Mircea Miclea, despre Lazăr Vlăsceanu: Astăzi a murit cel mai bun prieten al meu. A fost creierul din spatele celor mai importante lucruri pozitive care s-au întâmplat în educația din România

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai influent sociolog al educației din România. Știam că îl leagă o prietenie deosebită cu Mircea Miclea, pe care l-am contactat. Consemnăm aici remarcile sale, pline de tristețe:

Astăzi a murit cel mai bun prieten al meu, care a înțeles profund ce trebuie făcut cu educația din România. Pentru mine, după moartea lui, lumea nu va mai putea fi la fel. Era un vizionar, aproape un utopist, credea în lucruri care erau foare greu de realizat și mereu te trăgea în sus și te făcea să gândești la ele cu curaj, în stil mare! Avea o profunzime conceptuală extraordinară și un simț al detaliului relevant. Adesea, el venea cu o idee de care era entuziasmat, eu preluam ideea aceea, o gândeam, veneam cu a doua versiune, pe care el o critica și din mințile noastre ieșea ceva mai bun.

Era un prieten pe care oricine și l-ar dori. Un partener de viață, de idei, de bucurii, de tristeți, de dezamăgiri.

Când am văzut amandoi cum e ciopârțita Legea educației [Legea educației nr. 1/2011 cunoscută sub numele „Legea Miclea-Funeriu” și modificată de toate guvernările care s-au succedat din 2012 până în 2023, când guvernul Ciucă a implementat legea Iohannis-Deca – N.Red.], am fost amândoi triști pentru că am investit foarte mult în conceperea ei. Eu am fost mai dezamagit decît el și am zis: gata, nu mai e cazul să mai facem ceva, ne lăsăm la fund. Pe el l-a ținut mai puțin de o lună, când, la următoarea noastră întâlnire, a zis: hai, băiete, ce facem? Nu putem sta, nu putem tăcea, nu contează ce s-a întâmplat! Mai construim o utopie!

Atunci mi-am dat seama că este un utopist incurabil. Era un om care te stimula mereu să gândești. Cred că asta făcea și cu studenții lui, îi făcea mereu să gândească. Când spuneai că nu se poate, că nu există ceva dincolo, ceva mai departe, el venea cu contraexemplul și te împingea: ba există, se poate! Mereu te făcea să treci dincolo de informația dată, dincolo de ceea ce era aparent, să vezi dincolo! Și pentru mine el a însemnat omul care mereu m-a învățat să gândesc dincolo de ce puteam gândi.

Este omul care a înțeles cel mai bine ce înseamnă reforma și modernizarea educației, a fost creierul care a stat în spatele celor mai importante lucruri pozitive care s-au întâmplat în educația din România. Cartea lui de sociologie despre «Modernitatea românească» o să rămână o carte clasică despre ce înseamnă România și modernizarea ei. Un uriaș.

Pactul național pe educație [semnat în 2008 de toate partidele politice și textul care apoi a stat la baza Legii educației nr. 1/2011 – N.Red.], Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării [diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație și a Legii educației Miclea-Funeriu – N.Red] și Strategia au fost scrise de noi doi, la patru mâini, prezentate apoi Comisiei prezidențiale pe educație [Comisia înființată de președintele de atunci Traian Băsescu, condusă de Mircea Miclea cu scopul de a elabora o nouă Lege a educației care să aducă reforma autentică a educației societății românești – N.Red.].

Avea mereu discernământul extraordinar de a face diferența între experiența personală și ce este evidence-based. A avut un respect foarte mare pentru date, pentru interpretarea datelor și o abilitate foarte rară de a face datele utile. Asta a făcut mereu. Centrul CEPES-UNESCO de la București (Centrul European pentru Învățământul Superior al UNESCO) a fost foarte mulți ani singurul centru în România al unei organizații internaționale și a existat și a supraviețuit datorită lui.

A fost un om foarte modest, mereu pus pe a concepe lucrurile și pe a le face cât mai utile. A avut o contribuție majoră la legea educației [Legea educației nr. 1/2011, concepută alături de fostul ministru Mircea Miclea și aplicată de fostul ministru Daniel Funeriu, modificată masiv începând din 2012 de toate guvernele care s-au succedat până în 2023, când legea a fost înlocuită cu proiectul lui Klaus Iohannis – N.Red.]. Fără mintea lui, părțile bune ale educației din România nu ar fi ajuns să fie puse în practică. Cred că era omul care înțelegea cel mai bine ce se întâmplă cu educația.

Era o remarcă a lui Lampedusa [Giuseppe Tomasi di Lampedusa] în romanul «Ghepardul»: Vremea gheparzilor a trecut! Acum e vremea hienelor. Am discutat-o de multe ori. Eu eram mai sceptic, el mai optimist.

Nu l-a interesat niciodată să se procopsească, să facă de undeva rost de o funcție importantă. Deși ar fi meritat să fie în Academia Română, a renunțat la ceea ce la un moment dat îl interesa și a zis că mai bine să întrebe lumea de ce nu e acolo.

Lazăr Vlăsceanu te făcea să te ridici când simțeai că nu mai are rost să faci nimic. Era obsedat de modernizarea educației din România și ar trebui vreo 10 miniștri ai educației ca să pună în aplicare ideile pe care le-a avut.

___

Mircea Miclea este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și președintele Comisiei prezidențiale pentru Educație înființată de președintele Traian Băsescu pentru a realiza Legea educației implementată în 201. Articolul consemnează gândurile sale, în ziua în care a trecut în neființă Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România.

Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel care a realizat selecţia textelor şi studiul introductiv la “Basil Bernstein, Studii de sociologia educaţiei”, Lazăr Vlăsceanu s-a stins din viață pe 8 iunie 2024, „după o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate și cu voința lui de campion de a învinge boala”, după cum a anunțat fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu.

Lazăr Vlăsceanu a fost unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, profesor și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007. Vlăsceanu a fost secretar de stat responsabil de managementul şi politica de dezvoltare a sistemului de învăţământ superior, prorector în zona de management financiar al universităţii, al gestionării serviciilor pentru studenţi şi elaborării de programe.

Lazăr Vlăsceanu a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, condusă de Mircea Miclea, care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011.

Ultimele volume semnate de Lazăr Vlăsceanu sunt “Educație și putere. Sau despre educația pe care încă nu o avem“, apărută în 2019 la Polirom și “Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă” publicată la aceeași editură.

A absolvit Universitatea din Bucureşti, obţinând în 1970 diploma în Filosofie (Pedagogie). A urmat doctoratul în Sociologie la London University, Institute of Education, diplomă obținută în 1976 (sursa).