Mircea Miclea, despre fișa de feedback prin care elevii notează activitatea profesorilor: E un pas înainte într-o direcție bună. Elevii ar putea evalua și aplicabilitatea și transferabilitatea / Propunerile fostului ministru
Fostul ministru al educației Mircea Miclea apreciază inițiativa ministerului de a aplica de anul viitor o fișă de feedback semestrial, în care elevii notează activitatea profesorilor. „Cred că trebuie salutată inițiativa ministerului, e un pas înainte într-o direcție bună”, spune pentru Edupedu.ro psihologul, fondator al școlii cognitive în psihologia românească. Miclea avansează o serie de propuneri de îmbunătățire a actualei fișe de evaluare a profesorilor.
Fișa de feedback semestrial, în care elevii notează activitatea profesorilor pe o scală de la 1 la 5, în funcție de acordul sau dezacordul privind afirmațiile cuprinse în documentul tipizat, a fost publicată de Ministerul Educației. Ea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, ca parte a metodologiei de colectare a feedback-ului asupra activității profesorilor, de la elevi, pentru a se aplica din următorul an școlar.
Mircea Miclea, profesor universitar și fondator al institutului privat de cercetare Cognitrom, despre metodologia de feedback din partea elevilor:
„Cred că trebuie salutată inițiativa ministerului, e un pas înainte într-o direcție bună. E adevărat că e făcut cu întârziere, dacă ne uităm ordonanța de urgență pe care se întemeiază ordinul era dată din 2005, când eram la minister, dar din păcate a fost ignorată sistematic. Acum e un pas înainte înspre o direcție bună. E de apreciat.
Dar aș avea câteva propuneri.
Prima este de perfecționare a scalei de evaluare sau de feedback, cum este numită, având o concepție teoretică mult mai clară. Este necesară o concepție teoretică mult mai clară. (…)”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii