G4Media.ro

Ministrul sănătății din Marea Britanie, dispus să se vaccineze în direct la…

Sursa Foto: Facebook/ Matt Hancoock

Ministrul sănătății din Marea Britanie, dispus să se vaccineze în direct la TV / Sondajele din UK arată că doar între 52 și 54% din populația Regatului Unit este hotărâtă să se vaccineze

Ministrul britanic sănătății a declarat că este gata să se vaccineze în direct la TV cu noul vaccin anti-Covid-19 care a fost omologat pentru distribuire de urgență în Marea Britanie. Distribuirea ar putea începe chiar de săptămâna viitoare, transmite jurnalistul Petru Clej pentru RFI.

Ministrul Hancock, care a anunțat de dimineață omologarea vaccinului Pfizer-Biontech de către Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate (MHRA), a spus la ITV că nu are nicio ezitare în a se vaccina, dar că el nu face parte din categoriile prioritare pentru primirea acestui vaccin.

Din aceste categorii prioritare fac parte rezidenții și personalul de asistență din casele de îngrijire, persoanele de peste 80 de ani, ca și personalul sanitar și de asistență socială.

Ar urma apoi la rând restul populației în ordinea descrescătoare a vârstei. Vaccinul nu este obligatoriu și ar urma să fie administrat în peste 50 de spitale și peste 40 de centre speciale de vaccinare de pe întreg cuprinsul Regatului Unit.

Vaccinul Pfizer-Biontech este produs în Belgia și se așteaptă livrarea a circa 800000 de doze săptămâna viitoare. Acesta este produs pe baza unei părți a codului genetic modificat (ARN) al virusului Sars-Cov-2 și necesită stocare pe termen mai lung la – 70C.

Guvernul a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin, suficient pentru vaccinarea a 20 de milioane de persoane, cu doze duble la distanță de trei săptămâni.

Scepticism în populație

Pfizer afirmă că eficacitatea vaccinului său este de circa 95%, similară cu cea a vaccinului Moderna, din care guvernul a comandat 7 milioane de doze, și superioară vaccinului dezvoltat de Universitatea Oxford în colaborare cu concernul AstraZeneca, a cărui eficacitate declarată variază între 62 și 90% în funcție de dozare.

Vaccinul Oxford se află în proces de omologare la MHRA, dar în același timp continuă testarea în urma unor critici că rezultatele anunțate se bazează majoritar pe un eșantion de voluntari sub 55 de ani. Guvernul britanic a precomandat 100 de milioane de doze din acest vaccin care se bazează pe un virus inofensiv modificat genetic.

Costul unei doze de vaccin Oxford este de 3 lire, comparat cu 15 de lire pentru vaccinul Pfizer-Biontech și 25 de lire vaccinul Moderna.

Sondaje recente arată că doar între 52 și 54% din populația Regatului Unit este hotărâtă să se vaccineze – sub pragul de 55% considerat minim de oamenii de știință pentru realizarea „imunității de turmă” care ar proteja societatea de o epidemie.

Această nivel ridicat de reticență în opinia publică se datorează și succesului propagandei anti-vacciniste: un studiu recent al Centrului pentru Contracarea Urii Digitale arăta că în Marea Britanie numărul celor care urmăresc conturile anti-vaccineste pe rețelele sociale a ajuns la 7,8 milioane de persoane, dintr-o populație totală de aproape 67 de milioane.

Sursa: RFI

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Dacă este cu adevărat curajos, să se vaccineze cu un vaccin extras aleatoriu din loturile destinate României.

    • aaa, scenariul asta e nou. deci e dublu standard si la vaccin. oare cum procedeaza? ni-l dau pe ala care a stat in frigider care a stat la temperatura mai ridicata (in sertarele pentru salata) sau din ala cu concentratie mai mica?

    • Exact asta vroiam sa zic și eu.

  2. Si statiscile reale sunt probabil pe la 30 % doritori, ceea ce inseamna ca au sa stea cu ele pe stocuri de -80 de grade. Surprise, oile nu s asa proaste, si sa vedem cand vor muşca.

    • Daaa … foarte proști britanicii ăștia … cum refuza ei bunătate de vaccin ? Cred ca sunt foarte corupți sau ceva sau mai degrabă sunt cu rușii … că cine nu se aliniază întocmai și la timp la “directive” – toată lumea știe asta – e cu rușii … nu ?

    • englezoii ne au demonstrat cat de destepti sunt cand au votat brexitul!

  3. Ma asteptam ca englezii sa fie mai destepti si civilizati, sa inteleaga necesitatea vaccinarii imediate, sa aiba un procent mai mare de doritori de vaccin decat tarile din Est, gen Romania.
    Sunt super suprins de cat de putini englezi doresc sa se vaccineze! Chiar si in conditiile astea, vad ca ministrul declara ca vaccinarea este voluntara si nu specifica nicio restrictie suplimentara pentru cine nu o face, sau vreo relaxarea a masurilor pentru cine o face (aka. „pasaport covid”).

  4. There are no plans to introduce a „vaccine passport” to give people access to places such as pubs and restaurants once a coronavirus jab becomes available, says Michael Gove.

    The Cabinet Office minister told the BBC: „That’s not the plan.”

    His comments come after the vaccine minister suggested businesses could bar those who have not had a jab.

    The vaccine rollout in the UK is expected to begin before Christmas, subject to regulatory approval.

    Nadhim Zahawi has been appointed as a new health minister to oversee rollout of the vaccine in England.

    Asked on Monday whether people who get the Covid-19 jab will receive some kind of „immunity passport” to show they have been vaccinated, Mr Zahawi told the BBC: „We are looking at the technology.

  5. Englezii se dovedesc cel putin la fel de tampiti ca romanii !! Insa au o clasa politica superioara calitativ celei romanesti, care mai compenseaza…
    Anglia are cea mai ticaloasa presa de scandal din Europa….