G4Media.ro

Ministrul Rafila subliniază nevoia educației pentru sănătate în școli: ”Vom avea o…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Rafila subliniază nevoia educației pentru sănătate în școli: ”Vom avea o problemă foarte serioasă, nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi al prevenirii bolilor”

România ar evolua din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce disciplina „Educaţie pentru sănătate” în şcoli, a afirmat, joi, ministrul Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

„De ani de zile militez pentru dezvoltarea educaţiei pentru sănătate în şcoli. Dacă vom găsi tot felul de pretexte ca să amânăm la nesfârşit introducerea „Educaţiei pentru sănătate” în şcoli, atunci vom avea o problemă foarte serioasă şi nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi din punct de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile. ‘Educaţia pentru sănătate’ dezvoltă deprinderi preventive sănătoase, care pot fi transmise şi de către copii sau adolescenţi părinţilor lor. Este un proces care, în decurs de câţiva ani, ar putea să schimbe faţa României din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate şi nici nu costă foarte mult”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă.

El şi-a arătat disponibilitatea de a lucra împreună cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline.

„Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, a transmis Alexandru Rafila.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nu inteleg care este problema. Nu vor sa se vaccineze foarte bine. Daca se imbolnaveste de boli care ar fi putut fi evitate prin vaccinurile de baza tot tratamentul medical sa nu fie suportat de casa de asigurari. Iar daca in urma unei anchete epidemiologice se observa ca a imbolnavit si alte persoane sa existe o cale legala prin care cel imbolnavit sa ceara despagubiri.

  2. nea rafilu’, spune-le de grajd, funie şi joacă-te cu o brichetă.
    vor fi cozi la vaccinare …..

  3. Pe timpul pandemiei , când românii erau practic rugați să se vaccineze , unii au și fost premiați cu 100 de roni , Rafila și psd băgau bățul prin gard în privința vaccinării și purtării măștii , botniței , cum se exprimau liderii psd în acele vremuri . Ce fac acum , e teatru ieftin . Ei sunt stăpânii pe resursele naturale ale acestei țări . Cu cât mai puțini români , cu atât mai puțini beneficiari ai acestor resurse .
    De ce să ne împrumutăm să plătim pensii minime , ajutoare minim garantate , vouchere , când noi o mână de oligarhi și potentați ai vremii , putem huzuri din vânzarea resurselor naturale ale grădinii Maicii Domnului ?