Ministrul olandez al Apărării afirmă că NATO ar trebui să convină asupra condiţiilor pentru invitarea Ucrainei
Ţările NATO vor trebui să discute condiţiile pentru ca Ucraina să primească o invitaţie de aderare şi să se alăture alianţei ca răspuns la „planul de victorie” al preşedintelui Volodimir Zelenski, a declarat, vineri, ministrul olandez al apărării Ruben Brekelmans, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Zelenski a prezentat public pentru prima dată în această săptămână planul în cinci puncte, inclusiv un apel pentru o invitaţie imediată la NATO, pentru a-i arăta clar preşedintelui rus Vladimir Putin că invazia Moscovei se va încheia cu o înfrângere geopolitică.
NATO a declarat că Ucraina va deveni într-o zi membră a alianţei, dar a precizat, de asemenea, că Kievul nu poate adera în timp ce se află în război, deoarece acest lucru ar putea duce la un conflict direct între NATO şi Rusia.
Liderii Alianţei au evitat până acum un răspuns direct la noul demers al lui Zelenski pentru o invitaţie.
Brekelmans, a cărui ţară se numără printre cei 32 de membri ai NATO, a declarat că există „opinii foarte diferite” în cadrul alianţei cu privire la această chestiune.
Pentru a ajunge la consensul necesar, a spus el, aliaţii ar trebui să convină asupra unor criterii clare pe care Ucraina ar trebui să le îndeplinească pentru a primi o invitaţie şi altele necesare pentru a deveni ulterior membru.
„Dacă nu aveţi această claritate în faţă, nu văd (ca) 32 de aliaţi să fie de acord să acorde o invitaţie”, a declarat el reporterilor după o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO la Bruxelles.
Întrebat ce condiţii ar trebui să îndeplinească Ucraina, Brekelmans a citat combaterea corupţiei.
„Dacă doriţi să modernizaţi forţele armate ucrainene şi să implicaţi alte ţări, atunci îmi pot imagina că doriţi, de asemenea, să evaluaţi progresele pe care ucrainenii le fac pe această dimensiune”, a spus el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank