G4Media.ro

EXCLUSIV Miron Mitrea și-a făcut firmă de consultanță politică împreună cu fiul…

EXCLUSIV Miron Mitrea și-a făcut firmă de consultanță politică împreună cu fiul patronului de la Realitatea Plus / Fostul ministru debutează ca invitat permanent duminică la televiziunea fostului coleg de penitenciar

Fostul ministru al transporturilor în guvernul Năstase, Miron Mitrea, a înființat anul trecut o societate de consultanță. Compania a fost înregistrată după ce g4media.ro a dezvăluit că acesta este unul dintre coordonatorii campaniei Vioricăi Dăncilă pentru Cotroceni. Partenerii lui Mitrea în afacerea de consultanță sunt membrii familiei lui Maricel Păcuraru, afaceristul care controlează fostul post Realitatea, transformat acum în Realitatea Plus.

  • ”Nu am avut nu nu am contracte cu PSD”, a declarat Mitrea pentru G4Media.ro. Și președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu există vreun contract între partid și firma lui Mitrea: ”PSD nu are un astfel de contract”.

Miron Mitrea și Maricel Păcuraru au fost colegi la penitenciarul Poarta Albă, unde amândoi au avut de ispășit cam în aceeași perioadă condamări la închisoare în cauze diferite. Mitrea va debuta duminică seara ca invitat permanent la emisiunea Culisele Puterii de la Realitatea Plus, despre care G4Media.ro a scris în premieră. Emisiunea va fi realizată, după cum se anunță într-un promo, de Gabriel Bălași și Alexandra Păcuraru.

Despre ”o firmă nouă de consultanță politică” a scris recent și sociologul Vasile Dâncu pe blogul său, în replică la un text publicat de Anca Alexandrescu, o colaboratoare apropiată a lui Miron Mitrea. Alexandrescu a susținut că Marcel Ciolacu a amânat Congresul PSD la presiunile grupului de la Cluj, care ar încerca să-l impună pe Vasile Dâncu la șefia Consiliului Național al PSD.

”O firmă nouă de consultanță politică, probabil care se ocupă cu prăbușirea PSD are destul de slabe resurse dacă se luptă cu cineva care nu este în filmul luptei lor pentru putere”, a scris în replică Vasile Dâncu pe blogul său.

 

Sursa Foto: Realitatea.net

Miron Mitrea a intrat oficial în lumea consultanților politici pe data de 27 noiembrie 2019. La acea data, este înregistrată firma Strategy&Consulting PHG SRL care îi are ca acționari pe Miron Tudor Mitrea – cu 50%, pe Cătălin Paul Ionescu Păcuraru – 49% și PHG Business Consulting SRL. Datele au fost obținute cu ajutorul aplicației termene.ro. Miron Mitrea se ocupa de organizarea partidului în perioada Adrian Năstase.

Cătălin Paul Ionescu Păcuraru este fiul Marcel Păcuraru, omul de afaceri originar din Galați care controlează împreună cu Cozmin Gușă postul Realitatea Plus, fostul Realitatea.

La rândul său, PHG Business Consulting SRL este o firmă deținută de o altă companie, Societatea de Investiții și de Garantare PHG SA. Această ultimă companie este deținută de Ioana Marcela Păcuraru – 24.75%, Cătălin Paul Ionescu Păcuraru – 24.75%, Ionuț-Maricel Păcuraru (tot fiul al lui afaceristului Maricel Păcuraru), Ana Maria Alessandra Păcuraru -24.75 % și Fundația ”Prințul Paul de România”.

Firma Strategy&Consulting PHG SRL este deținută cu câte 50% din acțiuni de fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, și de familia lui Maricel Păcurariu, omul de afaceri de la Realitatea Plus.

Sediul firmei de consultanță înființată de Mitrea este în clădirea fostei societăți Petromservice SA, rebotezată apoi PSV Company SA.

Petromservice a fost controlată pe rând de Liviu Luca și Sorin Ovidiu Vîntu, apoi compania a trecut la Maricel Păcuraru, care o controlează prin firma Strategy-Research-Investments srl. De altfel, Maricel Păcuraru și Cătălin Chelu (afacerist decedat în Iordania în 2014 în timp ce era dat în urmărire generală) sunt doi dintre ucenicii în afaceri ai lui Sorin Ovidiu Vîntu.

În luna septembrie, G4media.ro dezvăluia că Miron Mitrea a devenit unul dintre sfătuitorii fostului lider PSD, Viorica Dăncilă, în campania pentru prezidențiale.

Mitrea a declarat pentru G4Media.ro că s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă și i-a dat sfaturi legate de campanie.

”Ne știm de 20 de ani, am o experiență semnificativă și nu pot să refuz când colegii îmi cer sfatul”, a susținut el. Pe de altă parte, surse din PSD au explicat, la momentul respectiv pentru G4Media.ro, că implicarea lui Miron Mitrea este mult mai substanțială, el fiind considerat adevăratul șef de campanie al Vioricăi Dăncilă.

Miron Mitrea a fost pus în libertate de Tribunalul Constanța în luna mai 2016. El a fost condamnat definitiv, pe data de 13 februarie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a primit foloase necuvenite din partea fostului șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Jianu, în perioada 2001-2002, în valoare totală de 927.420 de lei, în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcție.

Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase.

Maricel Păcuraru,Patronul Realității Plus, a fost condamnat în 2014 de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani în Dosarul Poșta. În 2017, a fost eliberat condiționat.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. In timp ce astia din PSD se reorganizeaza cu tupeu de puscariasi USR si PLUS se cearta pe lopatele si galetuse.
    PNL nu isi incape in piele de arogant ce e ,scazand luna de luna in sondaje.
    Sa nu se mire careva daca prin toamna vor castiga iar si ii vedem pe Mitrea Nastase Dancu si Ponta pe la televizor dand lectii de politica.

  2. Nu este un secret pentru nimeni din Constanta si Tulcea ca Mitrea nu a stat in penitenciarul Poarta Alba ci a fost detasat ” la munca” in niste conditii foarte grele : toata ziua pe ponton cu undita in mana, cu sticla de whiskey langa el. Unde : la Pufleni Resort 5*. E greu la puscarie, asa-i?

    • Rusine, Realiatea a ajuns la fel ca Antenele, Mitrea mai lipsea in peisajul media din Romania. Culisele puterii, o emisiune jegoasa si scarboadsa.

  3. Realitatea asta sa se ducă dracului!

  4. Miron Mitrea a pus bazele pesedismului in Constanta.Mazare a castigat primaria in 2000 ca independent pentru ca dobrogenii aveau greata fata de Ilici, la vremea aia.Mitrea,trimisul PSD-ului la Constanta, l-a determinat pe Mazare sa treaca de la independenti la PSD.Mazare avea nevoie de protectia unui partid.Pentru treaba asta PSD i-a rasplatit pe Mitrea si pe nevasta lui cu cateva mandate de senator,ca PSD nu plateste din buzunarul lui.Acum nemernicul asta ,complicele lui Mazare ne da lectii politice.

  5. Probabil consultanță cum să furi din banul public!!!!

  6. gata , postul asta tv este terminat… ! pacat de Denis Rifai , pe care nu o inteleg de ce mai sta acolo…! doar pentru ca iti da curva asta de gusa un salariu mare trebuie sa te manjesti cu asemenea colegi…?!? acest mitrea , care nu a facut un metreu de autostrada cat a fost ministru , a platit in schimb milioane de dolari pentru un contract dat unei firme de casa , atentie pentru a smulge iarba dintre sinele de cale ferata…! va dati seama ce procent „super tare” a luat acest golan ?

  7. Pana la 9x-10x de ani ca iliescu, mai are 30. Poate sa ajunga chiar presedinte.

  8. Partidul ia 100 milioane de euro anual de la cetateni pentru a-i imparti…
    De ce nu s-ar infrupta si tov. mitrea ?

  9. Pentru a acoperi ultima „mizerie ” l-au adus pe Oreste.

  10. securistul fariseu turcescu mai lipseste.

  11. Nu sunt sigur dar mi se pare ca autostrada Bucuresti – Constabta a fost construita in timpul mandatului de ministru al lui Mitrea. Cat de bine a fost facuta stie toata lumea. l Stie cineva sa explice care este situatia la zi a televiziunii REALITATEA – REALITATEA PLUS -precum si apostului de radio care transmite aceste emisiuni TV ?

  12. Rusine, Realiatea a ajuns la fel ca Antenele, Mitrea mai lipsea in peisajul media din Romania. Culisele puterii, o emisiune jegoasa si scarboadsa.

  13. Rusine, Realiatea a ajuns la fel ca Antenele, Mitrea mai lipsea in peisajul media din Romania.

  14. Tot ce este de consum,indiferent de de natura sa, mărfuri sau servicii , este susținut de consumator. În concluzie, daca dispare consumatorul de servicii tv , dispare și televiziunea respectivă. E simplu. Nu va mai uitati la tv și vor dispărea de la sine.