
Ministrul rus de Externe: Intrarea Rusiei în NATO este imposibilă / Occidentul refuză să aibă rivali comparabili ca influență la nivel global / China „a întrecut Occidentul pe propriul său teren”
Nu există nicio posibilitate ca Rusia să se alăture NATO, din moment ce Occidentul nu dorește să aibă rivali comparabili ca influență la nivel global, a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, potrivit TASS.
Răspunzând la o întrebare privind posibilitatea aderării Rusiei la NATO în anumite condiții, pe picior de egalitate, șeful diplomației ruse a remarcat că nu și-a asumat o astfel de oportunitate pentru Rusia.
„Nu consider acest lucru posibil, întrucât întregul proces nu se învârte în jurul NATO sau UE, este vorba despre refuzul Occidentului de a avea concurenți pe arena internațională care să fie în cel mai mic grad comparabili în ceea ce privește influența”, a subliniat Lavrov.
Potrivit oficialului rus, o asemenea atitudine a statelor occidentale explică „isteria lor față de ascensiunea Chinei”, care a acceptat regulile jocului introduse în economia globală și „a întrecut Occidentul pe propriul său teren”.
Sursa foto: Facebook / MFA Russia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii