Miriam Bulgaru va juca finala de simplu la turneul ITF de la Viena / Jucătoarea de tenis de 24 de ani a avut salturi impresionante în clasamentul mondial / Ce spune despre sportul de performanță
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, sâmbătă, în finala de simplu a turneului ITF de la Viena, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, în timp ce Irina Bara a câştigat-o pe cea de dublu, relatează Agerpres.
Miriam Bulgaru (24 ani, 219 WTA) s-a impus în penultimul act după mai bine de trei ore de joc în faţa slovenei Polona Hercog (32 ani, 444 WTA), cu 2-6, 6-4, 7-6 (9-7). Românca a salvat o minge de meci în tiebreak.
După ce a trecut de o jucătoare care în 2011 se afla pe locul 35 în lume, Bulgaru o va înfrunta în finală pe croata Tena Lukas.
Bara (28 ani, 214 WTA), a cincea favorită la simplu, a fost învinsă în semifinale de Lukas (28 ani, 252 WTA) cu 7-5, 2-6, 6-4, după aproape trei ore de joc (2 h 52 min).
Cele două jucătoare sunt la egalitate în meciurile directe, 2-2, Lukas câştigând un meci anul acesta, în mai, în primul tur la Praga, cu 6-1, 6-2.
Bulgaru şi Lukas s-au înfruntat de două ori până acum, de fiecare dată câştigând croata, în 2019, în finală la Viena (W25), cu 5-7, 6-4, 6-3, şi în 2022 în primul tur la Split, cu 6-2, 6-1.
La dublu, principalele favorite, Irina Bara şi poloneza Weronika Falkowska, au învins în finală perechea austriacă Melanie Klaffner/Sinja Kraus, cu 6-3, 2-6, 13-11. Bara şi partenera sa au obţinut victoria după ce au salvat nu mai puţin de patru mingi de meci.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank