G4Media.ro

Ministrul ungar de externe, după întâlnirea cu Pompeo: Am solicitat ca ExxonMobil…

Ministrul ungar de externe, după întâlnirea cu Pompeo: Am solicitat ca ExxonMobil să adopte o decizie și să demareze exploatarea de gaze din teritoriul românesc/ Pompeo: SUA a fost prea des absentă în această regiune, rivalii noștri exploatează acest vid

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat în timpul conferinței de presă susținute cu secretarul de stat, Mike Pompeo, că Ungaria a solicitat o decizie din partea companiilor americane în ce privește exploatarea de gaze din teritoriul românesc, transmite Index.hu. La rândul său, secretarul de stat a declarat că ”SUA a fost prea des absentă în această regiune. Acest lucru este inacceptabil, rivalii noștri exploatează acest vid”.

„Am solicitat ca ExxonMobil să adopte o decizie și să demareze exploatarea de gaze din teritoriul românesc. Ungaria poate face un pas imens dacă se adoptă această decizie„ a arătat Szijjarto.

Ministrul de externe ungar a apreciat și lăudat companiile americane, care fac din SUA al doilea cel mai mare investitor în Ungaria. A mulțumit acestora pentru investițiile semnificative, realizate chiar și în “această perioadă plină cu provocări politice.”

”SUA poate conta pe Ungaria ca forță militară, de apărare. Vom extinde contingentul de militari cu un de 108 persoane în Kosovo și Afganistan”, a mai spus Szijjarto.

Ministrul ungar de externe a precizat că acordul bilateral de securitate și apărare încheiat în anul 1997 trebuie reînnoit. ”Textul a fost finalizat, săptămâna viitoare va ajunge în fața Comisiei de Apărare din Parlament. Am discutat și despre achiziții. Ne vom adresa, de asemenea, Comisiei de Apărare în privința achiziționării sistemului de apărare aeriană cu rază medie de acțiune”, a declarat Peter Szijjarto.

Alte declarații relevante:

  • Ne fundamentăm politica pe respectul reciproc. Ungaria și-a exprimat veto-ul în toate subiectele pe baza unor principii, ceea ce critică și politica externă a SUA, în UE sau în alte organizații
  • SUA privește asupra maghiarilor din Subcarpatia (Ucraina) ca la o chestiune geopolitică, dar noi nu putem să privim la fel;
  • În legătură cu China, procentul de activități comerciale al Chinei în Ungaria, constituie 1,2% din volumul comercial pe care China îl direcționează în statele UE.
  • În Vest există o ipocrizie legată de Rusia, pentru că în mijlocul declarațiilor dure, Vestul încheie acorduri comerciale cu Rusia.

Mike Pompeo și-a început conferința de presă arătând că nu a mai fost în Budapesta în calitate de ministru de externe și că este ceva special în faptul că astăzi se împlinesc 30 de ani de când Ungaria este un stat liber.

Pompeo a apreciat eforturile de apărare din prezent ale Ungariei, de exemplu prezența în Afganistan, faptul că Budapesta a alocat 2% din PIB pentru bugetul apărării, toate fiind elemente fundamentale în relația dintre cele două state.

Legat de Ucraina, Pompeo a declarat că ”nu trebuie să permitem ca Putin să tragă un gard între prietenii din NATO.” Pompeo a arătat că Rusia nu a fost niciodată un prieten al libertății și suveranității națiunilor mai mici, iar maghiarii știu acest lucru din cursul istoriei lor.

În acest context, Secretarul de stat al SUA a făcut referire la China, ca fiind celălalt stat care nu dorește independență și suveranitate în regiune, arătând că a discutat cu Szijjarto și despre ce pericole survin dacă Chinei i se permite să-și construiască în Ungaria un „cap de pod”. Cei doi au discutat deschis cum pot să colaboreze în acest subiect.

Potrivit acestuia, există experiențe, mai ales în regiunile din Asia, dar și în alte state în sensul că “Handshake-ul Pekingului se asociază uneori cu forța.

Rusia și China sunt puteri autoritare, care nu împărtășesc lupta pentru independență, în timp ce civilii depun eforturi enorme pentru păstrarea libertății în lumea din Vest, a arătat Pompeo, care și-a exprimat  mândria legată de sprijinul SUA în această luptă a civililor.

Pompeo a anunțat debutul unui program prin care elevii de liceu pot să petreacă un an la familii din SUA, a vorbit despre bursele pentru mass-media și despre susținerea întăririi autorităților, toate ca parte a luptei împotriva corupției.

SUA a fost prea des absentă în această regiune. Acest lucru este inacceptabil, rivalii noștri exploatează acest vid, a mai spus Pompeo.

“Ne-am reafirmat și întărit determinarea noastră de a exercita un impact pozitiv în regiune”, a adăugat secretarul de stat. Aceasta se va realiza prin întărirea relațiilor diplomatice, culturale și economice. Toate așteptările noastre sunt că Ungaria ne va ajuta în acest demers”.

Interesul tuturor aliaților este ca Europa să rămână liberă. Acest lucru l-a făcut Ungaria în 1848, în 1956 și în 1989.

Pompeo a fost întrebat dacă la întâlnirea din această seară cu Viktor Orban se va discuta despre libertatea presei, despre statul de drept și despre drepturile omului.

