G4Media.ro

Mircea Drăghici, reacție la deschiderea dosarului DNA: ”Am atacat ordonanța procurorilor”

Sursa: PSD / Facebook

Mircea Drăghici, reacție la deschiderea dosarului DNA: ”Am atacat ordonanța procurorilor”

Mircea Drăghici, trezorierul PSD, a anunțat marți pe Facebook că a atacat ordonanța procurorilor DNA prin care aceștia i-au atribuit calitatea de suspect în dosarul privind presupusa delapidare a banilor PSD. Drăghici a scris că ”în zilele următoare, probabil, procurorul-șef de secție din cadrul DNA va soluționa plângerea și va constata că, întâi de toate, DNA nu are competență în efectuarea urmăririi penale”.

Reamintim că Drăghici a fost pus sub urmărire penală marți de către DNA pentru delapidare și utilizarea subvențiilor primite de PSD din bani publici în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

DNA susține, într-un comunicat de presă, că ”în calitate de trezorier al unui partid (PSD – n. red.), având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil”.

După anunțul public al DNA, Mircea Drăghici a avut două postări pe Facebook:

  • Am atacat deja ordonanța din 1 aprilie 2019 prin care mi-a fost atribuită calitatea de suspect, sub aspectul lipsei de temeinicie și legalitate. În zilele următoare, probabil, procurorul-șef de secție din cadrul DNA va soluționa plângerea și va constata că, întâi de toate, DNA nu are competență în efectuarea urmăririi penale. Atunci când e vorba de un partid politic, primul lucru pe care ar trebui să îl facă organul de urmărire penală este să citească statutul partidului și legea finanțării partidelor politice.
  • În această țară, deocamdată, nu poate stabili un procuror, fie el și de la DNA, în ce condiții un partid închiriază un imobil, la ce preț și pentru ce termen!

Sursa foto: Contul personal de Facebook al lui Mircea Drăghici

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. In traducere: suntem stat in stat, statul paralel, pentru ca putem!

    Mi se face sila cand va aflu gandurile si apucaturile ticaloase, ba nenorocitilor!

    #sieuvotez #farapenali

    • Poate poporul ataca muia pzdista, sa vezi distracție

    • Nici o sansa, de partiduletul talharilor nu scapam decat prin vot.

      Dupa 30 de ani de la revolutie, inca nu am inteles cum functioneaza o societate democratica: vot, implicare sociala, etc.

  2. ”Nu-l cheama Drăgan, nea Alifie, il cheama Drăghici pe viitorul locatar de la mata de pe etaj…! A, pai asa trebuia sa zici de la inceput, că ai vrut doar să-mi explici ce sentimente ai putea avea pentru un asemenea specimen…”

    • E și normal ca trezorierul clicii pesedace să ajungă înaintea hamsterului cariat la ”beciul domnesc”. Doar trebuie să se ocupe de condițiile de ”cazare” ale șefului și trebuie să capete un pic de experiență, pe care s-o împartă cu acesta, în privința metodelor de aplecare după săpun și a tratamentelor recuperatorii ale d-lui dr. Alifie, că nah, cu discopatia dublă nu te joci.

    • Totuși, din discopatie dublă nu se moare, singura problemă e că suferindul nu se mai poate apleca, dar băieții din Comitetul de Primire sunt deosebit de inventivi și vor reuși să improvizeze o săniuță sau un trenuleț ceva…

  3. Inainte se facea combinatia asta: iti deconta firma ca stateai la hotel, in delegatie, tu stateai la un coleg si te duceai la hotel, ii dadeai lu’ ala o spaga sa iti dea un bon ca ai stat acolo si tu bagai banii in buzunar.
    Acum se face la fel, numa’ ca pe sume muuuult mai mari.
    Iar astia de la PSD folosesc intotdeauna tehnica asta:
    „Cea mai buna aparare este atacul”.

  4. Draga Mircea:
    Erai pe cale de a deveni membru pzd in regula, cu dosar penal. Te alaturai greilor din pzd.
    Iar tu ai bagat contestatie? Chiar ti s-a aburit mintea in asa hal?

    • Maestre,
      Drăghici Mircea nu a avut încotro, trebuia să „pună mâna” încă o dată și apoi iar si iar…, altfel nu ar mai fi putut avansa pe scara valorică a PSD…!