Ministrul Tanczos Barna: Nu am primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru măsurători pe Canalul Bâstroe, dar sunt convins că se vor ţine de promisiune până pe 15 martie
Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat luni la Prima News că nu a primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru a verifica lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe, dar că e convins că autoritățile ucrainene își vor ține promisiunea, până în 15 martie. Ministrul a precizat că debitele pe Chilia nu s-au modificat semnificativ, sunt în parametri statistici din ultimii 20 de ani, relatează news.ro
”Nu am primit încă acordul scris al părţii ucrainene, dar sunt convins că se vor ţine de promisiune şi până pe 15 martie, mai sunt două zile, până atunci ne vor trimite acordul scris, aşa cum au promit într-o bilaterală care a avut loc săptămâna trecută”, a spus ministrul Mediului.
El a precizat că este nevoie de acest acord scris ”pentru a pleca cu cele trei nave şi pentru a măsura, pe lungime, adâncimile pe Chilia şi apoi pentru a intra pe Canalul Bâstroe care e sută la sută pe teritorul ucrainean şi ca să poată verifica adâncimile, pentru a calcula debitele, dacă s-au făcut doar lucrări de dragaj, de menţinere a adâncimilor şi a se sigura că nu s-au schimbat debitele în aşa fel încât ele să afecteze pe termen mediu şi lung biodiversitatea din Deltă”.
Potrivit lui Tanczos Barna, vasele care vor merge în zonă sunt ale Ministerului Transporturilor, care vin cu senzori, cu spaţiu de cazare pentru echipaj, fiind o activitate pe mai multe zile.
”Noi am făcut câteva secţiuni, 14 puncte am măsurat şi am comparat cu datele pe care le aveam din 2017 şi nu sunt modificări mai deloc pe aceste secţiuni transversale fixe, care sunt pe braţul Chilia”, a mai spus ministrul.
Tanczos Barna a continuat: ”Adâncimea Bâstroe nu afectează adâncimea braţului Chilia şi în niciun caz în câteva săptămâni sau luni. Dacă dăm crezare declaraţiilor părţii ucrainene, lucrurile nu stau rău, că a făcut doar lucrări de înţeţinere. Dacă se vor constata alte adâncimi la această numărătoare, pe lungime, însemnând fiecare metru din cele 170 de km, atunci lucrurile pot arăta altfel. Ceea ce vă pot spune acum este că debitele pe Chilia nu s-au modificat semnificativ, sunt în parametri statistici pe ultimii 20 de ani. Lucrurile ttrebuie analizate în perspectivă, orice lucrare îşi va arăta efectele pe termen lung”, a mai spus Barna.
”Cred că semnalul clar dat de Ministerul Mediului din Ucraina este acela că ei vor să respecte de acum încolo tratatul ESPO pe investiţii”, a mai spus Tanczos Barna, potrivit news.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu