Mircea Miclea: Termenul de „geniu” este etichetă de marketing, nu concept științific. A-i introduce pe elevii supradotați în școli speciale incumbă un risc semnificativ pentru ei. Epoca soliștilor a trecut! Este epoca orchestrelor

„Termenul de «geniu» este etichetă de marketing, nu este un concept științific. Prin urmare, aș sfătui orice părinte ca atunci când aude că cineva este «antrenor de genii» sau «construiește genii» să fie extrem de reticent”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru Mircea Miclea. Fondator al școlii cognitive în psihologia românească, Miclea a explicat că cercetările în domeniul dezvoltării inteligenței umane au arătat că „coeficientul de inteligență să dezvoltă idiosincratic până la finalul adolescenței”.

„Ritmul de dezvoltare al inteligenței este diferit. A-i introduce pe elevii supradotați în școli speciale incumbă un risc semnificativ pentru ei, pentru că ritmul de dezvoltare poate să fie sincopat și ei pot să nu mai fie supradotați în câțiva ani, în raport cu grupul lor de vârstă. […] În plus, în școală [școala de masă, la care învață în mod normal copiii – N.Red.] se învață și alte competențe esențiale pentru reușita profesională: competențe socio-emoționale, rezolvări de conflicte, interacțiune cu copii de mare diversitate, lucruri esențiale pentru a face o performanță ulterioară în management, antreprenoriat, în business, în lucrul în echipă și în a conduce oameni, în general. Epoca soliștilor a trecut! Este epoca orchestrelor. Adică performanțele superioare se obțin chiar în știința de vârf prin lucrul în echipă, nu individual. Prin urmare, abilitățile de a lucra în echipă sunt esențiale. De aceea este recomandat ca acești copii supradotați să rămână în clase normale, obișnuite”, a declarat Mircea Miclea, psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fondatorul Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom.

Redăm mai jos declarațiile integrale acordate pentru Edupedu.ro de către Mircea Miclea:

Rep: În cazul reținerii lui Lajos Kristof prins în flagrant violând un copil, acesta a devenit cunoscut public sub brandul „antrenorul de genii”. Un alt „antrenor de genii” care a prins la public ani de zile este Florian Colceag, antrenor al conspiraționiștilor pe teme de pandemie, vaccinuri, 5G în timpul pandemiei și folosit de AUR în urmă cu 4 ani. De ce este eticheta de „geniu”, de „copil supradotat”, de elev „gifted” una care atrage părinții români și care îi determină să-și ducă copiii la pregătire la acest tip de oameni sau la businessuri promovate ca exclusiv pentru educarea copiilor „gifted”?
Mircea Miclea: Eu vreau să subliniez clar: termenul de „geniu” este etichetă de marketing, nu este un concept științific. Prin urmare, aș sfătui orice părinte ca atunci când aude că cineva este „antrenor de genii” sau „construiește genii” să fie extrem de reticent. Din punct de vedere științific, luând în calcul cercetările despre inteligență, putem să afirmăm că coeficientul de inteligență să dezvoltă idiosincratic până la finalul adolescenței. Adică sunt copii care sunt supradotați în sensul că au un coeficient de inteligență superior grupului de copii din care fac parte (copii de 8 ani cu un coeficient de inteligență specific grupului de vârstă de 11 ani, de exemplu), dar adesea acești copii supradotați își încetinesc ritmul de dezvoltare până la finalul adolescenței și sunt depășiți de cei care vin din urmă. O altă categorie se dezvoltă mai lent, dar robust, alții stagnează până la adolescență și explodează atunci. Deci abia după sfârșitul adolescenței putem spune dacă cineva va avea performanțe științifice superioare sau nu. Iar după finalul adolescenței, este critică prezența unui profesor inspirațional sau a unui mentor, care a dovedit prin propriile prestații că are calitate științifică și nu doar pretinde el că este un geniu. Cum poți să crezi că cineva e antrenor de genii, când el nu a făcut ceva genial? Fac apel la aparatul critic al părinților! Să nu considere că sunt antrenori de genii cei care nu au ei înșiși performanțe extraordinare în domeniile lor profesionale.

Este o etichetă de marketing, nu un concept științific cel de „geniu”. Ar trebui să fim toți reticenți.

Rep: Este susținută științific abordarea potrivit căreia copiii supradotați, elevii „gifted” ar trebui educați separat de ceilalți elevi? În școli separate?
Mircea Miclea: Nu. Răspunsul este nu. Ritmul de dezvoltare al inteligenței este diferit. A-i introduce pe elevii supradotați în școli speciale incumbă un risc semnificativ pentru ei, pentru că ritmul de dezvoltare poate să fie sincopat și ei pot să nu mai fie supradotați în câțiva ani, în raport cu grupul lor de vârstă. Pe de altă parte, în clasele speciale apar diferențieri între ei, iar unii cu un potențial foarte mare se prăbușesc sau stagnează. În plus, în școală [școala de masă, la care învață în mod normal copiii – N.Red.] se învață și alte competențe esențiale pentru reușita profesională: competențe socio-emoționale, rezolvări de conflicte, interacțiune cu copii de mare diversitate, lucruri esențiale pentru a face o performanță ulterioară în management, antreprenoriat, în business, în lucrul în echipă și în a conduce oameni, în general. Epoca soliștilor a trecut! Este epoca orchestrelor. Adică performanțele superioare se obțin chiar în știința de vârf prin lucrul în echipă, nu individual. Prin urmare, abilitățile de a lucra în echipă sunt esențiale.

De aceea este recomandat ca acești copii supradotați să rămână în clase normale, obișnuite. Părinții le pot oferi acces suplimentar la școli de vară specifice domeniului lor de expertiză, în matematică, fizică, chimie sau orice este cazul, accesul la profesori de primă mână, înscriere de diferite concursuri, deci experiențe de învățare adiționale prin care își pot dezvolta competențele pe un anumit domeniu. Dar abia după sfârșitul adolescenței putem să punem bază pe stabilitatea coeficientului de inteligență și pe capacitatea lui predictivă. S-a făcut o cercetare pe membrii National Academy of Science, Academia Națională a Statelor Unite ale Americii, în cadrul căreia oamenii de știință au fost întrebați de când și-au dat seama că vor face performanță științifică remarcabilă. Iar răspunsul lor a fost: după adolescență, datorită unui mentor, al unui profesor inspirațional, de regulă. Altfel spus, nu poți prezice că cineva va fi om de știință remarcabil uitându-te doar la coeficientul lui de inteligență din clasa a VII-a.

Rep: Psihologia popularizată astăzi cu ușurință de parte dintre influenceri și autori de bloguri și cărți de parenting abundă în explicații despre ce înseamnă un copil supradotat. Însă în parte din descrierea prototipului de copil gifted încape orice copil, la diferite stadii de dezvoltare. Din activitatea dvs de cercetare și din cea clinică puteți evalua dacă avem de-a face în România cu un fenomen al părinților care își identifică greșit copiii ca fiind supradotați și explică prin această categorisire diferite probleme comportamentale?
Mircea Miclea: Adesea părinții își masează egoul spunând că copiii lor sunt supradotați. Îi face pe ei înșiși să se simtă bine spunând că copilul lor e supradotat, când de fapt acesta nu este. Părinții nu își compară performanțele copiilor lor cu performanțele altor copii și atunci tind să îi vadă în tonuri mai calde. Adesea pun supradotarea ca argument pentru a justifica diferitele inadvertențe comportamentale ale copiilor: pentru a justifica faptul, de pildă, că ei nu sunt complianți la reguli, că nu se încadrează în programul și cerințele școlii, că nu au reacții adecvate în raport cu contextul. Ele sunt puse pe seama faptului că copiii sunt supradotați, când de fapt este vorba de probleme psiho-comportamentale.

Rep: Probleme psiho-comportamentale însemnând probleme psihice sau comportamente cunoscute popular ca aparținând copiilor „prost-crescuți”?
Mircea Miclea: Și de minte, dar și de proastă creștere. Si atunci ei ascund sub eticheta „supradotat” inadvertențele comportamentale ale copiilor la care adesea ei înșiși au contribuit, printr-un parenting greșit.

• Citește interviul integral pe Edupedu.ro