Mircea Miclea: Școala de mâine
Analiză semnată de Mircea Miclea, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației:
Dacă nu ne folosim de această criză pentru a reconstrui din temelii procesul de predare-învățare, criza a venit degeaba, pentru școala din România. Trei lucruri sunt esențiale în predarea oricărei discipline: a) ce predai (conținutul predării, competențele pe care le transmiți elevilor); b) cum predai (metoda de predare, tehnicile prin care faci conținutul cât mai ușor de învățat și de utilizat ulterior de către elev) și c) cu ce atitudine predai (atitudinea pe care o ai față de conținutul predării va influența atitudinea pe care o va avea elevul când învață acel conținut; predai a lehamite – va învăța a lehamite!). Eficiența cu care elevul va învăța și va utiliza cele învățate depinde de toate cele trei aspecte. Pe ele trebuie să ne bazăm soluțiile viitoare, iar soluțiile viitoare vor fi de blended-learning, de integrare obligatorie a soluțiilor online cu învățarea față-în-față. Lumea în care trăim și mintea elevilor noștri (digitali nativi) reclamă acest lucru.
Cum se pot construi, cum se pot utiliza și ce consecințe vor avea aceste soluții integrate?
1. Construcția
O lecție proastă, pusă online, e și mai proastă. Când construiești un conținut de învățare online, cele trei aspecte semnalate mai sus devin și mai importante. Ce informație prezinți și în ce format (text, schemă, audio-video, animație), cum o prezinți (ce metode de organizare și de prezentare utilizezi) și cât de mult angajezi elevul în învățarea ei online devin cerințe și mai stringente. Sunt deja mii de studii care ne învață cum să producem lecții online cu maximum de eficiență în învățare. S-ar putea cuprinde toate într-un ghid. Pe baza acelui ghid, sute de profesori excelenți din țară (încă mai avem!) ar produce lecții multimedia, accesibile online. Ei sunt contributori.
Aceste lecții ar putea fi transmise unui comitet editorial, organizat pe fiecare disciplină (alcătuit din oameni competenți, nu activiști sindicali), care, sprijinindu-se pe un sistem de peer-reviews, ar face selecția lecțiilor de calitate. Aceste lecții selectate ar fi puse pe o platformă de e-learning. Pentru fiecare lecție se pot construi cel puțin trei variante: una pentru consolidarea învățării, alta cu funcție remedială (pentru a-i ajuta pe cei cu deficiențe de învățare), iar alta pentru performanța de excelență (cu exerciții și resurse suplimentare). Aceste lecții ar fi înnoite continuu, de contributori competenți și motivați să o facă. De pildă, lecțiile online multimedia ar putea înlocui banala lucrare de grad I, pe care o scriu profesorii, ar putea fi un criteriu pentru salariul de merit sau pentru o promovare mai rapidă. În scurt timp, pentru fiecare conținut ce trebuie învățat de către elev am avea cel puțin trei variante, online, construite de către cei mai meritorii profesori. Iar soluția aceasta se poate îmbogăți și optimiza încontinuu. Când apare o criză, ca aceasta, ai ce oferi elevilor: conținuturi de învățare de calitate, nu improvizații digitalizate.
2. Utilizarea
Platforma școlară de e-learning ar avea trei categorii de utilizatori: profesorii, elevii și administratorii. Profesorii vor găsi aici o trusă de unelte, o serie de lecții multimedia, pe care le pot integra în propria predare. Training-ul tuturor profesorilor pentru utilizarea metodelor integrate de predare-învățare (blended learning) e necesar și urgent. Ca și cum ar fi niște bucăți de lego, conținuturile digitale pot fi combinate de către fiecare profesor, pentru maximizarea învățării. Unii le vor utiliza integral și vor asigura doar facilitarea înțelegerii lor de către elevi, alții le vor utiliza pentru completarea a ceea ce ei predau, pentru consolidare sau ca resursă suplimentară, alternativă etc. Simplu spus, vor face o predare mult mai compatibilă cu mintea generației digitale. Elevii vor avea fiecare câte un ID (ca un fel de număr matricol unic), cu care vor putea accesa resursele online. Nu ai înțeles lecția la clasă, nu-i nimic, ai mai multe variante multimedia ale aceleiași lecții, accesibile de pe telefonul mobil, tabletă, calculator. Părintele tău, dacă vrea să te ajute la lecție, cu același ID, are acces la aceleași resurse. Administratorii vor asigura mentenanța și upgradarea platformei.
3. Consecințele
Trecerea la soluții integrate (blended) de predare-învățare va avea consecințe majore. Toți copiii din țară (nu numai cei de la școlile bune) vor avea acces la lecții de bună calitate. Compensezi, ca elev, prestația didactică lamentabilă a profesorului din fața ta cu lecțiile multimedia accesibile online. Poți vedea aceeași lecție, predată din mai multe perspective, de câte ori vrei, până o înțelegi. Profesorii au șansa să personalizeze învățarea. Predai într-un fel, pentru toți, la oră, dar elevului X, cu dificultăți de învățare, îi prescrii conținuturi remediale online, elevului Y – varianta online de consolidare, iar elevului Z – varianta avansată, cu exerciții și resurse suplimentare. Faci mai mult bine, pentru mai mulți elevi. Tu însuți, ca profesor, te poți perfecționa, văzând variantele de lecții online, făcute de colegii tăi meritorii. Tu însuți poți deveni contributor sau poți scrie un review. Transferul de bune practici între profesori s-ar face mult mai rapid. Se poate diversifica enorm predarea. Dacă eu, ca elev, vreau să-mi iau un curs de astronomie, că mă pasionează, dar școala mea nu mi-l poate oferi, atunci mă pot înscrie la un curs online, ținut de un profesor de mate, pasionat și el de astronomie, de la orice școală din țară.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii