G4Media.ro

Ministrul ungar al Investițiilor, aflat la Sfântu Gheorghe: Motivul pentru care sunt…

sursa foto Facebook/, Lazar Janos

Ministrul ungar al Investițiilor, aflat la Sfântu Gheorghe: Motivul pentru care sunt aici este şi acela de a întări promisiunile pe care le-am făcut că vom susține în continuare programele începute în Transilvania

Ungaria se angajează să sprijine comunitatea maghiară din România şi să continue programele începute în Transilvania, în ciuda provocărilor economice şi financiare cu care se confruntă, a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, ministrul Construcţiilor şi Investiţiilor din ţara vecină, Lazar Janos, conform Agerpres.

Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a venit în România pentru a evalua proiectele comune de dezvoltare, dar şi pentru a întări promisiunile pe care guvernul de la Budapesta le-a făcut faţă de maghiarii din Ardeal.

„Motivul pentru care sunt aici este şi acela de a întări promisiunile pe care le-am făcut, de sprijinire locală (…). Dorim să ne ţinem de cuvânt şi să participăm în continuare la proiectele de investiţii care au fost începute. (…) Vom contribui în continuare la susţinerea proiectelor culturale şi educaţionale, nu vom micşora cuantumul”, a declarat ministrul Lazar Janos, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori.

Oficialul maghiar a mai spus, printre altele, că dezvoltarea economică reprezintă o prioritate pentru guvernul condus de Viktor Orban şi le-a solicitat autorităţilor locale cu care s-a întâlnit la Sfântu Gheorghe să îşi contureze un plan de investiţii pentru următorii zece ani şi să identifice obiectivele care ar putea fi realizate cu ajutorul Ungariei.

Lazar Janos a evidenţiat, totodată, că municipiul Sfântu Gheorghe se află la doar 28 de minute de viitorul aeroport civil de la Ghimbav-Braşov, precum şi faptul că are un parc industrial care se întinde pe o suprafaţă de circa 30 de hectare, cu posibilitate de extindere pe 80 de hectare, iar aceste oportunităţi trebuie valorificate.

Totodată, a declarat că Guvernul Ungariei va sprijini realizarea unui campus universitar şi a unui centru cultural şi de tineret în Sfântu Gheorghe, adăugând că este o „promisiune fermă”.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a afirmat că investiţiile pe care Guvernul Ungariei le face în Transilvania nu aduc beneficii doar comunităţii maghiare, ci tuturor oamenilor care trăiesc în această zonă, prin urmare nu trebuie interpretate tendenţios.

„Eu cred că noi toţi cei care trăim în localităţi unde vin investiţii din mai multe direcţii, fie că vorbim de investiţii de la Uniunea Europeană, fie că vorbim despre investiţii de la Guvernul României, fie că vorbim de investiţii de la Guvernul Ungariei, Germaniei sau Statelor Unite, trebuie să ne simţim norocoşi, pentru că toate aceste investiţii înseamnă bunăstare pentru noi toţi. Nu poţi face bunăstare doar pentru unguri sau doar pentru români într-o localitate. Deci, eu cred că un român care trăieşte în Sfântu Gheorghe ar trebui să se bucure de faptul că în afară de investiţiile care vin din partea Guvernului României, mai vin şi din partea Guvernului maghiar (…). Eu în acest moment nu aş putea spune că statul român nu investeşte la noi în zonă, UDMR este la guvernare, iar dacă facem o analiză a fondurilor care vin, eu nu pot să spun că, cel puţin în ultimii doi ani, aici au venit mai puţine fonduri decât în alte zone ale ţării. Dar trebuie să recuperăm vreo 50-60 de ani, ştiţi, asta este problema”, a spus Antal Arpad.

Ministrul ungar al Construcţiilor şi Investiţiilor s-a aflat joi la Bucureşti, unde a avut întrevederi cu mai mulţi membri ai Guvernului, printre care vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Romanii sunt pasivi si ospitalieri,dar daca mai vedem multe stiri despre separatisti horthisti si hauristi care si-ar vinde si tara si pe ma-sa pe doua ruble s-ar putea sa ne gaseasca dracii! Nu suntem noi mari patrioti,dar daca mai auzim de ana.lfabetii hauristi care ar vrea sa ne duca spre est(avem 50 de ani de experienta in domeniu,nu prea mai vrem) ar cam trebui sa ne activam sa sa scapam de neandhertali.

  2. Deja nu ma mai intereseaza cine ne fura dar conditia primordiala e sa nu mai existe putinisti,adica udmristi si hauristi.

  3. Nu puteți să recuperați nimic, atâta timp cât voi vă tăiați singuri legăturile cu restul țării prin autoen.clavizare – învățământ doar in limba maghiară și așteptați investiții de la guvernul maghiar, că primarii puși sunt apa de ploaie. Sau pt că nu cunosc limba statului nu sunt in stare să acceseze fonduri sau să faciliteze investiții. Cine să vina să facă investiții dacă voi nu cunoașteți limba statului? Să stați cu translator la muncă?

  4. Oare nu se merge prea departe cu toleranta amestecului unul stat strain in Transilvania? Oare mai avem autoritati statale la București? Cei care reprezinta statul ungar vin cand vor, fac declarații, stabilesc ceea ce trebuie făcut in Transilvania si guvernul României doarme sau e tradare? Întreb cati cancelari ai Germaniei si-au permis sa intre in Alsacia și Lorena pentru discuri, instigari împotrivă statului francez? Câți locuitori ai celor doua provincii nu cunosc limba franceza și refuza sa o vorbeasca?! Treziți-vă romani! Bucureștiule unde ești?

  5. Mai ce bine este la Sf. Gheorghe! Toti se imbulzesc sa faca investitii. Ar trebui sa ne mutam acolo din toate colturile tarii. Nu ar mai fi nevoie sa emigram. Sau macar casa de vacanta sau dupa pensie. Jumatate de an la Ploiesti, jumatate in Harcov. Angajati si profesori de limba romana? Ca daca este multi-culturalism, multi-culturalism sa fie!

  6. Ce ar fi oare sa-si faca statul roman treaba si sa verifice toate aceste ‘investitii’ ale guvernului maghiar in tara noastra? Nu avem nevoie de tradatori de tara precum cei din haur, idi0ti utili ai kremlinului si nici de vasali ai rusiei precum cei de la Budapesta. Apoi, ar trebui sa existe o reciprocitate in toate aceste actiuni: exista minoritati romanesti mari in Ungaria, in Ucraina. Vrem ca si statul roman, prin institutii publice sau organizatii private de fel si chip sa se implice in egala masura in consolidarea acestor comunitati. Se aude domnii absolventi de 3 clase din parlament si guvern? Sau probleme dvs se reduc la contrails si tunelurile dacice din muntii fanteziei debile?

  7. De ce toți cer autonomia ținutului Secuiesc,dar ei nu o cer.In Transilvania sunt romani,secui,șvabi, germani, dar nimeni nu zice nimic de maghiari în centrul tarii.Maghiarii sunt în Banat,Tara Crisurilor și putini în Maramureș.Ungarira vrea în România;Ținutul Secuiesc;eu sunt de acord ca secuii au venit pe teritoriul nostru mai devreme decât smaghiarii și ca au luat alături de Mihai Viteazu împotriva Imperiului Hasburgic,dar ei sunt cetățeni care au încercat și aparat teritoriile unde s-au stabilit și nu canta și nu contează ca acum Transilvania face parte din Romania