Mirabela Amarandei: ”Șefu’, ai văzut vreodată o prăbușire mai măreață?” (Zorba Grecul)

Dacă aș fi scris acest text acum 2 săptămâni sau chiar săptămâna trecută, aș fi spus că trebuie făcute toate eforturile pentru întoarcerea elevilor și a profesorilor lor în sălile de curs. Că, odată continuat procesul de vaccinare a profesorilor și cu o bună organizare a revenirii în spațiul școlii din partea Ministerului Educației și, implicit, a inspectoratelor și a școlilor, am credința că e cea mai bună decizie care se poate lua.

Mi-e frică – cât de multe frici am încercat să gestionăm zilnic! – că azi nu mai pot spune același lucru. Lucrurile au evoluat în ultima vreme, iar situația nu pare să vină în sprijinul reîntoarcerii în siguranță la clasă. Din contra, aș putea spune: atât evoluția epidemiologică- prin apariția și multiplicarea în țară a cazurilor cu noua tulpină de COVID-19-, cât și inabilitatea guvernanților de a clarifica și de ajusta cadrul legal necesar menținerii unor restricții mai mult decât necesare, de a găsi și de a implementa la firul ierbii, în școli, cele mai bune soluții pentru revenirea în siguranță la clase, mă conduc la concluzia că reluarea cursurilor în format clasic ar fi o greșeală, în acest moment extrem de dificil.

Textul acesta nu e o pledoarie pentru menținerea cursurilor online, înțeleg bine costurile (non)educației online pe care le plătește fiecare copil, profesor și părinte zi de zi. Înțeleg pentru că văd la cei apropiați mie cât de mult îi afectează pe cei mici – sau mai mari – înstrăinarea de colegi și prieteni, de profesorii lor sau lipsa rutinelor sociale elementare. Văd cum se adâncește, chiar în momentul în care eu scriu aceste rânduri iar dvs. le citiți, prăpastia între săraci și bogați, între cei care au șansa unui profesor dedicat și cei care împart, în cel mai fericit caz, telefonul deștept sau calculatorul familiei cu frații mai mari. Ori, în cazurile deloc puține, între ”norocoși” și cei pentru care școala e deja realitatea îndepărtată de acum un an.

Înțeleg toate aceste costuri. Întrebarea mea este, însă, asta: suntem, cu adevărat, pregătiți, pentru momentul 8 februarie în clase? De la decidenți, la autorități și lideri locali, au făcut aceștia tot ce e necesar pentru ca elevii, profesorii și noi toți să ne simțim și să fim în siguranță? Îndrăznesc să speculez și un răspuns: nu.

Desigur, miniștii Sorin Cîmpeanu și Vlad Voiculescu pot să ne spună că situația epidemiologică situează localitatea X sau Y în scenariul verde. Dar cât de relevante sunt datele pe care se sprijină evaluarea, de vreme ce numărul testelor realizate parcă se subțiază pe zi ce trece? Și în ce măsură acest număr inacceptabil de mic de teste zilnice ne oferă o perspectivă corectă asupra situației de fapt? Însuși ministrul sănătății a contestat recent public relevanța testării.

Ne vor putea spune că se va testa în școli (cine o va face, nu știm; încă se aruncă pisica de la un ministru la altul), se va face, se va…., se va…. Dar cum anume s-a pregătit până acum momentul 8 februarie în clase?

Se discută din nou despre varianta scenariilor pe culori și a posibilității descentralizării deciziei la nivelul comunității locale. Dacă nu aș ști câteva persoane din grupul de decizie și buna lor credință, aș crede că varianta enunțată chiar de Președinte acum ceva timp nu este decât un virtuos exercițiu de pasare a responsabilității și de derobare de atributele funcției. De la intenție, la fapta în sine este, însă, cale lungă și multă muncă.

Experiența autonomiei locale în decizia privind deschiderea școlilor – sau suspendarea cursurilor – din toamna anului trecut s-a dovedit un fiasco la scurt timp după anunțul ministrului de la acea vreme, Monica Anisie. Ca urmare a escaladării situației epidemiologice, dar și a organizării defectuoase, elevii au revenit – unii, chiar după câteva săptămâni – în clasele virtuale. Ce ne face să credem că lucrurile vor sta altfel acum? Avem aproape un an de educație în pandemie, am învățat ceva în tot acest timp?

Citește pe Edupedu.ro analiza integrală realizată de Mirabela Amarandei, Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București