G4Media.ro

Mircea Bertea: Educația la urgență (I)

Mircea Bertea / Foto: Arhiva personala

Mircea Bertea: Educația la urgență (I)

Motto: Fiecare elev are dreptul la educaţia care i se potriveşte, care răspunde nevoilor și aspirațiilor lui. Fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, fie că învață la oraș sau la sat, în școli din urbanul mare, din urbanul mic sau în școli aflate la periferie […] Grija pentru profesori trebuie să fie la fel de mare ca cea pentru copiii noștri. Investim în profesori pentru că ei sunt fundamentul școlii. (Premierul României, Cotroceni, 29 ian. 2020)

Cât de mult m-am bucurat când am auzit aceste afirmații rostite de prim-ministrul Ludovic Orban la conferința găzduită de Cotroceni, sfârșit de ianuarie 2020, ca parte a proiectului “România Educată”, cu ocazia lansării politicilor publice propuse de OECD pentru proiectul președintelui Iohannis de reformă în educație! Mi s-a părut, alături de descrierea lipsită de menajamente, dar foarte realistă a învățământului românesc făcută de șeful educației de la OECD, Andreas Schleicher, cea mai pertinentă poziție prezentată la această importantă conferință. Iată, mi-am zis, în sfârșit un membru al Guvernului României (și nu orice membru, ci chiar premierul!) care înțelege și spune răspicat că a centra educația/învățarea pe elev înseamnă că fiecare elev are dreptul la educaţia care i se potriveşte, care răspunde nevoilor și aspirațiilor lui, fie că învață la oraș sau la sat, în școli din urbanul mare, din urbanul mic sau în școli aflate la periferie, pentru a adăuga apoi fraza fundamentală: ”Grija pentru profesori trebuie să fie la fel de mare ca cea pentru copiii noștri. Investim în profesori pentru că ei sunt fundamentul școlii.” Da, învățătorul, profesorul – fundament al școlii, apostol al neamului, cum îl numea Octavian Goga și cum îl canonizau anonim bunicii și străbunicii noștri. Am fost atât de impresionat încât a doua zi mi-am propus să scriu un editorial intitulat Visul meu, din toate, cel frumos sau Despre ministrul ideal la Educație în România, bucuros că, iată, avem un premier care înțelege și are o viziune corectă despre învățământul românesc…

Am evocat fragmente din alocuțiunea premierului la Conferința de la Cotroceni, pentru aducere-aminte și ca text de referință guvernamentală la care ne-am putea raporta acum, cu atât mai mult cu cât la această conferință s-a vorbit și despre revoluția tehnologică în educație, despre automatizare, digitalizare și resurse educaționale deschise.

Le evocăm acum cu insistență pentru că acestea sunt resurse de care (de lipsa cărora!) ne lovim puternic în aceste zile când, desi școlile sunt oficial închise pe durata stării de urgență din cauza pandemiei COVID-19, învățarea continuă. Școala s-a mutat sau încearcă încă să se mute acum cu mare desfășurare de forțe din sala de clasă, din laboratoare și din sălile de sport în mediul virtual și acasă la fiecare profesor și elev.  Criza generată de pandemie  a obligat învățătorii, profesorii și chiar părinții la o metamorfoză profesională accelerată. O transformare care se vrea rapidă, dar care se dovește dificilă chiar și pentru cadrele didactice din școlile bune, dotate cu tehnologie digitală și cu competențe privind utilizarea resurselor educaționale deschise. Pentru că, de la sala de clasă dotată cu videoproiector și laptop pe care învățătorii/profesorii rulau un film didactic, o sarcină de lucru sau un Power Point pregătit în tihnă acasă, elevii interacționând nu numai cu imaginile de pe ecran, cu partea sonoră și textul proiectat, ci și cu explicațiile directe și prompte ale profesorului prezent în mijlocul lor, acum, atât profesorii, cât și elevii, trebuie să treacă la școala în întregime online. Ceea ce nu e simplu deloc.  Vedem și simțim cu toții lucrul acesta, cu o intensitate ce crește cu fiecare zi de școală închisă din cauza pandemiei.

Referitor la ce se întâmplă acum în țară în ”școala făcută cu școlile închise”, la agitația  extraordinară (a părinților în primul rând) în jurul problemei, aș vrea să spun clar și răspicat că, deși din exterior poate părea că întreaga societate e solidară cu procesul de continuare a învățării, că părinții copiilor noștri au redescoperit școala și se implică serios, în realitate, prin casele noastre și prin așa-zisa învățare online e multă nedumerire și îngrijorare. Un început de haos ale căror victime vor fi chiar cei pe care premierul în intervenția sa memorabilă de la sfârșit de ianuarie an curent de la Cotroceni îi numea ființa și fundamentul școlii noastre, adică elevii și profesorii României.

Să explicăm: Stare de urgență (mai nou, cu o corectă și necesară ”recomandare”, de a nu ieși din case fără motive bine justificate), prin urmare, școli închise (eventual gardianul și, când trebuie semnate acte, directorul, secretariat/contabilitate). Comunicare exclusiv online sau telefonică. Inițial, ministerul și inspectoratele au lăsat treburile fiecărei școli pe seama consiliilor de administrație, provocând astfel și în acest domeniu un început de criză. Prin urmare, în unele școli s-a decis ca întreg personalul să fie la școală, deși, oficial, prin decretarea stării de urgență, școala era închisă, în altele doar personalul de întreținere, unii directori au pregătit acte adiționale la contractul de muncă al personalului școlii pentru telemuncă, deși telemunca în școli nu era reglementată etc., etc. Apoi, au sosit, în sfârșit, și precizări de la Ministerul Educației și Cercetării (adresa nr. 8731/18.03.2020 a Direcției Generale Învățământ Preuniversitar, aprobată de ministrul în funcție), prin care li se cerea inspectoratelor școlare ”având în vedere dreptul fundamental al copiilor la educație” să analizeze soluțiile alternative de continuare a învățării online la nivelul unităților de învățământ din județ/municipiul București și să transmită ministerului numărul estimativ al elevilor care sunt implicați în învățarea online. Adresa mai menționa și suportul pe care MEC, prin proiectul CRED, îl poate acorda profesorilor în inițierea pentru folosirea individuală și independentă a unor tehnologii și programe precum Teams/Office 365, Google Meet, Zoom, Livesq, Google Classroom etc., orarul acestora în perioada 19-25 martie a.c., precum și informația că, începând cu 20 martie, cadrele didactice au la dispoziție pagina unică www.digital.educred.ro, ca spațiu de sprijin pentru activități la distanță cu elevii. După cum se știe deja în spațiul public, adresa sus-menționată a provocat iarăși un val de reacții diferite și o ”daciadă” a întrecerii în ceea ce privește măsurile propuse, diferite de la inspectorat la inspectorat și de la școală la școală, în sensul că unii directori au înțeles că toate materiile din orar trebuie transferate online, plata profesorilor fiind condiționată de această (im)posibilă realizare a digitalizării miraculoase peste noapte. La fel unele inspectorate, care au anunțat cursuri online ale inspectorilor, inclusiv organizarea de simulări EN si BAC cu subiecte județene, urmând ca procesul să înceapă (cu cine și de ce?!) tot online din 23 martie.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Pe repede inainte, ca la noi. Bifam ca am facut si ramanem ca inainte…

  2. Domnul premier al Romaniei „Investim in profesori pentru ca ei sunt fundamentul scolii.”cu tot respectul pentru dumnealui,dar trebuia sa ajunga”Trebuie sa Investim trup si suflet in copiii si tineretul Romaniei pentru ca ei sunt adevaratul fundament al societati românesti.”

  3. Pruteanu – daca a-ti citit bine articolul se vorbeste despre profesori si elevi ( copiii si tineretul Romaniei care inca invata ,pe bancile scolilor si facultatilor ) ,nu se vorbeste despre doctori ,cu toata stima si respectul pentru aceasta categorie a societati.

  4. Pruteanu- cred ca dumneavoastra stiti ca in lume sunt pacienti care se ofera voluntari pentru a experimenta pe pielea lor anumite medicamente ???? Aceste persoane se chiama „cobai umani”, e farà ajutorul lor,ce s-ar intimpla cu toti doctorii sau medici ????????