Pompeo a răspuns că “între prieteni întotdeauna vorbim despre temele importante”, iar SUA a luat întotdeauna poziție pentru apărarea și promovarea acestor valori.

Sursa: Index.hu/Sursa Foto: Origo.hu

Conferința de presă integral

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. probabil Pompeo a observat ca ministrul ungur i-a facut pe cei din west „ipocrizi”, ministrul se face ca nu stie ca una e cind vinzi rosii si cartofi samogonezilor si alta e cind lucrezi pentru ei in scopul de a slabi NATO si UE, le ajuti sa distrugi Ucraina si bati bete in roate Romaniei. ar fi cu mult mai de folos daca ar da afara Ungaria din NATO si UE iar in loc sa vina Ucraina

  2. Asta ar fi chiar culmea, sa inceapa Exxon exploatarile in Romania pentru ca asa vor ungurii! Bucurestiul (Dragnea) nu exista pentru ei!

    • Minsterul de externe roman e 0 barat. Ca tot guvernul de altfel. Pun in discutie exploatarile de pe teritoriul nostru ca si cum statul roman nu ar exista. Patrioții lui pește. Gargară si prosteală ieftină. Sau poate asa vor sa ne reprezinte domnii si doamnele din guvern si ministere.

    • Tupeul Ungariei nu se dezminte.

    • Vestea apariției unei surse primare de energie ( gaze, țiței ) depășește întotdeauna granițele țării în care a fost descoperită. Nici în cazul gazului de sub Marea Neagră nu este altfel. Din capul locului nu este vorba simplu despre vânzarea bogățiilor țării la străini, în primul rând pentru faptul că România nu are tehnologia necesară de exploatare. Așa a apărut Exxon care a cheltuit cca 1 miliard de dolari până în prezent. Având în vedere că România își acoperă nevoile din producția propria existentă în proporție de peste 80 %, gazul exploatat are destinația Europa de Vest ( interesul și OMV Petrom).Există un proiect de magistrală de transport care ar ajunge la destinație prin România – Ungaria – Austria, cu o ramificație spre Bulgaria ( magistrala BRUA ). Conducta ar intra în Ungaria în zona Cenadului.
      Ca deobicei sunt foarte mulți actori care sunt împotriva acestei investiții. Problema majoră se pune dacă Europa de Vest și Centrală poate scăpa de gazul rusesc, prin soluții alternative, ca și gazul nostru. Deci rușii ar dori ca magistrala să nu se construiască niciodată. Sunt alte proiecte de gaz care concurează cu proiectul din România . Este un proiect de gaz lichefiat de pe insula Krk din Croația, un altul ( Turk Stream ) care ar transporta gaz rusesc din Rusia prin Turcia, Bulgaria, Serbia și Ungaria. Mai sunt proiecte puse la rece care nu s-au demarat, la fel din cauza intereselor politice și economice contrarii( Nabucco interes Italian, sau Curentul de Sud – rusesc ) . Datorită faptului că proiectul românesc trenează, americanii – evident – vor să accelereze demamarea lucrărilor, pe de o parte din cauza interesului american ( Exxon ) pe de altă parte pentru neutralizarea influenței rusești. Participanții în acest moment arată cu degetul spre celălalt ca motiv al întârzierii, dintre care Ungaria pare să fie una, deși din declarațiile lor, sunt angajați în proiect, au finanțarea asigurată ( costul magistralei este cca 500 milioane de Euro, din care 300 de milioane ar fi asigurate pentru proiectul comun româno – ungar de trecere a frontierei de către UE și BERD. Apropierea și simpatia ungară ( mai exact al lui Orban ) față de Putin și China este îngrijorătoare pentru americani, dar și pentru finalizarea proiectului de gaz. Acesta este motivul pentru care Pompeo a ridicat și a tratat subiectul : să obțină angajament clar și fără dubii al Ungariei față de Nato, depărtare de ruși și chinezi, demararea proiectului de gaz etc.
      Bineinițeles, a obținut ”toate promisiunile ”. Să vedem ce se va conretiza din ele.

  3. au aparut gazele, au (re)venit si americanii :)) daca se mai gaseste si niste petrol dintr-un noroc chior si nu de catre petrom, suntem salvati, vin americanii!

    • Maestre gazele alea au fost arvunite americanilor de tariceanu. Iar dragnea s-a bagat si el in seama, incercand sa stoarca niste bistari. Ca aia mica e scumpa foc!

  4. Dar nu e mai bine ca ungurii sa ia gaze de la fratii lor rusi? ca tot se pupa bot in bor si isi fac imprumuturi intre ei….? si sa ne lase pe noi in pace cu ale noastre

  5. RUSINE pt Romania !!!!!!!!!!!!
    Singura tara din UE care are zacaminte de petrol si gaze si nu este capabila sa le exploateze.

    Tara de iobagi

  6. politica guvernului ungar, cand e vb de UE si SUA e iubire pe interes: bani beneficii FARA reguli, colaborari, impuneri, sugestii
    pe cand cu Rusia e iubire pura, fara bani, cu promisiuni, e admiratie pentru „democratie”/putere

    daca ar fi sa fac o paralela ungaria e ca o c..va care isi iubeste „pestele” desi e unul care ar bate-o si care se foloseste de ea si ii promite marea cu sarea, si scoate bani de la fraieri

  7. i-auzi taricene, i-auzi dragneo. licuricii vostri unguri hotarasc ce se face in romania.