Ministrul ungar de Externe, despre drepturile minorității maghiare din Ucraina: Legislaţia ucraineană aprobată la sfârşitul lui 2022 agravează şi mai mult situaţia comunităţii naţionale maghiare, motiv pentru care a fost necesară iniţierea unei acţiuni la instituţiile internaţionale
Guvernul ungar a făcut apel la instituţiile internaţionale pentru a asigura protecţia drepturilor etnicilor maghiari din Transcarpatia, a declarat miercuri, la Strasbourg, ministrul de externe Peter Szijjarto, potrivit Agerpres.
”Aceasta este o problemă arzătoare, deoarece o lege ucraineană recentă va elimina, de fapt, şcolile minorităţilor etnice din această ţară”, a declarat Szijjarto, citat de ministerul său într-un comunicat. Legislaţia ucraineană, aprobată la sfârşitul anului trecut, ”agravează şi mai mult situaţia comunităţii naţionale maghiare, motiv pentru care a fost necesară iniţierea unei acţiuni la instituţiile internaţionale, chiar dacă guvernul (ungar) a îngheţat temporar problema restricţionării drepturilor minorităţilor de către Ucraina”.
”Vrem şi vom proteja drepturile comunităţilor etnice maghiare în toate locurile din lume”, a spus ministrul ungar de externe. Ucraina are în prezent 99 de şcoli primare şi secundare pentru etnici maghiari, dar, conform noii legi, acestea vor deveni şcoli de stat de la 1 septembrie, ”cu un anumit nivel de acces” la educaţia în limba maghiară, a relevat Szijjarto. Începând cu clasa a patra, proporţia orelor de curs ţinute în limba maghiară ar putea fi redusă treptat până la 40%, în timp ce examenele de admitere şi cele finale, precum şi formarea profesională în limba maghiară vor fi eliminate complet, potrivit documentului, citat de Szijjarto.
Şeful diplomaţiei ungare a salutat faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va sesiza Comisia de la Veneţia la iniţiativa Ungariei şi a României şi a adăugat că organismul va veni cu o poziţie până în iunie. ”Sperăm sincer că comunitatea internaţională, Uniunea Europeană şi alte organizaţii internaţionale vor face ca Ucraina să pună în aplicare poziţia Comisiei de la Veneţia, aşa cum au făcut-o în mai multe rânduri în privinţa unor acte legislative maghiare”, a spus el.
”Ungaria este alături de Ucraina… dar ne aşteptăm ca Ucraina să restabilească drepturile minorităţii etnice maghiare în ceea ce priveşte folosirea limbii materne”, a declarat Szijjarto, adăugând că ”nu cerem drepturi pentru maghiarii din Transcarpatia pe care nu le aveau înainte”. ”Vrem să restabilim situaţia care a existat până în 2015, când aceste drepturi au fost îngrădite pentru prima dată”, a adăugat el.
De asemenea, ministrul de externe de la Budapesta a adăugat că lupta pentru drepturile etnicilor maghiari din Ucraina este o prioritate absolută pentru diplomaţia ungară. Ucraina ”a încălcat şi restrâns treptat drepturile etnicilor maghiari” într-un proces care a ”determinat în mod fundamental” legăturile bilaterale în ultimii 7-8 ani, a spus Szijjarto.
Mai devreme în cursul zilei, ministrul ungar de externe s-a întâlnit cu şeful Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cu oficiali de rang înalt ai Comisiei de la Veneţia, ai Consiliului Europei şi ai Adunării Parlamentare a acestuia, relatează Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii