Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi alți politicieni locali din PSD şi PNL, au fost huiduiți la Iași de un grup de anti-vacciniști
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, dar şi politicieni din PSD şi PNL, au fost huiduiţi joi la Iaşi de mai multe persoane cu mesaje anti-OMS și anti-vaccin, transmite agenția News.ro.
Incidentele s-au înregistrat în timpul manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Ambulanţei.
La eveniment şi-a făcut apariţia şi un grup de 20 de persoane cu o pancartă „AFARĂ CU OMS DIN ȚARĂ”. Protestatarii au ţipat, au huiduit și au înjurat în spatele medicilor și ambulanțierilor. Inițial, atacurile lor erau îndreptate către ministrul Sănătății, apoi către Nelu Tătaru, iar în final a încasat cuvinte grele și Maricel Popa, potrivit Ziarul de Iași.
„Nu am înţeles care a fost sensul acestor huiduieli, mai ales la asemenea evenimente. Sunt oameni care se sacrifică pentru semenii lor şi mi se pare nepotrivit să huidui. Este o lipsă de respect la adresa profesioniştilor din sistemul de Ambulanţă”, a declarat Rafila pentru News.ro.
La evenimentul desfăşurat în faţa Palatului Culturii din Iaşi şi-a făcut apariţia şi un grup de persoane cu o pancartă pe care scria „Afară cu OMS din ţară”. Protestatarii au huiduit în timpul discursului ministrului Alexandru Rafila, dar şi în timp ce a vorbit fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru. De asemenea, s-au auzit fluierături şi scandări şi în momentul când au luat cuvântul reprezentanţii locali ai PSD şi PNL.
Oamenii au strigat către oficialităţi „Mincinoşilor” şi „Criminalilor”, spunând totodată că nu vor să fie „sclavii noii ordini mondiale”.
„Vrem puţin respect din partea celor care nu vreţi să vă vaccinaţi”, a declarat primarul Mihai Chirica, în discursul rostit pe scena instalată în faţa Palatului Culturii.
Peste 250 de angajaţi ai serviciilor de ambulanţă din toate judeţele ţării sunt prezenţi la Iaşi, unde au loc manifestări organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Ambulanţei. În Piaţa Palatului din Iaşi au fost aduse pentru acest eveniment zeci de ambulanţe din întreaga ţară.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii