Ministrul ucrainean de Externe salută „vestea bună” a continuării discuțiilor cu Moscova peste două săptămâni
Continuarea discuţiilor ruso-ucrainene la începutul lui februarie, la Berlin, este o „veste bună”, ce lasă să se înţeleagă că Moscova va privilegia calea diplomaţiei cel puţin până atunci, a afirmat joi şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, aflat într-o vizită în Danemarca, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Veste bună este că consilierii au acceptat să se întâlnească la Berlin peste două săptămâni, ceea ce înseamnă că, măcar pentru următoarele două săptămâni, Rusia este susceptibilă să rămână pe o cale diplomatică”, a declarat ministrul ucrainean într-o conferinţă de presă după întrevederea cu omologul danez Jeppe Kofod.
Totuşi, întâlnirea de miercuri de la Paris în formatul „Normandia”, între diplomaţi ruşi, ucraineni, francezi şi germani, „nu a schimbat nimic” pe fond, a remarcat el. „Aceasta este vestea rea”, a afirmat Kuleba.
SUA şi NATO au remis miercuri două scrisori distincte Moscovei, care solicita un răspuns scris la proiectele de tratate pe care le adresase occidentalilor la mijlocul lui decembrie.
În ce priveşte eforturile internaţionale întreprinse pentru dezamorsarea crizei, Kuleba a salutat administraţia Biden „care ne consultă înainte de a vorbi cu ruşii şi după ce a vorbit cu ruşii”. Însă Ucraina „nu va permite nimănui, nici măcar prietenilor noştri, să ne impună concesii”, a reafirmat ministrul de externe, potrivit căruia acum este momentul „concesiilor din partea Rusiei”.
„Din nefericire, cea mai mare cerere pe care Rusia o are este ca Ucraina să se implice în mod direct în discuţii cu acoliţii săi din Doneţk şi Lugansk, în loc să negocieze cu Rusia. Aceasta nu se va întâmpla, este o chestiune de principiu”, a arătat el.
În conferinţa de presă, ministrul ucrainean şi-a reînnoit apelul ca ţara sa să fie ajutată cu arme defensive şi sprijin financiar.
„Chiar dacă sunt un mare susţinător al «soft power», este momentul să utilizăm «hard power»”, a spus el.
„O Ucraină puternică este în sine cea mai bună măsură de descurajare”, a insistat Kuleba, salutând totodată angajamentul Danemarcei de partea ţării sale.
Diplomaţia daneză a anunţat joi decizia de alocare a aproape 80 milioane de euro ca asistenţă pentru Ucraina.
„Fiecare ţară poate face ceva dacă are voinţa politică”, a mai spus ministrul ucrainean, criticând statele care ‘găsesc scuze pentru a nu face nimic’.
În ultimele săptămâni, Kievul a reproşat mai ales Germaniei rezervele arătate în special în privinţa furnizării de arme.
Sursa foto: FABRIZIO BENSCH / POOL / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii