași i-am făcut pentru justiție socială. (…)

Cei 700.000 au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiei lor a fost mai mare decât alți pensionari care au contribuit și muncit la fel”, a adăugat Bucura-Oprescu.

Ea a mai explicat că este vorba despre cei cu perioade de contributivitate foarte scurtă și cei care au obținut beneficii mai mari decât corespondentul contribuțiilor plătite.

Bucura-Oprescu a spus că erorile sunt cazuri izolate și respectivele decizii vor fi revizuite. Potrivit președintelui Casei de Pensii, până acum în 1.090 de cazuri s-au făcut erori și vor fi corectate.

„Marea majoritate a pensiilor au fost calculate corect și vă rog să transmiteți acest mesaj românilor, pentru că este păcat să nu se vadă efortul nostru”, a mai spus ministrul Muncii.

Dintre cei 700.000 vor fi numeroși pensionari care vor beneficia de majorările viitoare, a susținut ministrul Muncii.

Președintele Casei de pensii că echitate înseamnă că aceia care au pensii mai mici dar pe aceeași contributivitate trebuie să ajungă la nivelul celor care au beneficiat de pensii mai mari până acum.

Cei 700.000 care au primit decizii de recalculare cu cuantum mai mic trebuie să mai aștepte pentru a beneficia de viitoare măriri, pensia fiindu-le înghețată până atunci.

„Îmi doresc să nu-i ignorăm pe pensionarii care sunt mulțumiți de această reformă”, a susținut Simona Bucura-Oprescu.

Ea a susținut că reforma pensiilor este „un mare pas înainte”, „dacă muncești mai mult primești mai mult”.

Știre în curs de actualizare

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. cand „justiție socială” e argumentul pt recalculare, ma intreb cata justitie sociala este in nivelarea preconizata a pensiilor, indiferent de cuantumul contributiei si dificultatea muncii prestate.
    apropos, isi imagineaza cineva un miner de 65 de ani ? mai apuca oare varsta de pensionare? sau aducem din Pakistan si Sri Lanka, pentru completare?