G4Media.ro

Mișcare-surpriză a României: se alătură celor 9 țări care cer eliminarea dreptului…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Mișcare-surpriză a României: se alătură celor 9 țări care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre UE în două domenii esențiale – politica externă și securitatea / Nici o dezbatere internă pe acest subiect

România s-a alăturat luni grupului de 9 țări, printre care cele 6 fondatoare ale UE, care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale – politica externă și securitatea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. Cele nouă state inițiatoare au lansat la 4 mai pledoaria pentru schimbarea majoră din UE, iar autoritățile din România nu au discutat public – în Parlament sau în alte foruri – poziția României pe această temă.

Cele nouă state inițiatoare sunt Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania şi Olanda. Nu e clar de ce România, care de obicei susține integrarea mai profundă, nu s-a aflat de la început în acest grup de inițiatori.

Ele au cerut la 4 mai, printr-o scrisoare comună, introducerea votului cu majoritate calificată în domeniul politicii externe şi de securitate comune a UE, în locul votului în unanimitate în vigoare în prezent.

Luni, 22 mai, România a participat ca membru al Grupului la reuniunea de luni, după ce la reuniunile anterioare participase ca observator, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.

MAE nu a explicat public ce anume a determinat transformarea României dintr-un observator în susținător al acestei inițiative, care diminuează practic valoarea votului unui stat membru. În decembrie 2022, Aurescu spunea într-un interviu pentru Digi24.ro că ”noi am avut inițial o poziție de susținere a unanimității, pentru că întotdeauna am considerat că statele mici ar trebui să aibă această pârghie la îndemână dacă există o situație în care interesele lor o cer să poată să blocheze o anumită decizie. Noi am constatat că România întotdeauna a acționat într-un spirit european și a încercat să găsească formule altfel, decât prin a se opune prin veto, nu cum au făcut alții, precum Austria”.

Reamintim că deciziile în Consiliul UE se iau cu unanimitate, ceea ce înseamnă că votul fiecăruia dintre cele 27 de state membre e egal, indiferent de mărimea țării.

Inițiativa statelor fondatoare UE a venit după ce Ungaria a blocat în ultimii ani mai multe decizii cruciale ale Uniunii Europene legate de Rusia și Ucraina. Viktor Orban, premierul Ungariei, este ultimul aliat din UE al președintelui rus Vladimir Putin.

Cum a explicat ministrul de Externe Bogdan Aurescu schimbarea de atitudine a României: ”Ultimul an a fost marcat de decizii fără precedent la nivel european, în termeni de rapiditate și impact, având în vedere determinarea UE de a sprijini Ucraina în fața agresiunii Rusiei, precum și pe celelalte state afectate de consecințele acestui război. Rezultatele au demonstrat clar capacitatea de acțiune a Uniunii Europene, în plan extern, atunci când cele 27 de state membre mențin unitatea în jurul unor obiective și valori comune. Provocarea ține de menținerea acestei eficiențe pe termen lung și asigurarea vizibilității UE într-un context global în rapidă schimbare și cu provocări care se multiplică în mod constant. Pentru aceasta, un proces decizional mai eficient, prin utilizarea majorității calificate, ar oferi UE capacitatea de a se pronunța rapid și de a avea o acțiune de impact. România dorește să se implice încă din fazele timpurii ale discuțiilor care vor urma pe acest subiect de interes la nivel european pentru a putea participa la definirea unor abordări constructive”, a declarat cu acest prilej ministrul Bogdan Aurescu.

MAE susține în comunicatul de presă citat că această decizie se va limita la domeniul politicii externe și securității și nu va urmări modificarea Tratatelor de funcționare UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Pai ce dezbatere? Chiar in Schengen nu intrăm pt ca Austria, sluga Rusiei se opune!

    • Da, ce mai e de dezbătut?

    • Da chiar asa. CE e de dezbatut?

    • O fi Austria sluga Rusiei, dar, sa fim seriosi! Tu i-ai primi pe Bode si pe Ciuca la tine acasa?
      Va dati seama ce or gandi si oamenii astia de prin UE cand Romania se prezinta cu aceste specimene. Ca daca pe astia i-am ales sa ne reprezinte, nu exista altceva mai bun si ca asta e nivelul la care suntem toti.

    • Înțeleg ce zici, dar intrarea în Schengen ar fi benefică pentru România, controalele s-ar înmulți. Și ai grijă ce zici de români, să nu-ți iei avertisment pentru incitare la ură, deși ai dreptate.

  2. Klaus plusează, poate totuși prinde o sinecură europeană.

    • Sigur, asta era, clar… Sa fim serioși, oricât de meschin e Iohannis, sunt anumite chestii care trebuie istoric sa se ducă intr-o anumită direcție. Mereu speram ca cea mai buna direcție. Acum mi se pare ca avem direcție buna, livrata de un om pentru care mi-am pierdut respectul. Nastase ne-a băgat in NATO. Un infractor cu guler alb, dar dacă nu eram acum in NATO, eram mâncați.

    • NATO si UE. Nastase ne-a bagat in NATO si UE. Cum a stiut el mai bine – Bechte…aham spaga. Dar ne-a bagat.

  3. poate asa isi dau seama ca nu e bine sa existe speciali in societate..si vor extrapola aceasta optiune si in legislatia noastra..oare cer prea mult de la ei?

  4. D-nul Iohannis … „cariera” ta politica se termina acuși… la fel cum a fost și cu Băsescu.

    Nu ai făcut nimic pentru învățământ!

  5. Ce dezbateri vreți mă? România mi-s eu!

    • Lasă mă că e bine sa avem democrație cu reprezentanți. Nu avem suficientă educație pentru o democrație directa, cum au prin Elveția. Cine știe cum se trezea sa voteze falnicul român, cu convingeri serioase, după doar o discutie cu pretenu’ vecin, pe subiecte de genul integrarii in UE și apartenența la NATO.

    • Păi reprezentanți ai dar democrație n-ai fără dezbateri publuce și transparență.

  6. Trădarea intereselor României, singurul atribut al președenției lui iohannis.

  7. Mai bine iesea Ungaria din EU. Nu stiu, dar mai cinstit. Orban argumenteaza vetourile U cu dorinta lui si a poporului lui ”pasnic” de pace, prin R mare si tare cu bom ba in servieta, dar o clipa nu spune ceva despre Crimea si alte teritorii, sau despre declansarea razboiului, pardon, operatiei speciale. Plus plange pentru ungurii din Ucraina pamant unguresc care trebuie sa lupte. Oricum, schimbarea aceasta este necesara acum dat fiind conditiile prezente si cele ce se preconizeaza. Rapid, daca se poate.

  8. O sa fie oricum prost. La chestiunile importante nu va fi drept de veto la cele considerate mai putin importante ne vom putea opune.
    Prost e ca daca e nasol nici nu mai putem sa ne luam jucariile si sa plecam.