G4Media.ro

Ministrul rus de Externe, mesaj către NATO: Arctica este zona de influenţă…

Sursa foto: Kremlin.ru

Ministrul rus de Externe, mesaj către NATO: Arctica este zona de influenţă a Rusiei, este teritoriul nostru

Arctica este zona de influenţă a Rusiei, a susţinut luni şeful diplomaţiei ruse, care a atenţionat Occidentul împotriva ambiţiilor sale în Marele Nord, cu câteva zile înainte de un important forum regional, informează AFP şi TASS.

„Este clar demult pentru toată lumea că acesta este teritoriul nostru, pământul nostru, noi suntem răspunzători pentru ca teritoriul nostru arctic să fie sigur. Şi tot ce face ţara noastră (în Arctica) este absolut legal şi legitim”, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, denunţând în mod concret veleităţile ofensive ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Arctica.

Lavrov a subliniat că este vorba şi de teritoriu, şi de ape. „Însă atunci când NATO încearcă să motiveze ofensiva sa în Arctica, aceasta este, probabil, cumva altă situaţie. Aici noi avem întrebări către astfel de vecini ai noştri precum Norvegia, de exemplu, care încearcă în orice chip să fundamenteze venirea NATO în Arctica”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Potrivit lui Serghei Lavrov, Rusia va aborda această problemă la reuniunea Consiliului Arctic ce se va desfăşura la Reykjavik pe 20-21 mai.

Topirea gheţarilor provocată de schimbările climatice deschide progresiv calea pentru noi rute maritime în Arctica, surse de noi conflicte între marile puteri.

În timpul unui discurs luna trecută, Blinken a acuzat Rusia că „exploatează această schimbare în încercarea de a exercita un control asupra noului spaţiu”, în special prin modernizarea bazelor sale, şi a remarcat de asemenea prezenţa sporită a Chinei în zonă.

Sursa: Agerpres / Sursa foto: Kremlin.ru

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. f.. -va , toata planeta esta lac rusesc / macar daca va exercitati influenta faceti ceva util , nu stiti decat sa-i saraciti pe toti din jurul vostru
    vreau sa stiu o tara care o duce bine sub sfera voastra de influenta , jeguri ce sunteti

  2. Uite motiv de conflict. Acum cine a inceput primul? „Arctica este teritoriul meu! Ba al meu!” Sa nu-i tragi un dos de palma lui Lavrov pentru asta? Auzi la el: „pamantul nostru, teritoriul nostru”. Pai ca ba, ti-a luat ma-ta teritoriu?

  3. Cainele Lavrov a facut pipi in Marea Nordului.

  4. Uite motiv de conflict. Acum cine a inceput primul? „Arctica este teritoriul meu! Ba al meu!” Sa nu-i tragi un dos de palma lui Lavrov pentru asta? Auzi la el: „pamantul nostru, teritoriul nostru”. Pai ca ba, ti-a luat ma-ta teritoriu?

  5. Cu toate că au cea mai întinsă țară din lume cu cele mai mari resurse, rușilor nu le ajunge! În primul rând nu poți revendica totul că nu ai țara distribuită în jurul Oceanului Înghețat de jur împrejur. În altă ordine de idei riveranii nu pot face ce vor acolo decât în disprețul climei mondiale, ceea ce rușii se pare că nu înțeleg. Să nu se mai mire când le ard pădurile și se scufundă pământul.

  6. „Babardeală cu bombardieri oligarhi” – asta e singurul film pe care ni-l prezintă oficialii ruși. Se mai miră apoi că nu-i înghite nimeni. Nu-s în stare decât de iubire cu sila, din ce în ce mai primitivi. „[numește_zona/teritoriul] este zona de influenţă a Rusiei, este teritoriul nostru.” – poate fi rostită în orice moment de oficialii ruși oriunde se întorc în jurul lor. Nu-s în stare să se îngrijească și să profite de propria țară, însă vor să îngrijească/profite de multe alte zone/teritorii. Valoare adaugată 0, vânzare de resurse naturale, produse brute sau armament pe votcă – cam la asta se rezumă filozofia rusă. Acum urmează faza cu petrolul și gazele arctice.

  7. Ribentrop-ul secolului XXI trebuie să-i facă pe plac ambiției Fuhrer-ului Putin.

  8. Doar tu,ruznac…doar tu?

  9. Ar trebui sa ii starpeasca cineva cu orice cost…. da fuckeri ii sunt slabi nu au cohones si Putin ii bate cu mataranga in cap!