G4Media.ro

VIDEO Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost deschis. Pe…

VIDEO Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost deschis. Pe autostrada care a costat circa 121 de milioane de euro se va circula cu restricții de viteză și de tonaj

CNAIR a inaugurat, luni, cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, porţiunea dintre Ilia şi Holdea, pe care se va circula însă cu o restricție de viteză de 80 de km / oră și o restricție de tonaj de 7,5 tone.

„Începând de astăzi, în România, sunt daţi în operare 857,5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă. Astăzi, CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, vorbim de porţiunea dintre Ilia şi Holdea”, a declarat ministrul transporturilor, Luciian Bode, la începutul şedinţei de Guvern.

El a precizat că este vorba despre un contract de 580 de milioane de lei plus TVA din fonduri europene nerambursabile, semnat în 2013 şi nefinalizat la termen în 2016. Contractul a fost reziliat în august 2019, la stadiul fizic de 97% şi stadiul financiar – 94%, a completat ministrul.

„Aşadar, am preluat un contract reziliat, iar din 4 noiembrie şi până astăzi am executat trei expertize – la drum, la poduri şi la consolidări. Am contractat şi executat lucrările indicate în expertiză la podul peste Mureş. (…) Am recepţionat breteaua Holdea, aproximativ 800 de metri, iar astăzi dăm în trafic acest tronson de autostradă, deocamdată cu restricţii de viteză, 80 km/oră şi de tonaj, 7,5 tone”, a explicat Lucian Bode.

El a adăugat că a fost încheiat un protocol cu Poliţia Rutieră pentru managementul de trafic pentru acest tronson de autostradă şi a fost încheiat şi un contract pentru deszăpezire.

G4Media.ro a scris anterior anunțului oficial, citând surse, că porțiunea de autostradă va fi deschisă astăzi:

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, construit de spaniolii de la Comsa, se va deschide astăzi, potrivit unor surse. Pe proaspăta porțiune de autostradă se va circula, însă, cu restricții. Vor fi atât restricții de viteză, cât și restricții de tonaj. Șefii de la Drumuri au refuzat în vară să deschidă circulația pe cei 21 de kilometri dintre Ilia și Holdea pe motiv că lucrările executate de constructorul spaniol prezintă „numeroase defecte, degradări în evoluție și nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță”. Tot atunci spaniolilor de la Comsa le-a fost și reziliat contractul, deși realizaseră undeva spre 97% din lucrări și încasaseră 94% din valoarea contractului. Mare parte din banii pentru această autostradă au venit de la Bruxelles.

În urma unei expertizei realizate de IPTANA în toamnă s-a constatat „o funcționare defectuoasă a aparatelor de reazem de la Podul peste râul Mureș acestea fiind ieșite în afara marginii plăcii metalice, către râu”. Repoziționarea aparatelor de reazem s-a făcut de către firma TKT TEHNOLOGII SI TENSIONARI IN CONSTRUCTII SRL, valoarea contractului fiind de 280.000 lei, fără TVA. Lucrările s-au finalizat pe 20 decembrie.

Alte probleme constatate pe acest tronson de autostradă au fost legate de scurgerea apelor, dar și de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune, crăpături apărute în taluzuri sau colmatarea unor șanțuri. Potrivit Asociației Pro Infrastructura, toate aceste lucruri puteau fi remediate sub trafic, iar bucata de 21 de kilometri de șosea rapidă ar fi putut fi deschisă traficului încă din vară.

De aceeași părere este și deputatul USR, Cătălin Drulă, fost consilier pe probleme de infrastructură al fostului premier Dacian Cioloș. „Luni (astăzi, 23 decembrie) se va deschide, după 4 luni de când e gata, lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva. PATRU LUNI pierdute degeaba. Și o restricție de 80km/h – degeaba”, a scris acesta pe Facebook.

Ca să poată deschidă chiar și acum traficului pe cei 21 de kilometri de autostradă, șefii de la Drumuri au trebuit să facă și recepția bretelei și a nodului Holdea.  Acest lucru s-a întâmplat la finalul săptămânii trecute. Contractul pentru bretea are o valoare de 24,38 milioane de lei. Și aici șefii de la Drumuri spun că sunt mici probleme, adică stratul de asfalt este mai subțire decât ar fi trebuit. La bretea au lucrat tot spaniolii de la Comsa.

Autostrada Lugoj-Deva lot 3

Lungime: 21,14 km

Constructor: Asocierea COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. – S.C. Teloxim Con S.R.L.

Ordin de începere a lucrărilor: noiembrie 2013

Rezilierea contractului: august 2019

Valoare contract: 579,9 mil. lei (121,57 mil. euro). Până la momentul rezilierii s-a achitat constructorului 94,3% din această sumă

În septembrie, pe lotul construit de spanioli a apărut o fisură în asfalt cu o lungime de 15 metri și o lățime de un centimetru. „În data de 9 septembrie, au fost identificate probleme de stabilitate a rambleului autostrăzii prin fenomenul de deplasare a taluzului cu apariția fisurilor în straturile de asfalt în zona km 57+100. Zona avariată are o lungime de 15 metri și afectează banda de urgență și prima bandă de circulație. Este de așteptat ca fenomenul de cedare să se agraveze, fiind un fenomen în deplasare”, scrie într-un raport prezentat de către CNAIR deputaților din Comisia de Transporturi luna trecută, despre care G4Media a scris aici. CNAIR vrea ca în zonă să facă lucrări de consolidare anul viitor.

Toate reparațiile la autostradă se vor face din garanția de bună execuție pe care CNAIR a încasat-o de la constructor. CNAIR a aplicat spaniolilor și o serie de penalități pentru nereguli și întârzieri în derularea contractului.

Potrivit unor surse citate de Radio România Actualități, există riscul de a pierde o parte a finanțării nerambursabile având în vedere că lucrările s-au decontat pe fonduri europene însă recepția autostrăzii nu se face la parametrii contractuali.

Odată deschis traficului și pe acest lot, se va circula aproape doar pe autostradă de la Nădlac și până Sibiu, cu excepția unei secțiuni de circa 13 kilometri. Este vprba despre secțiunile D, E1 și E2 din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, unde trebuie realizate și două tuneluri cu o lungime de aproximativ 370 metri, respectiv 1.760 metri. Licitația pentru tuneluri a fost lansată în iunie anul acesta. Odată începute lucrările, ar putea dura chiar și mai mult de 5 ani pnă la tăierea panglicii.  Asta înseamnă, că ani buni de acum înainte între Margina și Holdea șoferii vor circula tot pe DN68A.

Foto: Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva / Sursa: Asociația pro infrastructură

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Si concluzia pentru profani, pentru prosti ca mine care nu stau sa cerceteze in fiecare zi care e tronsonul X de pe lotul Y ??? Cate tronsoane are Deva Lugoj ? Pot sa ajung si eu ca omul de la sibiu la budapesta fara sa ma dau jos de pe autostrada ? Sau e doar inca un capetel , si mai sunt inca 5 capetele de facut si pe autostrada asta ?

    • Buna ziua. Am tinut cont de observatiile dvs si am actualizat materialul cu informatiile solicitate, asa cum le-am primit si eu. O zi frumoasa.

    • Nu doar atat, s-a dat drumul,Sefu Orban si la tronsonul “autostrada zapezii”, unde se circula acum in regim de iarna! Si acum avem si noi hipsterii autostrada, cand mergem in numar cat mai mare la munte! Ai nostri nu minte!

  2. Foarte buna intrebare, mi-ar placea si mie sa stiu acelasi lucru…

  3. O țin închisa și acum în ceasul al 12 lea când toți suntem pe drum spre cei dragi de sărbători. Cnair desființată din temelie și după o anchetă care în mod normal ar trebui sa se lase cu ani grei de pușcărie

    • corect Drumuri desfiintata si cercetata de spaga mita comision
      si facuta alta firma serioasa
      de 30 de ani suge sangele din trupul Statului Roman si nu se satura
      o lipitoare ca si cei cu pensii speciale

  4. Sunt 4 loturi, 3 deschise 1, 2 și 4. Lotul 3 și dacă se va deschide, rămân 13 km pe DN deoarece incompetenții de la CNAIR nu au fost în stare să facă licitație și pentru niste tuneluri in 5 ani! Cel mai devreme 2022-2023 se va circula fără întrerupere de la Sibiu la …orice țară civilizată din Vest!

  5. Nu desfiinteaza nimeni CNAIR-ul acela? Alo domnul ministru …

  6. Raspunde cineva ? Spagile s-au dat, Yuhuuuuuuuu!

  7. Nu mergeţi prea repede, să nu stricaţi minunea interlopă.

  8. Si uite asa se perinda ministrii , secretari de stat , directori si alti directorasi pe la CNAIR, isi iau banu’, nu raspunde nimeni pentru falimentul sistemului de stat , noi platim de ne sar capacele si ne bucuram ca ne dau 21km dupa 4 luni de intarziere si cu restrictii de viteza. Te doare bila

  9. „Începând de astăzi, în România, sunt daţi în operare 857,5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă…”

    Imi pare rau, insa trebuie sa va lamuresc asupra unui lucru: o autostrada, are neaparat borne SOS, arii de oprire dotate cu sanitare. In Romania, drumurile 2×2 benzi:
    – nu au borne SOS, nici sanitare, ci… masini care circula pe banda de refugiu (o erezie, unica in Europa) si care pun in pericol vietile ocupantilor si pe cele ale utilizatorilor din trafic
    – ariile de oprire, sunt dotate de… toalete de santier pentru muncitori, numite pompos „ecologice”

    Sunt drumuri nationale de mare viteza, insa nicidecum autostrazi 🙁 Este extrem de usor sa se instaleze si conecteze bornele SOS si mai ales, toaletele. Chiar asa de greu este sa se instaleze apa curenta si fosa septica? Nu mai suntem in secolul XIX 🙁

    • AI PERFECTĂ DREPTATE !!
      O autostradă serioasă presupune spații de refugiu, parcări cu toalete, benzinării și bretele pentru schimbarea sensului de mers, în caz că te-ai încadrat greșit. La noi nu poate fi vorba despre așa ceva.
      Pe autostrada Turda-Cluj(Gilău) – de exemplu- pe toată distanța, NU EXISTĂ NIMIC din tot ce-am spus mai sus iar dacă ai intrat greșit PUR ȘI SIMPLU NU AI UNDR SĂ FACI STANGA-N’ PREJUR. Mergi până la Cluj (sau la Turda)adică 54 de km ca să ai de unde veni înapoi. Astea nu sunt autostrăzi !

  10. G4media, actualizati stirea va rog cu statusul lotului 2 al autostrazii Lugoj Deva, segmentul Margina-Holdea. Exista un constructor desemnat si un termen pentru lucrarile de 300 de milioane euro ramase? Multa lume crede ca se poate circula pe autostrada de la Sibiu la Timisoara dar este fals, cei 10 km ramasi neconstruiti reprezinta practic cel mai dificil segment al autostrazii unde lucrarile nici nu au inceput.

  11. Băi frate, nu mai numiți autostradă orice drum comunal cu 2 benzi pe sens. Ce se vede în poza aia este cel mult un drum de acces, o autostradă construită acum are 4 benzi pe sens, nu 2.

  12. La prima zapada o inchide.

  13. Pai daca oricum cinci ani de aici incolo, se va continua sa se circule peste dealurile acelea, ma intreb de ce dracu nu trag o asfaltare ca la carte pe portiune aceia? Este haosul din lume si uite, inca cinci ani de cosmar!!!

  14. Nu spune nimeni pana cand sunt restrictiile astea. Informatia asta mi se pare esentials dar nimeni nu spune modul in care vor disparea restrictiile astea si cand!

  15. Nimeni nu precizeaza cat va mai dura aceasta bataie de joc: autostrada construita pe banii romanilor si ai UE cu restrictii drastice de viteza si tonaj.. CAND VA FI GATA ACEST TRONSON SA POATA FI FOLOSIT LA NIVEL DE AUTOSTRADA???

  16. Deci ca sa inteleaga lumea …
    Te urci pe autostrada la Sibiu, te dai jos de pe ea dupa Deva si mergi in conditii de drum national, declarat european vreo 31 de km. Dupa care dupa Abucea te urci din nou pe ea si mergi 21km.
    Dupa care la Holdea te dai jos de pe ea si mergi pe un drum judetean, declarat initial national, iar apoi european inca vreo 18 km. Dupa care in sfarsit te urci din nou pe A1 si poti merge pana la Budapesta.

    Sa nu va inchipuiti ca aceasta sosea declarata autostrada A1 poate fi in fapt si autostrada. Refugiile sunt subdimensionate, parapetii cazuti, iar daca te apuca cacarea, char daca opresti la o asa-zisa statie de benzina, nu ai unde.

    Cei de la firma spaniola se plang ca li s-a reziliat contractul in conditiile in care au facut lucrarea apropape de 97% si li s-au dat banii de 94%. Dar nu vor sa spuna ca cei 97% au fost facuti prost si ca de aceea avem om sosea care nu poate fi incadrata ca autostrada.