G4Media.ro

Ministrul Novak analizează rezultatele României de la JO de la Tokyo și…

sursa foto: Captură video

Ministrul Novak analizează rezultatele României de la JO de la Tokyo și promite corectarea lipsurilor printr-o Strategie Naţională pentru Sport 2021-2032

Eduard Novak a estimat că rezultatele slabe înregistrate de delegaţia României la JO de la Tokyo erau de aşteptat, în condiţiile în care din 2016 nu s-a schimbat nimic în sportul românesc. Ministrul Tineretului şi Sportului a transmis că rezolvarea problemelor se va realiza prin elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport 2021-2032, care va corecta toate lipsurile, potrivit unei postări a ministrului pe Facebook.

„În primul rând, aş dori să-i felicit din suflet pe toţi cei care s-au sacrificat timp de patru ani, pentru a se pregăti şi califica la această ediţie. Sportivi, antrenori, staff şi toţi cei care au fost lângă aceşti sportivi minunaţi. Însă trebuie să tragem o linie pragmatică, să analizăm, să identificăm problemele care ne blochează şi nu reuşim unde alţii reuşesc.

S-au încheiat aceste Jocuri Olimpice cu rezultate care erau de aşteptat. De aşteptat, pentru că, din 2016 până la sfârşitul ciclului olimpic, nu s-a schimbat absolut nimic. Mă refer la organizarea sportului românesc, la o direcţie clară, la o strategie asumată de toţi cei implicaţi.

Care sunt cele mai mai probleme care ne blochează:

1. Dezorganizarea sportului. Toţi factorii implicaţi, toate ministerele finanţatoare îşi au propriile interese, fără un interes comun, naţional.

2. Cheltuirea banilor pe proiecte care nu sunt sustenabile şi, mai mult decât atât, sunt nepotrivite pentru performanţă.

3. Finanţarea exclusivă de proiecte pe termen scurt, fără a avea un scop olimpic clar.

4. Nivelul de profesionalism şi de pregatire a antrenorilor şi a staff-ului tehnic.

5. Sistemul de perfecţionare a antrenorilor.

6. Activitatea cluburilor sportive, foarte slabă din toate punctele de vedere.

7. Lipsa de proiecte olimpice multianuale sustenabile ale federaţiilor, centrate pe performanţă.

8. Sistemul de salarizare a antrenorilor, care nu este diferenţiat pe niveluri de performanţă.

9. Lipsa personalului cu competenţă pe sport în cadrul MTS.

10. Lipsa unei strategii clare a sportului românesc, care să dea direcţia tuturor factorilor implicaţi în sport.

11. Lipsa infrastructurii specifice pentru sporturile care ne pot aduce rezultate olimpice.

 

Rezolvare:

Elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport 2021-2032, care va corecta toate aceste lipsuri enunţate mai sus.

Cu toate că există probleme şi că rezolvarea lor integrală este un proces de durată, am cea mai mare încredere că avem şansa de a readuce sportul românesc pe o cale de performanţă si competitivitate la nivel internaţional!”, a scris ministrul, pe Facebook.

Context

La Jocurile Olimpice de la Tokyo, România a obţinut o medalie de aur, la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi trei de argint (Ana-Maria Popescu la spadă, echipajul masculin de patru rame fără cârmaci – Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari şi cel de dublu rame masculin – Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă), bilanţ cu care a încheiat pe locul 46 în clasamentul pe medalii.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a avut parte de cel mai stânjenitor moment de la Jocurile Olimpice, la revenirea în țară a uneia dintre medaliatele de la Jocurile Olimpice, Ana Maria Popescu (Brânză). Scrimera a evitat să dea mâna cu ministrul, iar la declarațiile de la salonul oficial, l-a criticat dur pentru afirmația că nici dacă bugetul federaţiei de scrimă ar fi fost mai mare cu 5 milioane de lei nu ar fi luat medalia de aur.

„Îmi doresc foarte mult să ajungeti dvs la Tokyo și să luati aurul pe care eu am fost în stare sa-l iau.”, i-a spus Ana Maria Popescu lui Eduard Novak, aflat în fața sa pentru a-i înmâna diploma de merit din partea Ministerului Sportului.

După evenimente, ministrul Eduard Novak s-a declarat întristat de momentul creat și a postat un mesaj în care a transmis cât de mult o apreciază pe sportivă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Promite pt ca este gratis si nu il doare gura..tipic usl

  2. Despre promovarea sportului în școli nimic?

  3. De incompetența dv. nu ați scris nimic… O măsură ar fi să va dati demisia!

  4. Daca va primi buget trebuie lasat sa faca treaba si sa fie sustinut de sportivi si antrenori.Politrucii analfabeti si corupti din sport afara.

  5. Eu zic sa mergi până în Ungaria să vezi cu ochii tăi ce investiții au făcut,apoi mergi la Câțu și explică-i pe înțelesul lui cât costă o pâine că omul e dus cu căpuțul rău apoi dacă îl convingi pe Câțu că sportul este mai important decât muzica rock adună toți antrenorii care au făcut performanță să caute prin școlile din țară copii care se pliază pe sportul respectiv și apoi peste 2 cicluri olimpice avem rezultate.Dacă nu ia bicicleta și du-te

  6. 2021-2999

  7. De strategia pentru sport il framinta pe tumin si nu ifrastructura, sanatatea economia. Ministerul asta este fara sens, total inutil. Oare in SUA exista un minister al sportului ?

  8. Ministrul asta ne abureste mai ceva ca Zombilica!
    Ce spui, Franz?!
    Ia citeste tu maretul Programn de guvernare al aliantei PNL-USR PLUS-UDMR 2020-2024, ai habar ce SCRIE acolo la Ministerukl Sporturilor, ce cald si bine e, e minunatie de Tara e Romania pentru Sport de performanta!
    Daca avem acel Program de guvernare cu bazaconii de la Pagina 194/269 la Pagina 210/269, sa intelegm ca ala nu valoreaza 2 bani si vii tu cu o ditamai Strategia pe 10 ani??!!!
    Din Programul de guvernare crezi ca va iesi ceva?!
    Nimic!