Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ajuns în Iran pentru a discuta despre acordul nuclear și cooperarea bilaterală
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a mers miercuri în Iran, potrivit televiziunii de stat iraniaene, într-un context în care puterile mondiale şi Teheranul încearcă să restabilească acordul nuclear din 2015, iar negocierile s-ar afla în impas, relatează Agerpres, conform Reuters.
‘În cursul vizitei lui Lavrov vor fi discutate acordul nuclear din 2015 al Iranului, intensificarea cooperării bilaterale şi energetice, precum şi subiecte internaţionale şi regionale’, a informat televiziunea de la Teheran.
Postul TV a prezentat imagini de la întrevederea lui Lavrov cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi, de la care însă nu a dat detalii.
Ministerul de Externe iranian a transmis luni că vizita şefului diplomaţiei ruse vizează ‘extinderea cooperării cu regiunea eurasiatică şi Caucazul’.
Luna trecută, Moscova a declarat că Rusia şi Iran – ambele aflate sub sancţiuni occidentale şi deţinătoarele unora dintre cele mai mari rezerve de hidrocarburi din lume – au discutat despre tranzacţionarea de mărfuri la schimb cu petrol şi gaze şi crearea unui hub logistic.
Potrivit agenţiei de stat iraniene IRNA, Serghei Lavrov va avea joi o întâlnire cu omologul său Hossein Amirabdollahian.
Sursa foto: Facebook / MFA Russia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.