Mircea Cărtărescu: Pe 22 iunie PSD a trecut de linia roșie. De-acum ne putem aștepta la represalii fizice împotriva personalităților oponente și a protestatarilor
Scriitorul Mircea Cătărescu trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele deciziei luate de PSD în ședința CEX de vineri, despre care spune că va duce la represalii fizice împotriva celor cărora se opun partidului condus de Liviu Dragnea și la o guvernare discreționară.
”Pe 22 iunie PSD a trecut de linia roșie. El a-ncetat să mai fie un partid normal care duce o politică normală, devenind un posibil grup de asalt în slujba unui potențial dictator. E extrem de îngrijorător limbajul folosit de Liviu Dragnea și de cei din jurul său, pentru că sugerează o politică de forță care vizează oamenii. De-acum ne putem aștepta la represalii fizice împotriva personalităților oponente și a protestatarilor, ca și la o guvernare discreționară, prin dictat. Evenimentele evoluează rapid spre o cale fără întoarcere și consecințele pentru România ar putea fi tragice în sensul cel mai concret al cuvântului. Sper într-un miracol de ultimă clipă care să evite inimaginabilul. Nicicând primele cuvinte ale imnului nostru n-au fost mai urgente: ”Deșteaptă-te, române!”, a scris Mircea Cărtărescu pe Facebook.
Și Tudor Chirilă a avut duminică o intervenție live pe Facebook în care a criticat intenția Guvernului de a adopta o ordonanță de urgență pentru modificarea Codului penal, spunând că măsura este menită să-l salveze pe Liviu Dragnea de condamnarea la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare primită joi din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
”V-ați cerut iertare românilor care stau în pușcărie pentru un articol neconstituțional încercând să acreditați ideea că în România sunt mii de oameni care cumva sunt acolo din cauza nefuncționării justiției. Și ați încercat să pozați în toată povestea asta în victimă. Dvs. nu sunteți victimă. Sunteți călău. Sunteți călăul Codului de procedură penală, călăul legilor justiției și călăul programului de guvernare pe care dumneavoastră l-ați scris foarte frumos, dar nu l-ați aplicat”, a spus artistul.
Chirilă a mai explicat și că modificările aduse până acum de Parlament Codului de procedură penală și legilor justiției toți posibilii infractori sunt invitați să comită fărădelegi, România ajungând să fie o țară nesigură.
”Ați făcut această declarație ca să vă pregătiți să redați ordonanța 13, care v-ar ajuta în proces pe dvs., pe prietenii dvs și să reglementați un prag la abuzul în serviciu. Care-i urgența pentru ordonanță? O autostradă, sau ordonanța de urgență pentru modificarea pragului la abuzul în serviciu? Sincer! Dvs. spuneți că modificați Codul penal și legile justiției ca să nu mai existe abuzuri. Dar cumva, prin aceste modificări, invitați toți posibilii infractori, toți, la comiterea de infracțiuni. Practic, vom avea o țară nesigură, este posibil ca și dvs să ajungeți victima propriilor modificări. Sau cei din comisia de modificare a legilor justiției. Adică fiecare dintre noi dacă ne uităm bine”, a mai spus Tudor Chirilă.
”Domnule Dragnea, statul paralel nu există! Pur și simplu nu există. Și știți foarte bine asta. Este o invenție de marketing politic deșteaptă, recunosc, felicitări, dar un pic cam abstractă pentru că nu prea reușiți să-I convingeți nici pe oamenii pe care i-ați adus la miting, ăia 180.000. S-a văzut din diverse interviuri că săracii ei știau că sunt acolo contra a ceva, dar nu prea știau exact ce. Noțiunea asta de stat paralel e destul de abstractă pentru niște oameni privați de educație tot din cauza dvs.”, a conchis Chirilă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu