
Ministrul rus al Apărării: Combatanți ai grupării teroriste Stat Islamic din Libia și Siria pătrund „în mod activ” în Afganistan, după retragerea trupelor internaționale din țară. Misiunea Statelor Unite şi a NATO a dat greş
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat miercuri că mai mulți combatanți ai grupării teroriste Stat Islamic (SI) din Libia și Siria pătrund „în mod activ” în Afganistan, după retragerea forțelor NATO din țara central-asiatică, potrivit EFE, citat de Agerpres.
„Desigur, avem mari speranţe că se va ajunge la un anumit consens şi la reconciliere interetnică în Afganistan. Dar în acelaşi timp vedem cât de activ intră aici unităţi ale SI din diverse regiuni, inclusiv din Siria şi Libia”, a afirmat Şoigu.
Ministrul rus al Apărării a avertizat că situația din Afganistan „se deteriorează rapid”, iar autoritățile de la Kabul pierd controlul după ofensiva talibanilor din regiune.
Șoigu a mai susținut că are loc „un exod masiv” de afgani către țările învecinate, cum ar fi Tadjikistan şi Uzbekistan și că este îngrijorătoare „în mod special consolidarea poziţiilor SI şi ale altor organizaţii teroriste internaţionale, ceea ce a dus la o creştere a ameninţării la adresa ţărilor vecine”.
„Din acest motiv trebuie să recunoaştem că misiunea SUA şi a NATO în Afganistan a dat greş”, a afirmat Șoigu.
Acesta a mai spus că „retragerea grăbită” a forțelor NATO a generat o creștere bruscă a tensiunilor politice și militare.
„Totodată, americanii sunt mai preocupaţi de posibilitatea creării de noi rute de tranzit şi de structuri logistice în statele din Asia Centrală, de desfăşurarea bazelor şi instalaţiilor lor militare. Credem că aceasta nu va duce la nimic bun, ci doar poate duce la o prezenţă pe termen lung a Alianţei (Nord-Atlantice) în regiune şi la instabilitate suplimentară”, a mai declarat Șoigu.
Sursa foto: Facebook/ Ministerul rus al Apărării – Минобороны России
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii