Mircea Geoană: Avem două ameninţări directe, Rusia şi terorismul / Alianţa Nord-Atlantică are o viziune completă, indiferent din ce zonă ar veni o ameninţare
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri că Alianţa Nord-Atlantică are o ”viziune completă, 360 de grade”, indiferent din ce direcţie, din ce zonă sau din ce domeniu ar veni o ameninţare, relatează Agerpres.
„Alianţa Nord-Atlantică are o viziune completă, 360 de grade, indiferent din ce direcţie, din ce zonă, din ce domeniu ar veni o ameninţare la adresa aliaţilor noştri. Avem planuri de apărare specifice. Faptul că am avut o nevoie atât de stringentă în est, datorită războiului Rusiei împotriva Ucrainei, nu înseamnă că NATO nu are planuri de apărare pentru întreg teritoriul alianţei. Avem două ameninţări directe, Rusia şi terorismul, de aceea când discutăm despre 360 de grade, planurile noastre de apărare apără, evident, şi zona de est, e firesc, inclusiv România, dar şi zona de sud a alianţei şi aici împreună cu aliatul american şi cu aliaţii noştri din NATO şi UE facem un front comun. Faptul că apare o criză într-o anumită zonă, şi iată, din păcate, apare o criză într-o zonă sau în alta, nu prinde NATO nepregătit sau prin surprindere”, a spus Geoană la DIGI 24.
Referindu-se la conflictul Israel – Hamas, el a menţionat că există terţe părţi care nu doresc ca Orientul Mijlociu să se stabilizeze.
„Este clar că există terţe părţi care nu doresc ca Orientul Mijlociu să se stabilizeze şi de aceea noi suntem extrem de atenţi şi la terţi actori care au interes ca acest conflict să fie amplificat şi momentul şi brutalitatea acestui atac indică dorinţa de a arunca, într-un fel, Orientul Mijlociu din nou într-o zonă de tensiune. (…) Sunt şi alte mize de natură geopolitică şi geoeconomică care joacă în această situaţie şi de aceea este foarte important să ne păstrăm calmul, luciditatea, să încercăm să limităm acest conflict”, a afirmat acesta.
Mircea Geoană a fost întrebat cine sunt „aceşti terţi actori” şi dacă unul dintre ei ar putea fi Rusia.
„Nu este niciun fel de secret că în clipa de faţă există un conglomerat al regimurilor autoritare din lume, Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord, care au o colaborare tot mai intimă, tot mai strânsă. Iranul furnizează Rusiei dronele cu care distruge infrastructura energetică, iarna, a Ucrainei şi pe cea agroalimentară, vara, a aceleiaşi ţări agresate de către Federaţia Rusă. Sunt terţi actori care au interese la nivel global, care nu au aceleaşi interese ca noi, blocul alianţelor democratice occidentale, şi care încearcă prin diverse metode să ne creeze dificultăţi, să ne creeze un anumit tip de dinamică internaţională care să fie în detrimentul nostru şi în avantajul dânşilor. Va trebui să ne strângem rândurile din nou, să sprijinim Israelul, pentru că el a fost statul agresat, dar de o asemenea manieră încât să putem să evităm escaladarea şi inflamarea opiniei publice şi acest lucru sunt convins că vom şti să îl facem”, a menţionat Geoană.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii