G4Media.ro

Minivacanța de Rusalii aduce pe litoral zeci de mii de turiști /…

Minivacanța de Rusalii aduce pe litoral zeci de mii de turiști / ”Prețul minim pentru Mamaia este de 226 de lei de persoană pentru un sejur de trei nopți”

Minivacanța de Rusalii, care în acest an, prin lipirea de 1 Iunie, va aduna cinci zile libere, aduce pe litoral zeci de mii de turiști. Față de anul trecut, agențiile de turism remarcă o creștere semnificativă a numărului de rezevări pentru stațiunile de la mare, anunță Europa FM. Topul rezervărilor este condus de Mamaia, urmată de Eforie Nord și Jupiter.

Litoralul românesc este, ca de fiecare dată, destinația preferată de turiști în minivacanța de Rusalii. Mulți români și-au făcut rezervări din vreme, iar spații de cazare sunt destule. Datorită programului “Litoralul pentru toți” din perioada de extrasezon, tarifele sunt încă atractive.

Nordul litoralului, cu plajele întinse și renumitele cluburi de noapte, va fi plin, anunță operatorii din turism.

Mamaia este o stațiune mai scumpă dar, potrivit lui Ovidiu Oprea, reprezentantul pe litoral al unei agenții de turism care vinde vacanțe numai pentru România, stațiunea are și oferte mai accesibile.

„Prețul minim pentru Mamaia este de 226 de lei de persoană pentru un sejur de trei nopți, însă fără servicii de masă, cu o reducere de 10% aplicată până la sfârșitul acestei luni”, precizează acesta.

Iar la Eforie Nord, unde se practică turismul de familie, sunt oferte de la 139 de lei de persoană, fără servicii de masă, până la 4 stele – unde o persoană plătește 1000 de lei, cu demipensiune. Mergem și în sudul litoralului.

„În Jupiter, de exemplu, tariful maxim pentru un sejur de trei nopți este, la un hotel de 4 stele cu servicii all inclusive, 1040 de lei. La polul opus, cel mai ieftin sejur din Jupiter este de 216 lei la un hotel de 3 stele fără servicii de masă”, spune Ovidiu Oprea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Inoptari, rezervari, grade de ocupare, parcari, sezlonguri, oferte, gratis, mancare traditionala, roabe cu sampanie, In sfarsit incepe sezonul estival in Romania…Aceeasi gargara in fiecare an…