G4Media.ro

Ministrul suedez de Externe a semnat oficial cererea de aderare a țării…

Sursa foto: Twitter / Ann Linde

Ministrul suedez de Externe a semnat oficial cererea de aderare a țării sale la NATO / Cererea urmează să fie trimisă secretarului general al alianței militare

Şefa diplomaţiei suedeze Ann Linde a semnat cererea de aderare a ţării sale la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), informează marţi dpa, citată de Agerpres.

„Cererea noastră de aderare la NATO a fost semnată oficial”, a scris Linde pe contul său de Twitter.

Urmează ca această cerere să fie trimisă secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, imediat ce Finlanda va semna şi ea o cerere de aderare, a adăugat şefa diplomaţiei suedeze.

Suedia şi Finlanda, care după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei au decis să-şi înainteze candidaturile pentru a deveni membre ale NATO, vor să-şi depună cererile de aderare împreună.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi guvernul finlandez au decis deja în favoarea unei asemenea cereri, însă Parlamentul finladez va vota asupra ei marţi.

Guvernul suedez a luat luni decizia finală asupra depunerii cererii de aderare la NATO. „Pare un lucru mare, pare un lucru serios, pare ca şi cum am găsit ceea ce credem noi că este cel mai bine pentru Suedia”, a spus Linde.

Sursa foto: Twitter / Ann Linde

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. siguranta NATO va creste cu aportul de somalezi, irakieni, afgani si africani din Suedia 🤗🤗🤗🤗

  2. Ăia pe care i-a adus Rusia în 2015? Cocina îi poate lua la contrapartidă pe cei aduși de marioneta de la Minsk în 2021 cu scopul de a șantaja Uniunea Europeană, că tot a rămas cu ei pe cap🤣