G4Media.ro

Mircea Dumitru, vicepreședinte al CNATDCU, despre teza de doctorat a premierului Ciucă:…

Mircea Dumitru, vicepreședinte al CNATDCU, despre teza de doctorat a premierului Ciucă: „Ce am citit este foarte credibil și foarte bine documentat. Arată că există caz foarte clar de plagiat”

Profesor de filosofie și vicepreședinte al CNATDCU, Mircea Dumitru a explicat, într-un interviu pentru Libertatea, de ce nu stau în picioare argumentele folosite de premierul Nicolae Ciucă pentru a convinge opinia publică de faptul că nu a obținut titlul de doctor în Științe militare cu o teză în care a plagiat.

„Ce am citit este foarte credibil și foarte bine documentat. Arată că există caz foarte clar de plagiat”, a declarat Mircea Dumitru.

„Dacă sunt note de subsol în care apare cartea sau autorul, dar acestea nu apar și la bibliografie, atunci putem vorbi despre o teză care a fost elaborată într-un mod defectuos din punctul de vedere al tehnicii de scriere a unei lucrări științifice (…) Dar ceea ce eu am văzut în materialul jurnalistic nu este legat doar de acest aspect. Eu am văzut pasaje întregi copiate ad litteram dintr-o altă carte deja publicată. Pe de altă parte, nu este corect să ai o lucrare de doctorat în care foarte multe pagini să fie alcătuite doar din astfel de pasaje, preluate din alți autori”, a mai declarat vicepreședintele CNATDCU, pentru Libertatea.

Reamintim că deputatul USR Mihai Polițeanu a depus oficial, joi, sesizare în privința tezei de doctorat a premierului Ciucă la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Această instituție este singura din țară, abilitată să constate un plagiat.

Premierul Nicolae Ciucă a răspuns acuzațiilor de plagiat lansate de Pressone, susținând că lucrarea sa de doctorat a devenit publică încă din 2003 și s-a realizat ”conform cerințelor legale existente la acea vreme”.

Într-o precizare de presă, premierul spune că ”lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționată cel puțin într-un loc sursa bibliografică”.

Ciucă admite că unii termeni sunt prezenți și în alte lucrări, însă susține că este vorba doar de ”sintagme și formulări standardizate”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Singura întrebare: cu cât va câștiga PSD alegerile?

  2. România este raiul hoților.

    • Poate dar poarta uniforme și robe, ar trebui sa fie usor de identificat

    • România e nu dor raiul hoților, e și
      al proștilor care votează hoți.

      De fapt, e singura țară din lume în care hoții s-au întâlnit cu proștii !

  3. Spagile groase isi fac efectul asupra „presei traditionale”, preferand sa fie ingrijorate de alte teme. Mita din taxe si impozite pentru presa e adevaratul subiect. Pana asta nu se rezolva, putem avea si un prim ministru condamnat penal, cu suspendare de preferat.

  4. La puscsrie lalalalala

  5. Incep sa ma intreb daca nu era mai buna Analfabeta decat Nimicul care e acum la cotroceni.
    Grea dilema in romanistan.

  6. Je suis Mircea Dumitru!

  7. E raiul hoților .
    E un Stat capturat de hoți .
    E o Sclavie generalizată în fața hoților de tot felul .

    • Sunt pline instituțiile statului de ” doctori” care abia pot lega două vorbe. Acest fenomen s-a perpetuat de-a lungul tinpului pentru ca elita universitară a permis aşa ceva; oameni care n-aveau nimic de spus s-au gândit să-şi mărească veniturile ( cam 1000 lei lunar) şi să ajungă mai uşor generali dacă au doctorat. Din păcate s-a tolerat furtul şi acum toată lumea se miră că s-a ajuns aici…

  8. Se poate domnule Dumitru, nu au zis oamenii de bine să fie liniște în țară? Dacă pleacă Ciucă atacă Rusia Ucraina, păi se poate?

  9. Mircea Dumitru (fost ministru in guvernul Ciolos) speram sa clarificati cat mai repede dosarul.

  10. Daca lucrarea se încadrează în marja de 5% doctoratul e beton. Există precedent

    • Mai rău decât plagiatul e motivul plagierii: ca să nu mai dea Ciucă examen ca să ajungă general.

  11. Domn profesor de filosofie..se informează din presă sau analizează temeinic lucrarea de doctorat? E înregimentat politic? Și dacă da ,ce portdrapel are?

    • Domnul Profesor NU este si nici nu a fost vreodata inregimentat politic ! A fost si ramane tehnocrat . doar pt ca a fost la vremea aceea propunerea USR nu se deduce ca ar fi si membru al vreunui partid , motiv pentru care a si fost repede matrasit de din functie ! acum va este mai clar ? i s a cerut o opinie , a emis o si atat !

    • Despre port drapel nu cred sa existe vreun dubiu. În rest… dubiile sunt cu duiumul.

  12. Surprinzatoare antepronuntarea in cauza , a vcicelui M. Dumitru ! Oricum ai lua- o nu este in regula ! Pronunti verdictul inainte de a judeca cauza ?

    • Intotdeauna se face o evaluare preliminara a unei lucrari! Prin care se stabileste daca exista elemente care sa justifice evaluarea lucrarii. Domnul Dumitru spune doar ca exista elemente certe care sa justifice o suspiciune de plagiat… Se intruneste comisia, evalueaza lucrarea si ea da verdictul! Nu e vorba de nicio „antepronuntare”!

  13. Rostogolirea subiectului cu posibilul plagiat a fost blocată prin mediatizarea excesivă a grevei politice de la STB şi PMB. O pură întâmplare.

  14. daca plagiatul este dovedit…ce hal de general mai e ma-ciuca asta?! tataaaaaa! lasa-ne!

  15. Dacă vreți cu adevărat să știți adevărul… căutați în unitățile militare să vedeți câți sunt, cu titulatura de doctor și sunt plătiți în plus la salariu pe lucrări 100% plagiate.Dar bineînțeles nu interesează pe nimeni.

  16. Cand vorbeste un usr-ist despre „ceva” am mari imdoieli !

  17. Căutați, vă rog o teză de dct. neplagiata făcuta în anii’90-2000.

  18. Haide bre, după 18 ani ?! Atunci nu se știa ce-i aia plagiat breee!😀

  19. Nu e vorba cum pare Ciucă .
    Problema e că dacă nu plagia , nu exista nici-un general ciucă în soborul de generali români în primul rând . În al doilea rând nici prim-ministru ciucă nu exista în prezent . Deci , în ambele cazuri ciucă a furat locul altuia . E furt !!!

  20. Cine stie pe cine o fi platit sa i-o scrie? Ca si copierea presupune un pic de munca, ca sa cauti argumente.La cit timp a dedicat doctoratului ,e cel mai sigur ca teza o fi citit-o dupa de a fost listata si legata.

  21. 1.de ce te antepronunti înainte de verificări?
    2.este totuși lucrarea unui militar..cine este atit de interesat de conținut și de ce?
    Și mai ales de ce tocmai cind armata rusa e la granita?
    3.e momentul ca politicienii sa tacă,trebuie sa vorbească doar armata..în actualul context