G4Media.ro

Ministrul Sănătății participă în acest weekend la activități de vaccinare în județele…

sursa foto: Facebook\ Ioana Mihaila

Ministrul Sănătății participă în acest weekend la activități de vaccinare în județele Iași, Vaslui și Vrancea/ Târgul din Dumbrăveni sau comuna Rebricea, în programul Ioanei Mihăilă

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va efectua în perioada 4 – 6 iunie vizite în judeţele Iaşi, Vaslui şi Vrancea în cadrul cărora va participa la activităţi de vaccinare, inclusiv în mediul rural, transmite Agerpres.

Ministrul va avea, printre altele, întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, precum şi întâlniri cu manageri de spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), cu medici de familie şi reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică.

Ministrul Sănătăţii va participa, vineri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” la deschiderea Maratonului de vaccinare, informează MS.

Potrivit sursei citate, programul vizitei cuprinde şi întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, cu manageri de spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii, cu reprezentanţi ai medicilor de familie şi ai direcţiei de sănătate publică judeţene, ai casei judeţene de asigurări de sănătate şi ai Prefecturii Iaşi.

Sâmbătă, Ioana Mihăilă va fi prezentă la centrul de vaccinare organizat la Căminul Cultural din comuna Rebricea din judeţul Vaslui. În aceeaşi zi va fi prezentă şi la Maratonul vaccinării de la Vaslui.

„Programul vizitei cuprinde şi activităţi de vaccinare la cabinetul medicului de familie dr. Cătălina Adochiei, întâlniri cu reprezentanţi ai Prefecturii Vaslui şi întâlnire cu medici de familie din Vaslui”, se arată în informare.

În ultima zi a vizitei, duminică, ministrul va participa la activitatea de vaccinare de la Târgul din Dumbrăveni, în judeţul Vrancea.

„Programul vizitei cuprinde şi întâlniri cu reprezentanţi ai Prefecturii Vrancea, precum şi cu medici de familie din Focşani”, mai afirmă aceeaşi sursă.

sursa foto: Facebook\ Ioana Mihaila

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce-i cu deplasările ăstea fără noimă??? Le plătește madama din veniturile cabinetului său personal? Hooo-frână…. La minister să muncească mai stă?

  2. Statul Roman nu vrea sa priceapa un lucru simplu, care are implicatii in buzunarele politicienilor. Transportul in teritoriu!
    Nu o sa existe vaccinare la scara larga niciodata, deoarece in rural nu exista un sistem de transport decent. Daca nu stai pe marginea DN nu ai cu ce sa te delasezi. Rutele de transport sunt controlate de politicieni. Daca imbunatatesti transportul multi se vad cu buzunarele mai goale.
    In consecinta boborul e de vina ca nu vrea sa se vaccineze!