G4Media.ro

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: În acest moment pandemia este controlabilă, iar spitalele…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: În acest moment pandemia este controlabilă, iar spitalele suport-covid îşi vor relua activitatea normală, odată cu reducerea numărului de cazuri de Coronavirus şi după o analiză a direcțiilor de sănătate publică

Pandemia de Coronavirus este controlabilă în acest moment, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Oficialul a subliniat că  spitalele suport-covid îşi vor relua activitatea normală, odată cu reducerea numărului de bolnavi de Coronavirus, şi după o analiză prealabilă pe care o va realiza direcţiile de sănătate publică. Acest control nu înseamnă însă că populația nu mai trebuie să respecte regulile sanitare și de distanțare, a avertizat ministrul.

„Pandemia este controlabilă în acest moment, dar numai printr-o colaborare a noastră cu populaţia. Noi avem instrumentele, avem normele, dar populaţia trebuie să respecte aceste norme. Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă (…), avem o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta sau alternând, mergând totuşi pe o scădere progresivă a acestui număr de cazuri. În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele circa 18.600. Urmărind evoluţia de până acum, spiritul civic, normele de aplicare, hotărârile CNSU, mergem spre o evoluţie favorabilă. Deocamdată suntem pe o pată descedentă, chiar dacă alternează cu o zi sau două în care avem o creştere faţă de ziua precedentă, nu suntem într-o situaţie care să ne îngrijoreze. Dar trebuie respectate acele precauţii, iar populaţia trebuie să înţeleagă că orice măsură de relaxare se face gradual, progresiv, având şi nişte contramăsuri în situaţia în care evoluţia este nefavorabilă”, a spus Tătaru, vineri seara, la Digi24.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în iulie-august viaţa ar putea reveni la o „cvasinormalitate”, urmând pregătirile „în eventualitatea unui al doilea val şi la amploarea acestuia”.

„Pentru un eventual al doilea val de epidemie, rămân aceleaşi spitale de fază 1, fază 2, de boli infecţioase şi pneumologie, rămân spitalele-suport în rezervă şi rămân spitalele de fază 3, care sunt cele judeţene şi care sunt cele mai complexe, cele mai dotate pentru patologia non-covid. Menţionez că şi cele care sunt suport-covid în acest moment, odată cu refacerea circuitelor, scăderea numărului de pacienţi sau ajungerea către zero, ele pot fi reaşezate spre o patologie non-covid. Vom lua decizii particulare pentru fiecare spital în parte. Am avut sesizări şi am avut şi cereri şi deja am indicat refacerea circuitelor şi îndreptarea spre patologie non-covid”, a precizat Tătaru.

Ministrul a mai informat că  mai a cerut tuturor DSP-urilor să facă o evaluare pentru fiecare spital care este suport în acest moment, privind posibilitatea ca pacienţii covid să fie puşi într-un pavilion separat, astfel încât activitatea obișnuită din cadrul spitalelor să se poată relua.

Sursa Foto: InquamPhotos/Octav Ganea (Nelu Tataru, Raed Arafat, Ludovic-Orban)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Orice scânteie poate aprinde un focar.

  2. In sfirsit un ministru care poate fi un exemplu de profesionalism si seriozitate pt toti politicienii romani.

  3. Buna ideea, PUNETI-O IN PRACTICA CAT MAI REPEDE!!!spitalele Covid care au putini pacienti, sa-si reia activitatea normala!! Vor fi mai multi morti de alte afectiuni, care nu sunt tratati ori trimisi la spitale non Covid supraincarcate la distante mari!!!