Ministrul taliban al Refugiaţilor, Khalil Ur-Rahman Haqqani, asasinat în sediul ministerului într-un atentat sinucigaş revendicat de Statul Islamic. El era unchiul ministrului de Interne şi fratele fondatorului reţelei Haqqani
Ministrul afgan al Refugiaţilor Khalil Ur-Rahman Haqqani a fost ucis – în sediul ministerului său, la Kabul – într-un atentat sinucigaş revendicat de către organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), primul atac care vizează un ministru taliban după reinstalarea acestora la putere în 2021, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Un purtător de cuvânt al Guvernului taliban a deplâns ”un atac laş” comis de SI şi a salutat un ”mare combatant” ”căzut martir”.
Explozia ”a avut loc la Ministerul Refugiaţilor”, a declarat AFP o sursă guvernamentală, pkrecizând că a fost vorba despre un atac sinucigaş.
”Putem confirma că ministrul Khalil Ur-Rahman Haqqani şi-a pierdut viaţa”, la fel ca ”alţi colegi”, a declarat sub acoperirea anonimatului această sursă, fără să prezinte un bilanţ al morţilor.
Miercuri seara, SI a revendicat responsabilitatea atentatului, potrivit SITE Intelligence Group, un organism specializat în supravegherea site-urilor islamiste.
Forţe de securitate au încercuit cartierul în care se află sediul ministerului, în centrul capitalei afgane, au constatat jurnalişti AFP.
Ministerul a anunţat pe X că, în ultimele zile, în sediu aveau loc ateliere de formare.
Pe culoarele ministerul trec zilnic numeroşi deplasaţi, care se prezintă pentru a cere ajutor sau a depune un dosar de resinstalare în ţară – care înregistrează în continuare peste trei milioane de deplasaţi de război.
Ministrul – care nu apărea niciodată fără o armă automată în mână – era unchiul influentului ministru de Interne Sirajuddin Haqqani.
ATACURI JIHADISTE
Khalil Ur-Rahman Haqqani era vizat de sancţiuni americane şi ONU, potrivit căruia era în vârstă de 58 de ani.
Fratele său, Jalaluddin Haqqani, a înfiinţat puternica reţea Haqqani – acuzată de comiterea unora dintre cele mai violente atentate ale talibanilor în Afganistan în anii dintre cele două ”domnii” talibane, între 2001 şi 2011
Clanul Haqqani este considerat ca fiind angajat într-o luptă pentru influenţă în rândul autoritţilor talibane.
În această luptă, potrivit unor informaţii de presă, se înfruntă pe de o parte susţinători ai unei aplicări ultrarigoriste a islamului, în linia liderului suprem al talibanilor instalat în Kandahar, şi o grupare prezentată ca fiind mai pragmatică, la Kabul.
După ce talibanii au preluat puterea, în august 2021, numărul atentatelor din Afganistan a scăzut, însă jihadişti şi aripa regională a grupării Statul Islamic în Khorasan (SI-K) continuă să comită atacuri, mai ales vizând oficiali şi clădiri ale autorităţilor talibane.
La Kabul, explozii au loc cu regularitate. Unele surse locale le raportează, însă oficialii talibani confirmă rar aceste atacuri.
La sfârşitul lui octombrie, un copil a fost ucis, iar aproximativ zece persoane au fost rănite într-un atac cu explozivi într-o piaţă în centrul Kabulului.
SI a revendicat în septembrie un atentat sinucigaş, soldat cu şase morţi şi 13 răniţi, în faţa sediului Parchetului General din Kabul.
Gruparea dădea atunci asigurări că ”îi răzbună pe musulmanii ţinuţi în închisorile talibanilor”, care anunţă cu regularitate că arestează sau omoară membri ai grupării jihadiste, dând totodată asigurări că a pus capăt ameninţării jihadiste în Afganistan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.