Ministrul suedez de Externe, după incidentul cu arderea Coranului care i-a adus furia lui Erdogan: Religia nu face parte din acordul care a fost semnat cu Turcia în privința aderării Suediei la NATO
Ministrul suedez de externe Tobias Billstrom a declarat că ţara sa implementează un acord iniţial cu Turcia asupra aderării la NATO, dar că din acest pact nu fac parte compromisuri privind libertatea de exprimare, relatează miercuri DPA.
Ankara, după ce a semnat un memorandum la un summit al NATO anul trecut pentru a deschide calea aderării Suediei şi Finlandei, o serie de proteste în Suedia împotriva Turciei şi a preşedintelui său Recep Tayyip Erdogan au accentuat tensiunile între cele două ţări.
Politicianul extremist de dreapta danezo-suedez Rasmus Paludan a dat chiar foc unui Coran, iar Erdogan menţine acum perspectiva că ar putea permite Finlandei să se alăture, dar nu şi Suediei.
Billstrom a declarat însă agenţiei de presă TT că „religia nu face parte din acordul” care a fost semnat cu Turcia.
El a spus că înţelege furia Turciei asupra incidentelor, care, deşi legale, nu sunt respectuoase. El a adăugat că acum este necesar ca toate părţile să se calmeze şi că discuţiile cu Turcia ar continua.
Erdogan este în campanie electorală, cu alegeri parlamentare şi prezidenţiale preconizate să aibă loc la jumătatea lunii mai
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii