G4Media.ro

Ministrul Transporturilor anunță că România va primi 37 de trenuri noi în…

sursa foto: Info Sud-Est/ Adrian Anton

Ministrul Transporturilor anunță că România va primi 37 de trenuri noi în 2023

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Caracal, că în acest an compania CFR Călători va primi primele garnituri de trenuri noi după o perioadă de aproximativ 20 de ani în care nu s-au făcut deloc achiziţii de trenuri noi pentru călători, transmite Agerpres.ro.

Grindeanu a menţionat că s-a încheiat deja licitaţia pentru 37 de garnituri de trenuri noi.

„Ultima dată s-au cumpărat trenuri noi de călători în România acum vreo 20 de ani, deci de 20 de ani nu s-au cumpărat trenuri noi în România, mă refer la CFR Călători. Au mai fost modernizate însă, dar nu garnituri de tren noi. Anul acesta vor veni primele garnituri de tren noi. Avem deja închisă licitaţia pentru 37 de trenuri noi, garnituri, iar anul acesta încă 82, ceea ce înseamnă şi trenuri de lung parcurs, şi trenuri de scurt parcurs. Asta înseamnă ceva, dacă de 20 de ani nu s-a investit în această zonă, lucrurile nu pot fi făcute peste noapte, ci trebuie apucate încet, încet, toate şi rezolvate pe rând, pentru că de aceea, neinvestindu-se după Revoluţie aproape deloc, este una din cauzele pentru care avem şi incidente pe calea ferată”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a spus că în următorii ani vor fi făcute investiţii masive, din fonduri europene, pentru infrastructura feroviară şi pentru material rulant.

„Faptul că nu s-a investit duce la o viteză a trenurilor în România care e, poate, una din cele mai scăzute din Europa în acest moment. Iar investiţiile atât pe zona de infrastructură, cât şi pe material rulant, în anii viitori vor fi masive din bani europeni. Asta e un lucru foarte bun, mai ales că de vreo 30 de ani pe zona de CFR putem să spunem că nu s-a investit aproape deloc”, a adăugat Sorin Grindeanu.

El a spus şi că o altă companie feroviară, CFR Marfă, va trece anul acesta pe profit, după ce în anul 2022 a avut profit operaţional.

„Acum legat de compania românească de transport marfă, CFR Marfă, e o companie care de vreo 10 ani este cerută a fi închisă de către Comisia Europeană, pentru că este în faliment de vreo 20 de ani, dacă nu mă înşel, mai puţin anul trecut, când a trecut pe profit operaţional şi acum va trece, anul acesta, pe profit pur. Această companie a fost devalizată şi furată timp de 20 de ani. A avut contracte neprofitabile (…) Am avut discuţii la CE şi le-am cerut să mă mai lase un an şi ceva, doi, să văd dacă pot să o salvez, iar semnele sunt bune. În 2023 se va întări acest profit”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

Ministrul Sorin Grindeanu şi senatorul Paul Stănescu, secretar general al PSD, s-au aflat miercuri într-o vizită la fabrica de vagoane Astra Rail Caracal, la împlinirea a 50 de ani de la fabricarea primului vagon în această unitate industrială.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Așteptăm cu nerăbdare sa sosească. Vor avea cumva Detectoare de fum in toalete? Închidere centralizată de la centrul de comanda pentru a nu se putea da lumea jos sa fumeze vând sta pe câmp? Va dispărea hârtia igienica imediat înainte de plecare din gara? Ce facem cu cei care mănâncă semințe? De vagoane restaurant e Viena? Plata cu cardul? Mulțumim.