Ministrul Novak, despre rezultatele slabe ale sportului românesc: Cauza este instabilitatea politică. Un ministru până înţelege despre ce este vorba în sport e deja schimbat din funcţie
Ministrul interimar al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat, joi, la Forumul „Analiza programului de pregătire, calificare şi participare la Jocurile celei de a XXXII-a Olimpiade Tokyo 2020”, organizat de COSR la Izvorani, că principala cauză a rezultatelor slabe înregistrate de sportul românesc este „instabilitatea politică”, transmite Agerpres.
El a precizat că un ministru este înlocuit din funcţie până să înţeleagă exact care sunt problemele sportului românesc.
„Ultimii 30 de ani ne-au demonstrat că modul în care lucrăm în sport nu este în regulă. Domnul Covaliu a prezentat aceste cifre (n.r. – analiza programului de pregătire, calificare şi participare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020) şi credeţi-mă, toate aceste cifre au o cauză. Iar cauza este cea de instabilitate politică, cauza este de leadership. Aceasta este cauza. Eu, care trăiesc în acest sport de performanţă de 30 de ani, abia după 9 luni de mandat la MTS am reuşit să înţeleg care sunt problemele sportului. Dacă eu am înţeles după atâtea luni, atunci cum să conducă un ministru al sportului acest minister dacă habar nu are de sport? El până înţelege despre ce este vorba în sport e deja schimbat din funcţie”, a afirmat ministrul la forumul la care au fost prezenţi toţi preşedinţii federaţiilor olimpice din România.
Novak susţine că MTS este în prezent doar „o instituţie de virat bugete”.
„Din 2001 încoace putea să fie o doamnă de la guvern sau de la finanţe care să apăse pe un buton şi să dea aceleaşi bugete federaţiilor în fiecare an. Iar rezultatul azi ar fi fost acelaşi. Din păcate, în ultimii 20 de ani MTS a fost doar o instituţie de virat bugete. Pentru finanţarea unui ciclu olimpic federaţiile iau o parte de la MTS, o parte de la COSR, o parte de la CSA Steaua, o parte de la CS Dinamo şi aşa mai departe. Nu avem nicio linie clară. Nu vreau să mă bag peste analiza COSR, dar avem mari probleme de organizare şi acest lucru trebuie pus la punct urgent. Eu consider că numai Strategia Sportului Naţional şi o lege nouă poate să reglementeze concret cine este şi ce îndatoriri are MTS, cine este COSR şi ce finanţează. Trebuie să ajungem să formăm toţi o echipă. Trebuie să fie o linie sportului de performanţă. Trebuie să reformăm acest sistem urgent. Nu ştiu cine va rămâne la MTS, voi fi eu sau un alt ministru, dar această Strategie a Sportului Naţional trebuie finalizată. Este contractat proiectul, există o echipă de profesionişti care se ocupă. Pentru că dacă vom continua la fel, peste patru ani vom fi în aceeaşi situaţie. Haideţi să lucrăm împreună, nu suntem inamici. Vreau ca tot ce clădim să aibă efect cât mai mare”, a menţionat Eduard Novak, aflat încă în funcţie până la învestirea unui nou Guvern.
România s-a clasat pe locul 46 în clasamentul medaliilor obţinute la Jocurile Olimpice. La Tokyo, România a avut un bilanţ de patru medalii, una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi trei medalii de argint, la spadă feminin (Ana-Maria Popescu), dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari).
sursa foto: Facebook\ Eduard Novak
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.