G4Media.ro

Mircea Fechet: Instituţiile de control din cadrul Ministerului Mediului vor fi comasate…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Mircea Fechet: Instituţiile de control din cadrul Ministerului Mediului vor fi comasate într-o singură instituţie

Instituţiile de control din cadrul Ministrului Mediului vor fi comasate, cel mai probabil, într-o singură instituţie, anunţul urmând să fie făcut săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă mai puţini demnitari, iar în final o economie de bani de la bugetul de stat, a anunţat miercuri ministrul de resort, Mircea Fechet, la deschiderea expoziţiei Green Energy Expo & Romenvirotec.

Totodată, ministrul Mediului a anunţat că urmează să fie înfiinţată o direcţie în cadrul ministerului care se va ocupa cu folosirea inteligenţei artificiale în emiterea autorizaţiilor şi a altor documente. El a fost întrebat de jurnalişti dacă va fi o nouă agenţie şi dacă poate să ofere mai multe detalii în acest sens, transmite Agerpres.

„În niciun caz nu îmi propun să înfiinţez o agenţie. Dimpotrivă, după ce am comasat două agenţii în cursul săptămânii trecute, urmează cel mai probabil, săptămâna viitoare, să anunţ o nouă comasare. Mai unim încă două agenţii din cadrul Ministerului, într-una singură. Cel mai probabil, instituţiile de control din minister vor fi comasate într-o singură instituţie, ceea ce înseamnă mai puţini demnitari, o singură direcţie economică, o singură direcţie de resurse umane – şi aşa mai departe şi, la sfârşit, va însemna o economie de bani de la bugetul de stat pe care suntem oricum obligaţi să o facem, având în vedere programul de guvernare. În nici un caz nu înfiinţez o nouă agenţie, ci o structură în cadrul Ministerului, mai mică la început, probabil vor fi 3-4 oameni, care vor avea ca sarcină directă să evalueze şi să vadă ce tehnologii sunt deja folosite, în ceea ce priveşte inteligenţa artificială”, a precizat Mircea Fechet.

Cea mai mare expoziţie green din România – Green Energy Expo & Romenvirotec – se desfăşoară în perioada 9 – 11 aprilie, în incinta complexului expoziţional Romexpo. Evenimentul abordează viaţa sustenabilă, de la producţia de energie regenerabilă şi eficienţa energetică la colectarea, sortarea şi reciclarea inteligentă a deşeurilor, de la gestionarea apei şi apei uzate la transformarea smart a vieţii urbane şi servicii publice digitalizate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Pâna acum am auzit asta de 100 de ori.
    Astept sa se întâmple!🤔

  2. Să înțelegem că se preia de la Apele Române factorului de mediu APĂ? Că la treaba cu avizele pentru factorii de mediu dintr-un singur loc ne-a păcălit. Se iau tot din două locuri. Înainte de la Apele Române și apoi de la noua agenție înființată care preia în avizul celor de la ape și îl integrează în avizul de mediu. Nu a avut tupeul să se ia de Apele Române și de mafia avizatori proiectanți. Poate îi iese cu inspecția să nu îl calce pe agentul economic și Gardă de Mediu și Inspecția Apelor.

  3. Fiecare fată de pe FALUNKI18 e gata să fie luată tare.