
Mircea Geoană, după discuțiile cu Rusia: „Chiar dacă avem poziții foarte diferite, trebuie să dăm diplomației o șansă / Dacă există voință politică, putem reface Consiliul NATO-Rusia”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi la Digi24 că, în ciuda pozițiilor divergente cu Rusia privind conflictul din Ucraina, „trebuie să dăm diplomației și soluției politice o șansă”.
Geoană a deplâns faptul că în cadrul Consiliului NATO-Rusia de ieri „nu am avut în fața noastră o negociere în sens propriu”, „la fel ca la Geneva” și „nici astăzi la OSCE nu se va negocia”.
Oficialul NATO a subliniat că, „dacă există voință politică, am putea repeta Consiliul NATO-Rusia”.
El mai precizat că, dacă va fi cazul, NATO „va lua măsuri pe flancul estic”, însă a subliniat că Ucraina nu este membră NATO, deci Alianța „nu are nici o obligație de tipul articolului 5”.
În final, Mircea Geoană a insistat că NATO face „toate eforturile” pentru a se ajunge la o soluție politică cu Rusia.
Principalele declarații ale secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană:
- Chiar dacă avem poziții foarte diferite, trebuie să dăm diplomației și soluției politice o șansă;
- Vom transmite Rusiei propunerile noastre în scris (…), să vedem zonele în care nu putem fi de acord;
- Ieri (la Consiliul NATO-Rusia – n.r.) nu am avut în fața noastră o negociere în sens propriu, la fel cum am avut la Geneva. Nici astăzi la OSCE nu se va negocia;
- Dacă există voință politică, am putea repeta Consiliul NATO-Rusia pe teme mai specifice;
- Ucraina nu este membră NATO, deci Alianța nu are o obligație de tipul articolului 5 (…) NATO va lua măsuri pe flancul estic dacă va fi cazul;
- Ne dorim ca Federația Rusă să ajungă la concluzia evidentă pentru noi că soluția politică și diplomatică este cea potrivită;
- În acest moment, NATO, ca de fiecare dată, analizează toate opțiunile care țin de flancul estic;
- Facem toate eforturile să ajungem la o soluție politică.
Sursa foto: NATO.int
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii