Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri în scop politic
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că în scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimona fost vorba de “un conflict intern” care, zn contextul campaniei electorale, este folosit în scop politic. ”Este nepermis din punctul meu de vedere să foloseşti astfel de scandaluri politic, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică”, a spus ministrul, citat de news.ro.
”Cel puţin până în acest moment noi nu am identificat ca fiind vreo culpă medicală, dar nu vreau să mă antepronunţ până când Parchetul nu pronunţă o concluzie, pentru că nu vrem în niciun fel de influenţăm ancheta”, a declarat ministrul Sănătăţii la Digi24.
El a precizat că acolo ”cu siguranţă a fost un conflict intern”.
”Asta a fost şi concluzia Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii, noi am cerut managerului un plan de măsuri care să ducă la exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor fiecărei persoane care este în Comitetul Director al Spitalului”, a mai spus Rafila, precizând că ”neînţelegerile dintre cei din spital nu trebuie să afecteze în niciun fel siguranţa pacienţilor, imaginea spitalului şi nici imaginea sistemului de sănătate, pentru că deserviciile sunt mult mai mari decât îşi închipuie unii sau alţii”.
”Dacă transformăm mizele personale în chestiuni care duc la compromiterea activităţii unor oameni, fie că sunt medici, asistenţi medicali, lucrul ăsta este din punctul meu de vedere nepermis”, a continuat ministrul Sănătăţii, el adăugând că şi ”organismele profesionale, fie că ne referim la Colegiul Medicilor din Bucureşti sau ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti ar trebui să ia poziţie în acest caz”.
”Şi pe mine mă afectează lucrul ăsta foarte mult pentru că, indiferent cât muncim şi noi (..) se fac investiţii, încercăm să schimbăm mentalităţile (..) toate aceste eforturi sunt compromise de multe ori de aşa-zise scandaluri cum a fost cel de la Pantelimon. Suntem şi în campania electorală, ele sunt folosite politic, este nepermis din punctul meu de vedere să foloseşti astfel de scandaluri politic, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică”, a mai spus Rafila.
Mai multe anchete au fost demarate, inclusiv una penală, după acuzaţii reeferitoare la decesul mai multor pacienţi, în doar câteva zile, în Secţia ATI a unităţii medicale, din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii