G4Media.ro

Ministrul turc al Apărării face apel la evitarea oricărei „provocări” înaintea negocierilor…

Sursa foto: Wikipedia - Flickr / Chairman of the Joint Chiefs of Staff

Ministrul turc al Apărării face apel la evitarea oricărei „provocări” înaintea negocierilor dintre SUA și Rusia: „Slăbirea forţelor armate turce înseamnă slăbirea NATO” / „Să nu agravăm tensiunile”

Turcia a făcut apel sâmbătă să se evite orice „provocare” înaintea negocierilor de săptămâna viitoare dintre Rusia şi SUA cu scopul calmării tensiunilor provocate de prezenţa militară rusă la frontiera cu Ucraina, transmite AFP, citată de Agerpres.

NATO, organizaţie din care Turcia face parte, consideră că există un risc real ca Rusia să invadeze Ucraina, după poziţionarea a zeci de mii de militari ruşi în apropierea frontierei ucrainene.

Diplomaţi americani şi ruşi de rang înalt urmează să se reunească luni la Geneva, în Elveţia, după ce Rusia a prezentat o serie de cereri Washingtonului şi NATO. Rusia va participa apoi miercuri la o reuniune cu reprezentanţii celor 30 de ţări membre ale NATO, prima întâlnire de acest fel din iulie 2019.

„Sperăm că tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, dintre Rusia şi NATO, să fie soluţionate prin mijloace paşnice. Să nu agravăm tensiunile, să evităm provocările”, a declarat ministrul apărării turc Hulusi Akar, într-o conferinţă de presă la Ankara.

Ministrul turc s-a referit şi la ceea ce el a numit un embargou asupra armelor, „secret sau asumat”, la adresa Turciei, din partea aliaţilor săi din NATO, fără a numi vreo ţară.

„Slăbirea forţelor armate turce înseamnă slăbirea NATO”, a declarat el.

Canada a blocat exporturile de arme către Turcia din aprilie 2021, după ce a descoperit că tehnologia sa cu privire la drone vândută Ankarei a fost folosită de Azerbaidjan în timpul războiului acestei ţări împotriva Armeniei.

Iar în 2020, SUA au impus sancţiuni agenţiei turce de armament, după cumpărarea de către Ankara a unui sistem de apărare antiaeriană rusă.

Akar a mai adăugat că ţara sa este gata să ajute autorităţile din Kazahstan, confruntate cu proteste violente.

Turcia încearcă să-şi consolideze relaţiile cu ţările turcofone din Asia centrală, cum este Kazahstanul, după dezmembrarea URSS în 1991.

Sursa foto: Wikipedia – Flickr / Chairman of the Joint Chiefs of Staff

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. cine inca mai crede ca se poarte opune drumului democratic al lumii este naiv . razboiul se poarta cu tehnologie , gloante si bani daca nu ai decit rachete atunci cind se sfirsesc si nu ai cum a improspata stocul ai pierdut deja .

  2. Turcul se crede smecher si joaca la mai multe capete. Sfarsitul va fi acelasi pe care il au toti dictatorii!

  3. Turcii sunt buni cu sabia.

  4. Fiind un naiv întreb și eu despre ” drumul democratic” al României de la împușcarea celui care a platit datoria externă pentru „subminarea economiei naționale” până azi .